Mihai Voicu este noul purtător de cuvânt al PNL

Liderii PNL au decis, marţi, în BPC, cu unanimitate de voturi, ca vicepreşedintele pe comunicare Mihai Voicu că preia funcţia de purtător de cuvânt al formaţiunii liberale, el fiind propus de preşedintele Crin Antonescu.

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, pentru Mediafax, că Voicu a fost propus de Crin Antonescu şi a fost validat fără obiecţii în BPC.

„Potrivit regulilor noastre, preşedintele propune persoana purtătorului de cuvânt. A fost propusă persoana lui Mihai Voicu şi nu a existat nicio obiecţie la această propunere”, a spus Vosganian.

Până la Congresul Extraordinar din martie, funcţia de purtător de cuvânt al PNL a fost deţinută de Varujan Vosganian. După Congres, conducerea PNL a intenţionat să renunţe la această funcţie, propunând ca fiecare minister al „Guvernului din umbră” să fie propriul purtător de mesaj, pe domeniul pe care îl coordona.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.