Documente excepționale

Mihai Tudose, coleg cu Coldea și Hăineală

A spune despre premierul Mihai Tudose că este omul serviciilor este un adevărat pleonasm. Ca şi a spune că este un plagiator, din moment ce singur a cerut retragerea titlului de doctor, obţinut în anul 2010 la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ a Serviciului Român de Informaţii (SRI), în acelaşi an cu Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI, care a scris prefaţa cărţii plagiate a premierului.

Cu alte cuvinte, Mihai Tudose a fost coleg de doctorat cu Florian Coldea, prezenţa alături a celor doi fiind consemnată oficial în mai multe rînduri, la diverse sesiuni „ştiinţifice“ organizate de Academia SRI. Una dintre aceste sesiuni este cea din 2009, cînd ambii doctoranzi prezentau cîte o lucrare din domeniul „intelligence“-ului, cum le place mai nou să-şi definească munca cei din servicii.

Redacţia noastră a intrat în posesia mai multor lucrări de acest gen, prezentate la astfel de sesiuni „ştiinţifice“, semnate fie de Oana Andreea Schmidt Hăineală, general de brigadă Cozma Sorin Gabriel, Gabriel Vlase sau, desigur, Florian Coldea.

Toate sînt de o banalitate îngrozitoare, scrise într-un limbaj de-a dreptul vulgar, parcă ar fi destinate unor copii ce trebuie să fie iniţializaţi în munca serviciilor de informaţii. Scopul lor era de a le structura respectivilor „conferenţiari“ alura unor cercetători în acest domeniu, astfel încît, cum avea să se şi întîmple, ei să pară în faţa opiniei publice nişte somităţi în domeniu. Pe scurt, aşa se contura o carieră!

Vă prezentăm mai întîi conferinţa lui Mihai Tudose, intitulată „Controlul civil şi democratic asupra intelligence-ului modern – noi provocări“, care ne demonstrează că în anul 2009, cînd avea loc această „conferinţă ştiinţifică“, Mihai Tudose nu visa să fie prim-ministru, ci, mai degrabă, şef al SRI!

La aceeaşi „conferinţă ştiinţifică“, a prezentat o lucrare şi Oana Andreea Schmidt Hăineală: „Aspecte psiho-sociale ale organizaţiilor şi grupărilor teroriste“, din care vă prezentăm spre exemplificare prima pagină:

Aceste relaţii cu SRI explică de ce Oana Schmidt Hăineală a fost chiar preşedinta CSM, în cea mai întunecată perioadă a instituţiei, fiind apoi preluată de fostul premier Sorin Grindeanu ca secretar de stat la Ministerul Justiţiei, după ce Dacian Cioloş încercase s-o plaseze la Oficiul naţional pentru combaterea spălării banilor. La presiunea opiniei publice, noul CSM i-a retras detaşarea lui Hăineală la Justiţie, însă ÎCCJ a repus-o pe funcţie prin sentinţa din 14 decembrie 2017! Cu alte cuvinte, forţa relaţiilor cu serviciile secrete este cu mult mai mare decît mirarea noastră.

Alt conferenţiar era şi Florian Coldea, care a prezentat „cercetarea ştiinţifică“ intitulată „Managementul schimbării. Sensuri şi terminologii“, din care vă prezentăm spre exemplificare tot prima pagină.

Cine are o oarecare experienţă în analiza textelor îşi dă seama uşor că aceste conferinţe par scrise de acelaşi autor. Topica frazei, aerul colocvial, chiar şi fondul de cuvinte fac parte din acelaşi bagaj lingvistic. Cunoscîndu-i pe cei trei, auzindu-i cum se exprimă, oricine îşi dă seama că este o mare diferenţă între ce scriu în aceste texte şi ce scot pe gură. Lor, care au un cu totul alt limbaj, poate că li se pare că spun lucruri deştepte, specifice „intelligence“-ului, însă se pare că cineva a vrut să-şi bată joc de ei.

Pentru amuzamentul cititorilor noştri, iată trei fragmente din aceşti autori, invitîndu-vă să descoperiţi asemănarea de limbaj.

Mihai Tudose: „Pentru exercitarea controlului în intelligence, conducerile statelor au întâmpinat serioase dificultăţi, acestea persistând şi azi ca obişnuinţe ale trecutului. De aceea, cele mai multe dintre noile democraţii trebuie să se preocupe mai mult pentru a crea de la început un cadru legal clar, explicit şi cuprinzător pentru activităţile de informaţii, în caz contrar serviciile de informaţii nu se vor afla niciodată sub un real control politic şi democratic“.

