
Organizaţii sud-coreene consideră că sute de persoane au murit deja de foame, în condiţiile în care industria nord-coreeană este grav afectată de lipsa de combustibil, iar ţara duce lipsă de pământ arabil.
Coreea de Nord este pe punctul de a se confrunta cu o foamete catastrofală, avertizează organizaţiile umanitare, în condiţiile în care Statele Unite şi Coreea de Sud exercită presiuni pentru noi sancţiuni împotriva Phenianului, acuzat de scufundarea unei corvete sud-coreene, relatează Sky News.
Potrivit experţilor, situaţia economică a Coreii de Nord ar putea fi în prezent la fel de gravă ca la sfârşitul anilor ’90, când foametea a provocat moartea a aproximativ două milioane de persoane. Refugiaţi care trec frontiera Coreii de Nord cu China au descris lipsa acută de alimente, în timp ce Programul Alimentar Mondial a afirmat că ajutoarele în alimente se vor termina la sfârşitul lunii următoare.
Organizaţii din Coreea de Sud cred că sute de persoane au murit deja de foame, având în vedere că industria nord-coreeană este grav afectată de lipsa de combustibil, iar ţara nu dispune de pământ arabil. Ajutoarele alimentare s-au redus în ultimii ani, după apariţia unor dovezi conform cărora acestea nu ajung la oamenii care au cea mai mare nevoie, ci ar fi deviate către armată şi elita aflată la putere.
Problemele ţării au fost exacerbate de o reevaluare a monedei naţionale în noiembrie, la ordinul Guvernului, care a devastat economiile a milioane de oameni simpli.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.