Atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi majoritatea deputaţilor PDL şi, din păcate, şi liderul grupulului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian (considerat până în prezent un parlamentar corect şi echilibrat), continuă să susţină teza votului „din eroare” la legea prin care TVA la alimentele de bază se reduce la 5% şi la legea prin care plafonul de impozitare a pensiilor a fost ridicat de la 1.000 la 2.000 lei.
La comisii s-a dat raport de adoptare
Pe 20 octombrie a.c. am demonstrat (prin prezentarea stenogramelor plenului din 12 octombrie când s-au dezbătut cele două legi şi s-au votat amendamentele, şi prin prezentarea voturilor în unanimitate de la comisiile care dădeau avize consultative) că deputaţii din coaliţia guvernamentală ştiau foarte bine, atunci când au dat votul final pe 19 octombrie, că legile aveau raport de aprobare, deci au votat în cunoştinţă de cauză.
Reluăm traseul legislativ al celor două legi, la Camera Deputaţilor. Înainte de a se dezbate raportul pe fond la Comisia de buget-finanţe, fiecare lege a trecut în prelabil pentru avizare pe la alte trei comisii. Legea reducerii TVA la 5% la alimente de bază a fost avizată în unanimitate favorabil la primele comisii, iar pe fond, la Comisia de buget-finanţe, cu 18 voturi pentru şi 6 contra, s-a dat raport de adoptare. Lucrurile s-au petrecut aproape identic şi cu cealaltă lege, cu o singură excepţie: la Comisia pentru muncă şi protecţie socială avizul consultativ a fost unul negativ. Tocmai din această cauză pare cu totul inexplicabilă declaraţia de marţi a lui Varujan Pambuccian (după consultările de la Cotroceni), care a reluat teza prin care se acreditează faptul că un expert sau consilier de la Comisia de buget-finanţe ar fi trecut din eroare raport de adoptare în loc de raport de respingere. Ne este imposibil să credem că un deputat cu experienţa lui Pambuccian nu a studiat site-ul Camerei – unde întregul traseu legislativ al celor două legi este prezentat pas cu pas şi îl poate înţelege orice persoană care nu a călcat vreodată prin Casa Poporului – înainte de a da declaraţia de luni.
În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu – în afirmaţiile de luni seara de la TVR, şi de marţi după consultări -, suntem convinşi că are consilieri care urmăresc procesul legislativ pe site-ul Camerei, dar faptul că şi el a reluat teza votului din greşeală are doar menirea de a încerca să nu fie acuzat că se opune unor măsuri care sunt benefice pentru populaţie. Practic, Băsescu NU doreşte ca TVA la alimentele de bază să scadă la 5% şi nu agreează ridicarea la 2.000 lei a plafonului de impozitare a pensiilor, dar susţine că retrimite legile la reexaminare din cauza votului greşit.
Reluăm stenogramele din ziua de 12 octombrie 2010
Doamna Roberta Alma Anastase:
Mulţumesc. Raportul comisiei?
Domnul Adrian Henorel Niţu:
Raport asupra Propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr. 571 privind Codul fiscal.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, în sensul creşterii plafonului lunar privind venitul neimpozabil de pensii de la 1000 la 2000 de lei. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 35 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în şedinţa din data de 17 mai 2010.
Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.
În urma dezbaterii Propunerii legislative de modificare şi completare a Legii nr. 571 privind Codul fiscal, în şedinţa din 30 iunie 2010, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 571 privind Codul fiscal, în forma prezentată de iniţiator.
…Doamna Roberta Alma Anastase
Propunerea legislativă pentru modificarea părţii introductive a alin.(21) al art.140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Dacă din partea iniţiatorului doreşte să ia cuvântul? Nu doreşte să ia cuvântul iniţiatorul.
Raportul comisiei?
Domnul Adrian Henorel Niţu:
Mulţumesc, doamna preşedinte.
Deci, raport asupra Propunerii legislative privind modificarea părţii introductive a alin.(21) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile transmise de Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare.
Prezenta propunere legislativă are ca obiect de reglementare introducerea cotei TVA redusă de 5% pentru livrările de pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor, ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.
În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
La lucrările comisiei au participat 28 de deputaţi din totalul de 35 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu 18 voturi pentru şi 6 împotrivă.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, în şedinţa din data de 26 aprilie 2010.
Propunerea legislativă este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În urma dezbaterii Propunerii legislative privind modificarea părţii introductive alin.(21) al art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în şedinţa din data de 30 iunie 2010, comisia propune supunerea spre dezbatere şi adoptare a plenului Camerei a proiectului de lege menţionat, cu amendamentele prezentate în anexă.
Vă mulţumesc.