Oana Schmidt Hăineală: „Lumea se află acum într-un nou mileniu, în care noile riscuri şi ameninţări la adresa securităţii au determinat-o să reconsidere valorile general umane ce leagă între ele statele şi naţiunile. După ameninţarea blocului sovietic, lumea occidentală, şi nu numai, îşi reprezintă principalele riscuri, pericole şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi internaţionale atât în funcţie de schimbările majore ale mediului de securitate – accentuarea terorismului internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă şi decăderea statelor –, cât şi în funcţie de starea politică, economică şi socială a ţărilor respective“.

Florian Coldea: „Societatea contemporană traversează o perioadă de schimbare accelerată, cu efecte asupra structurilor sociale, a economiilor, dar şi asupra mentalităţilor, reprezentărilor colective, practicilor sociale sau stilurilor de comportament. Schimbarea este impulsionată, în principal, de necesităţile strategice (manifeste sau presupuse) de menţinere şi dezvoltare a organizaţiei într-un cadru dinamic sau perturbat (de regulă, extern organizaţiei). Acest lanţ cauzal nu este însă univoc, strategiile organizaţionale putând «contribui» ele însele la modificarea/modelarea evoluţiei mediului extern“.

Vi se pare cumva că ar fi vreo diferenţă de limbaj? Nici nouă. Readucem aminte că premierul Mihai Tudose a recunoscut public că pentru numeroasele pasaje plagiate în teza sa de doctorat din lucrarea lui Radu Andriciuc, a plătit cîteva mii de euro, aşa cum avea să declare chiar cel furat: „Domnul Tudose m-a contactat şi i-am cedat drepturile de proprietate, ca pentru orice marfă. Era 2008 şi aveam nişte probleme financiare, vă aduceţi aminte ce au păţit bugetarii (scăderea veniturilor cu 25% din cauza crizei a avut loc însă în 2010, n.r.), plus că fiul meu dădea bacalaureatul. A fost vorba de câteva mii de euro“!

 

Din gândirea și argumentația lui Tudose

Mihai Tudose: Asta este viaţa. Evident că din nou voi fi un comunist şi un securist, asta e. Dar eu vă spun că m-am cam săturat de tot felul de abţibilduri de astea.

Realizator: V-aţi săturat?

Mihai Tudose: M-am cam săturat. (…)

Realizator: Care e relaţia dvs. cu serviciile?

Mihai Tudose: Instituţională. Şi vă spun că o dată pe săptămână cel puţin am obligaţia să interacţionez măcar pe linie de siguranţă naţională, CSAT, sunt o mulţime de probleme. Dar atât, instituţională. Dom’ne, a făcut şcoala acolo, hai să închidem şcoala. Dom’ne, şcoala e jumate pentru interni, jumate pentru civili. Şi la fiecare serie de civili că am făcut colegiu acolo, da, dom’ne, sunt cel puţin doi din presă, doi ziarişti care se duc să înveţe, nu, uitaţi-vă, că e public, care se duc să înveţe despre ce înseamnă conceptul de siguranţă naţională de la nişte oameni care se pricep la chestia aia. Asta nu înseamnă că te racolează, fiindcă chiar… iertaţi-mă, dacă vrea să te racoleze, păi, te ţine departe de gard.

Realizator: Aţi făcut un doctorat, iar acolo, la teza dvs. de doctorat, prefaţa şi postfaţa au fost semnate de George Maior, director în funcţie la momentul respectiv, şi de generalul Coldea, prim-adjunctul.

Mihai Tudose: Domnule, am fost prima promoţie.

Realizator: Aţi avut o relaţie specială cu cei doi?

Mihai Tudose: Au fost profesori, relaţii speciale nu. Depinde ce înţelegeţi din speciale. Dar au fost cei care au venit, ne-au predat şi le-am prezentat lucrarea. Aşa s-a considerat atunci. Asta nu înseamnă că nu ştiu… Dumnezeule, sunt duşman cu ei sau prieten cu ei, sau… poţi să ai o relaţie instituţională cu ei, ei conduceau unitatea atunci. Am făcut un doctorat acolo. Un doctorat nu în panseluţe, ci în securitate naţională, ca să ştim despre ce este vorba în ţara asta şi cam ce se întâmplă de jur împrejurul nostru. Eu recunosc că nu l-am făcut nici ca să câştig mai mult, nici ca să… Aveţi o carte de vizită de-a mea, o ştiţi, nu am trecut nicăieri doctor în ştiinţe. Nu, am făcut-o pentru mine, să înţeleg eu nişte lucruri. Nu m-a racolat nimeni acolo, nici pe mine, nici pe ceilalţi.

