Ministerul de Externe condamnă atacul terorist din Tunisia

Ministerul de Externe a condamnat „puternic” atacul terorist comis, miercuri, la Muzeul Bardo din Tunis, soldat cu moartea a cel puţin 17 turişti străini, conform b1tv.
MAE transmite condoleanţe familiilor victimelor şi îşi exprimă solidaritatea cu poporul tunisian în aceste momente dramatice, afirmând, de asemenea, deplina sa susţinere pentru eforturile autorităţilor de la Tunis în vederea combaterii oricăror manifestări de tip terorist.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează „sprijinul constant” pentru parcursul democratic în care poporul tunisian s-a angajat cu fermitate, se arată în comunicat.
Bilanţul atacului terorist comis miercuri la Muzeul Bardo din Tunisia este de 19 morţi, dintre care 17 sunt turişti străini, anunţă premierul tunisian, Habib Essid, citat de Reuters.
Potrivit agenţiei Associated Press, doi presupuşi autori ai atacului şi un agent de poliţie au murit, iar zeci de turişti străini au fost eliberaţi.
Atacul de la Muzeul Bardo, comis de doi sau trei islamişti îmbrăcaţi în uniforme militare, a fost lansat în timp ce deputaţii tunisieni dezbăteau, în clădirea vecină, un proiect de lege privind combaterea terorismului. Parlamentul Tunisiei a fost evacuat din cauza incidentului terorist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.