Ministerul Finanţelor propune suplimentarea plafonului de garanţii pentru programul Prima Casă

Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului alocat pentru programul ”Prima casă” cu 250 de milioane de lei până la finalul anului, pe fondul solicitărilor din partea băncilor, astfel că acestea ar putea acorda credite de încă 500 milioane de lei.

“Nivelul plafonului suplimentar de garantare pentru 2016 este fundamentat de perioada scurtă rămasă până la finalul anului. Decizia suplimentării a fost luată ca urmare a ritmului intens şi susţinut de acordare a garanţiilor, care demonstrează interesul şi angajamentul în creştere atât la nivelul finanţatorilor, cât şi al beneficiarilor”, a anunţat vineri Ministerul Finanţelor.

Ministrul de resort, Anca Dragu, a precizat miercuri, la finalul şedinţei Executivului, că se analizează posibilitatea suplimentării sumelor pentru „Prima Casă” pentru sfârşitul anului, declarându-se surprinsă de cererea mare din acest an pentru program.

„Pentru sfârşitul acestui an, într-adevăr există cerere. Analizăm acum în ce măsură este o cerere reală. Practic, acum suntem la nivelul de anul trecut cu sumele pentru Programul Prima Casă. Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să fie cerere suplimentară în 2016 faţă de 2015. În 2015 am avut 200 de milioane nefolosite. Această cerere foarte mare pe 2016 ne surprinde pe toţi participanţii la piaţă. Analizăm în ce măsură e posibil şi fezabil să avem o suplimentare acum, iar pentru 2017 şi anii următori sumele vor fi disponibile”, a afirmat Dragu miercuri.

Ea a anunţat că strategia pe 5 ani referitoare la evoluţia programului guvernamental va fi aprobată în săptămânile viitoare în Guvern, printr-un Memorandum, astfel încât atât persoanele fizice, cât şi constructorii sau cei care deţin locuinţe şi vor să le vândă să-şi poată face un proiect pe mai mult de un an.

„Şi pentru Prima Casă am constatat că e nevoie de predictibilitate. Am văzut evoluţia cererilor, au fost vârfuri în anumite luni, corelate cu anumite evenimente. De aceea, am propus o strategie pe 5 ani astfel încât atât persoanele fizice, cât şi constructorii sau cei care deţin locuinţe şi vor să le vândă să-şi poată face un proiect pe mai mult de un an”, a arătat ministrul.

În primele nouă luni ale acestui an au fost acordate 27.329 de garanţii, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei.

Rata creditelor neperformante atrase prin Prima Casă este de 0,3% din totalul garanţiilor acordate. Până în prezent au fost executate 498 de garanţii.

Plafonul total de garantare pentru acest an este de 2,69 miliarde lei.

Din 2009, când a fost lansat programul Prima Casă, şi până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanţii, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanţări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.