Realizator: Cum aţi descrie relaţia dvs. cu generalul Coldea?

Mihai Tudose: Păi, relaţie care a fost cât era în funcţie… cât am fost şi eu ministru al Economiei, dar domnia sa conducea structura respectivă, cred că de câteva zeci de ori am vorbit pe diverse teme. Şi atunci eram membru în CSAT, coleg cu domnul general. Atât. Repet, nu am tăiat porci, nu am fost în vie, nu am cărat sticle de vin.

Realizator: Am înţeles aluzia: cine a tăiat porci, cine a dus sticle de vin.

Mihai Tudose: Nu ştiu, că tot o spune…

Realizator: Se ştie.

Mihai Tudose: Iertaţi-mă, dar eu cam pe acolo am fost. Nu am fost la cumetrii, nu la revelioane, nu petreceri împreună. (…)

Realizator: Ceea ce vreţi în seara asta, să înţeleg, să comunicaţi…

Mihai Tudose: Tot felul de acuzaţii, iertaţi-mă, dar au toate o limită. Au toate o limită. Şi multe dintre ele câteodată mă fac să zâmbesc, pe principiul… zic: Dumnezeule! Iar am călcat pe furnici, iar am deranjat nişte interese. Că apar aşa, ciclic: mai trimiţi Corpul de Control undeva, mai strici nişte jucării la nişte oameni, trimiţi dosarul pe la Parchet sau pe la DIICOT sau pe la DNA, a doua zi începi să afli noutăţi despre tine. O mulţime! Iar eşti securist, iar eşti corupt, iar nu ştiu ce dracu’ ai făcut, iertaţi-mi dicţionarul, pentru mine ăla e un semnal că sunt pe drumul cel bun acum, că am început să le leg, am început să văd când se întâmplă. Cum, repet, calci pe câte un interes la câte cineva… gata! Şi încep nişte băieţi să mişune prin redacţii, prin de-astea; dom’ne, vă spunem noi de Tudose, de ăla, de ăla. Uitaţi-vă la miniştri. Face unul ceva, îi şi spun cuiva: în două zile eşti vedetă! Dar n-apucă două zile. Apar nişte băieţi cu informaţii.

Realizator: De unde vin informaţiile astea?

Mihai Tudose: De ce la cei deranjaţi. Eu am văzut în ultimul timp nişte – mă bufneşte şi râsul – informaţii despre mine, unele aproape, dacă nu erau despre mine, începeam să le cred şi eu, dar pregătite să fie lansate. Bă, dacă nu te potoleşti, te facem! Dicţionarul – exact ăsta. Bă, nu mă potolesc!

Realizator: N-ar fi bine să-i daţi cu nume şi prenume?

Mihai Tudose: O să-i dau! Chiar o să-i dau cu nume şi prenume şi am şi spus că o să-i dau cu nume şi prenume.

Realizator: Când?

Mihai Tudose: Când o îmi termin mandatul, o să-i dau!

Realizator: Ar fi bine înainte.

Mihai Tudose: Nu, nu îi dau înainte, că nu mă bat cu nimeni în poziţia de premier. Dar în secunda când nu mai sunt, o să facem un spectacol mic, fiindcă credeţi-mă că îi ştiu. Şi cu probe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ion Spânu 1818 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. e tare aia cu cumpararea drepturior de autor… de parca acea carte scrisa de altul ar putea deveni a lui… ha ha ha ha un gainar cu doctorat!

  2. Dar, a STI ca Dragnea a mers la taiat porcul cu Coldea si ai lui, ca ii ducea lui Coldea Sticle de vin scump OPUS ONE de California, ca mergea la vie cu ei, ce e?!
    Dl Dragnea NU a NEGAT niciodata aceste informatii publice, s-a fofilat cu raspunsurile cand a fost intrebat!
    Asta ce e, dle Spanu?!
    Care e „mai” omul servicilor?!
    Tudose sau Dragnea?!
    TOTI cu toti s-au invartit in aceste cercuri, toti o apa si-un pamant!

    • Fa, daca pe tine te cheama Lili si esti femeie si in acelasi timp fiinta umana, atunci pe mine ma cheama Lili Tefelista si sunt Basescu!

