Mobilizare pentru inundații

Ministerul Apărării a transmis că peste 4.500 de militari sunt pregătiți să intervină cu 736 de mijloace tehnice în regiunile aflate sub avertizările meteorologice.

„Structurile de specialitate ale Armatei României monitorizează cu atenție evoluțiile din zonele afectate de ploile abundente căzute în ultimele zile. În regiunile aflate sub incidența codurilor de avertizare hidro-meteorologică, avem în permanență pregătiți peste 4560 de militari și 736 de mijloace tehnice (dintre care 2251 pot acționa în prima urgență, cu 439 de mijloace tehnice), cu care putem interveni în sprijinul populației afectate de calamitățile naturale, la solicitarea autorităților centrale și locale cu atribuții în domeniul intervenției în situațiile de urgență”, au precizat, reprezentanții Ministerului Apărării, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat că peste 21.000 de angajați ai MAI sunt mobilizați pentru a interveni în zonele cu risc de inundații și le-a atras atenția prefecților județelor vizate că nu au finalizat nici până acum evaluările după ploile de săptămâna trecută.

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 județe din țară, valabil de duminică, ora 16:00 până marți la ora 21:00, a anunțat duminică reprezentantul ANM la Ministerul de Interne, unde a fost convocat comandament de urgență.

„De la ora 16:00 de astăzi și până marți la ora 21, ne aflăm sub incidența unei avertizări meteorologice de cod portocaliu pentru 18 județe din partea de sud a țării, Oltenia, vestul și nordul Munteniei, sudul și vestul Transilvaniei precum și jumătatea de sud a Banatului și în sud-vestul Moldovei. În acest interval vor fi ploi abundente, se vor acumula cantități de apă de 40-50 de litri pe metrul pătrat și pe arii restrânse 70 de litri/mp”, a declarat, duminică, reprezentantul ANM.

O altă avertizare, cod galben, vizează restul țării. Aceasta este valabilă de duminică, ora 11.00, până marți, la ora 21.00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.