
Parchetul General a anunţat, joi, urmărirea penală a doi noi inculpaţi în dosarul Mineriadei, respectiv fostul comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, gl. (r) Dobrinoiu Vasile, şi fostul comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, col. (r) Peter Petre. Aceştia sunt acuzaţi, alături de Ion Iliescu şi Petre Roman, de infracţiuni contra umanităţii.
”Informăm că în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alţi 2 inculpaţi”, a transmis, joi, Parchetul General.
Este vorba despre gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (1 subiect pasiv secundar), lit. g (417 subiecţi pasivi secundari ), lit. j (417 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, şi col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (733 subiecţi pasivi secundari), lit. J (733 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
”Facem precizarea că starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 şi s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate”, a mai transmis sursa citată.
Miercuri, procurorii au anunţat urmărirea penală a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a fostului premier Petre Roman în acelaşi dosar.
in acele zile eram revoltat de acțiunile minerilor în Bucale, dar dacă aș fi știut ce vor face din țara asta cei bătuți atunci aș fi dat și eu în ei, cu sete
Bă, la mineriadă, bucureștenii erau favorabili acțiunilor minerilor. Asta e o încercare lașă de rescriere a istoriei. Îi prostiți pe ăștia de 20-30 de ani și îi alienați pe cei câțiva de atunci care erau în cealaltă tabără. Poporul ăsta e târât prin cele mai mlăștinoase istorii încropite după calapodul cerințelor epocii. Jalnic!
Negruzzi dovedeste prin mar sa via de mai sus si nu numai, avand deja o vechime de cateva luni caklo na, ca am dreptate cu alogenii ucraineni si rusi egendati in Voievodate si retrasi ulterior la baze…
Bascalia in forma continuata,doar o uita lumea de macho Georgescu si maretia CCR
Stagiunea teatrala eclipsata de Justitie
In opinia mea, „Piata Universitatii 13-15 jun” a fost primul eveniment produs de Studiourile ” Mosh Sorosh”, in Europa.
Pentru tot cortegiul de nenorociri adus asupra Romaniei, pe Sorosh cand ?
Eventual Post Mortem, ca Stalin ?
Și Monica Macovei când ? Ca parcă era procurorul care i-a anchetat .