    • brusc ai devenit o denigratoarea Statului Paralel, frumoasa mea? ma perche, vorba lui Giani Morandi , colegul tau de generatie ?

    • @Lili Tefelista, tu esti un parlit de vuvuzea de 2-bani care acum catziva ani prestai la turul izmenelor lu’matelotu-secu pana cand asta a ajuns un neca-nimeni, cand urgent ai si trecut sa prestezi la Dottore-turcitu pana cand si asta si-a „rupt gatul” si tu iar urgent te-ai „orientat” la izmenele feciorului de meletzian di Tiliorman! Vreau sa-ti spun ce vorbeste lumea prin targ, ca sa sti cum te re…orientezi;lumea spune asa ” daca-l aperi pe Daddy, nu inseamna ca esti psd-ist, nici macar ca esti agent Sputnik, esti pur si simplu un netot”; Nu ai vazut ca Sputnic, agentia aia a lu’davai ceas care-i „lauda” pe plescoianu, olgutza, preonterista, mitraliera, Tarry, etc. nu zic nici o vorba de Daddy care este agent FSB, pana si la astia le este jena sa-si „asoceze” numele cu un asemenea specimen! Panimaesh gaspadin?!

    • Alt articol ratat , lipsesc sagetile lui Cupidon , patina timpului erodeaza si cititorii nu pot fi pacaliti cu gogosi rasuflate …

  3. Coleg , necoleg , Spanule pariezi pe un cal mort ! PSD-ul e pe duca ! Si tu stii foarte bine asta ! E o chestiune de timp ! Trebuie sa fii complet smintit sa mai crezi ca acest paartid , PSD , cu oameni de calitatea morala si competenta profesionala ca cei pe care ii afiseaza acum , mai poate sa conduca o tara ! Doar in prapastie ! Tu faci ceea ce faci in nadejdea ca cei care te platesc vor scapa de puscarie si cu banii furati neatinsi ! Ca sa primesti banii promisi , nu de altceva ! Si pe Dragnea si pe tine va doare in tuhas de soarta PSD-ului , a pesedistilor si in genere a romanilor ! Dupa ce Dragnea se va vedea absolvit de orice acuzatie nu va astepta sa-l goneasca nimeni , va pleca singur ! Zi ca nu-i asa !

    • nastratine, vrabia mihai viteaza, stii vorba asta? nu mor caii cand vor cainii….

    • @Nastratin Nasty : Nu pot sa nu-ti dau dreptate ! Cainii nici nu vor sti cand vor muri caii ! Si mai ales unde : in Madagascar , in Brazilia , eventual la Belgrad !

  4. Mi se pare ca tenis de cimp cu Coldea , juca Dragnnea , nu Tudose …e plina presa ! ajuta citiva evrei Spinule , ca sa ai circumstante atenuante !

  5. Evident, Tudose e un produs 100% al SRI!Personajul nu a lucrat niciodata (a fost doar asistent parlamentar si deputat), nu stie nimic in niciun domeniu, are mult tupeu si e mincinos!Intr-un cuvant, e marioneta perfecta in „statul de drept” de astazi!PSD si Dragnea sunt niste fraieri fiindca l-au promovat prim-ministru.E drept ca e foarte greu de gasit un lider caruia sa nu i se poata face vreun dosar la comanda, dar se putea incerca…

  6. Am niste intrebari:ce poate face un OM care din intimplare si-a depus candidatura si tot din intimplare a fost ales intr-o functie mare in stat, inconjurat de o asemenea borfasi ordinari?.Cu ce fel de scule, substante toxice, arme, te poti apara, fiind intre asemenea lichele, viermi.De ce îi lasam pe astia sa ne scurteze vietile sau sa ni le ia pur-si-simplu? De aproape 30 de ani lumea, romanii, se prezinta la alegeri libere si tot de atitea ani nu scapam de de acest cancer?.Care o fi solutia ca sa scapam de gunoaiele astea?

    • Dac OM-ul la care te referi este Herr Klaus, fii linistit:e la fel cu aceia care il inconjoara!Cat despre alegerile libere, aste sunt numai in punctajele pe care le primesti de la SRI, tov.Petre!

