Guvernul Boc a luat în vizor şi persoanele cu handicap. Pe motiv că ar avea semnale referitoare la nereguli în modul de dobândire a certificatelor de handicap, Ministerul Muncii a decis să treacă la evaluarea în masă a acestora. Operaţiunea va fi demarată luna aceasta şi va continua pe parcursul anului 2011, urmând ca toţi cei cu handicapuri mai mult sau mai puţin severe să se perinde pe la comisiile de control. Costurile estimate pentru marea reevaluare sunt de 1,8 milioane pentru lunile rămase din acest an şi de 5,4 milioane de lei în 2011.
Astfel, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, acestea vor avea obligaţia să se prezinte la reevaluare cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap. Totodată, persoanele cu handicap vor fi obligate să se prezinte la reevaluare la solicitarea structurilor competente indiferent de gradul de valabilitate al certificatului. Nerespectarea celor două obligaţii va atrage după sine suspendarea prestaţiilor sociale.
„Având în vedere, pe de o parte, impactul financiar considerabil asupra bugetului de stat, urmare a acordării nelegale a unor drepturi de asistenţă socială, iar pe de altă parte, necesitatea asigurării unui cadru legal coerent şi unitar care să asigure acordarea măsurilor de protecţie socială persoanelor aflate în nevoie reală, se impune adoptarea în regim de urgenţă a unui act normativ prin care se reglementează atât sistemul instituţional de evaluare a persoanelor cu handicap, cât şi obligaţiile beneficiarilor măsurilor de protecţie şi sancţiunile acordate în cazul nerespectării acestora”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Instituţiile de învăţământ care refuză elevi cu handicap îşi pierd autorizaţia de funcţionare
O altă schimbare legislativă propusă de Ministerul Muncii este de majorare a amenzii de la 3.000- 9.000 lei la 6.000-12.000 de lei pentru instituţiile de învăţământ, precum şi retragerea autorizaţiei de funcţionare în cazul nerespectării atricolului nr. 15 din Legea 448/2006. Potrivit acestui articol, persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, şi trebuie să li se asigure educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul vieţii. Acelaşi proiect de act normativ majorează substanţial amenzile, de la 3.000 de lei la o limită maximă de 12.000 de lei pentru nerespectarea unor prevederi ale acestei legi.
Astfel, cu 12.000 de lei vor fi sancţionate instituţiile şi autorităţile care nu vor adapta clădirile, căile de acces, mijloacele de transport în comun şi staţiile acestora pentru accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Aceeaşi sancţiune va fi dată şi autorităţilor publice care nu vor asigura interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate.
Amenzi de 20.000 de lei pentru agenţii economici
Societăţile comerciale, precum şi autorităţile şi instituţiile publice care nu respectă dispoziţiile articolului 78 din Legea 448/2006 vor fi sancţionate cu amenzi de la 15.000 lei la 20.000 de lei, faţă de maximum de 9.000 de lei prevăzut înainte de noile modificări legislative. Conform art. 78, agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice care au cel puţin 50 de angajaţi au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.
Dacă aceştia optează să nu angajeze astfel de personal, vor fi obligaţi să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. O altă variantă pentru cei care refuză să angajeze persoane cu handicap este aceea de a achiziţiona produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, în suma echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
O altă modificare este aceea a cuantumului amenzii pentru eliberarea de certificate de încadrare în grad de handicap cu încălcarea criteriilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Muncii şi al Ministerului Sănătăţii. Sancţiunea pentru această neregulă creşte de la 500 de lei la maximum de 2.500 lei.