    • Baaaaa…esti nebun! eu, ca si alte milioane am parasit Romania din cauza securistilor inca de acum 16 ani.Cu familie cu tot + niste rude si vecini.Asta care mi se adreseaza cu „tov.Petre” are nevoie de tratament.Pina atunci puteti sa-i bagati si sìrma-n nas

  7. Ba baieti, eu vad ca voi ziceti ca Tudose e sereist, Grindeanu era sereist. Adica, din doua lozuri ale lui Dragnea, ca el i-a pus, nu Soros, ambele erau necastigatoare. Procentaj de 100%. Pai…ba baieti, bine ca ne spuneti, ba, inseamna ca nu trebuie ca cineva sa mai voteze vreodata PSD-ul ba, ca e plin de …sistem paralel. Si tu, Spanule, spui ca paralelul e nasol. De ce sa mai riste lumea iar, ba Nelutu, mai bine nu mai voteaza PSD-ul?! E mai sigur asa, clar!

  8. Asa se feri de foc
    Ca ascultam la tv povesti cu Piromani. Da trebuie inchis PSD ul si dat foc – cum zicea Eminescu sau cum face piromanul Roman. Dar eu prefer procesul comunistilor si al socialistilor si interzicerea partidelor totalitariste si pretotaitariste care distrug legaltitatea si drepturile umane . Si, desigur, Iliescu si Basescu, Tudose si Boc, – si dragnea cu firea sa infunde puscaria.

    • meta staza, l-ai uitat pe Alogenul din Deal, pe toti securistii din toate partidele, pe toate Lulutzele si Stancioaiele
      din institutiile statului. Tara nu este condusa de pesedisti, ci de securistii ceausisti care si-au pus slugile in toate
      institutiile de forta la varf. Daca erai un anticomunist autentic,nu un postac securist-ceausist, cereai ca mine repetat
      PROCESUL COMUNISMULUI, dar incluzand alogenii din tara si ciocolosii legendati in strainatate.

    • @Charlie : Sigur ca da , alogenul din deal nu poate fi asa de roman mandru si verde precum nepotul lui Stefan cel Mare , romanasul CHARLIE 1

  9. Acesta este nivelul conducatorilor actuali. Noaptea mintii, bat apa in piua!

  10. Daca Tudose bate palma cu serviciile nu inseamna ca nu bate si Dragnea. Daca Dragnea e omul SRI nu inseamna ca nu e si Tudose. Exercitiu simplu de logica. Adevarul e ca fiecare s-a balacarit cat a putut. Nu au ajuns acolo chiar de capul lor.

  11. Tu mai lipseai Spânule, să dai şi tu limbuţe lui Dragnea, că poate te ia la Belina

    • La cate limbi ai dat tu la Base, mai indraznesti sa zici de altul?

  12. Bai, n-ati inteles nimic. In dec 89 secu a invins partidu si poporu! Restul sunt doar consecintele! Nu exista nimeni in stratosfera puterii fara conexiuni la secu. Da’ nimeni, nimeni!

  13. Apropos de Haineala… Ce parere aveti? A fost detasata la guvern cu misiunea speciala sa creeze oportunitatea rasturnarii guvernului prin scandalul ordonantei 13? Ca am inteles ca avut o contributie determinanta in OUG 13.

  14. A spune despre premierul Mihai Tudose că este omul serviciilor este un adevărat pleonasm. Ha, ha, Spanule m-ai facut sa rad e superb inceputul !

  15. Sa spui ca este omul serviciilor este o greseala , el este ‘din’ servicii si are la randul lui oameni de casa ! Dintre toti cei de mai sus , macar M.T.,ca-l mai duce capul , mai face glumite si smechereala , ieftine , pe cand
    O.S.H. si cu dottore (cum spunea creatorul lui)F.C. , sunt clei de oase la nivel de ‘intelligence’ , n-asa ? Dar sa nu ne grabim , ca poate-i vine mintea la cap (inalt este , nimic de zis) , e inca tanar , chiar imatur si mai poate invata .

  16. Cine se mai ocupa azi de controlul Intelligence? Pai, cu atata politica, de ce sa ne pierdem timpul cu lucruri pe masura simtului comun?

  17. Dupa debarcarea lui Grindeanu orice om de buna credinta se astepta la o disputa pe noua nominaliare intre Iohannis si Dragnea.
    Surpriza, intr-un timp record si fara nicio disensiune a fost acceptat actualul premier.
    Sunt sau nu toti o apa si-un pamant?

  18. Ce-i cu tine, Nastratine, vrei sa o dai la pace cu mine? Numai daca iti schimbi radical mesajul revenind la ratiune. Si n-ar fi rau, avand in vedere ca pornirea contra PSD te introduce in corul de sirene securiste de „dreapta”. Argumentele
    antipesediste sunt valabile pentru toate partidele create de noua Securitate, incepand tot cu un sef alogen, Astalos!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.