Ministerul Sănătății a sesizat Colegiul Medicilor în legătură cu modul în care medicul de la ambulanța privată a intervenit în cazul fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng care a decedat vineri seară după ce a căzut secerat pe teren.
Totodată, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne au demarat un control la serviciul privat de ambulanță PULS care a intervenit în cazul acesta.
Conform comunicatului, personal de la DSP București și personalul din cadrul Serviciului Inspecție al Departamentului pentru Situații de Urgență vor verifica: ambulanțele serviciului de ambulanță privat și dotarea acestora și respectarea normativelor în vigoare, respectarea legislației privind acordarea asistenței medicale de urgență și transport sanitar în regim privat, schema de personal și a calificărilor acestora și a documentelor care atestă formarea continuă a angajaților care lucrează pe ambulanțe și documentele întocmite în urma intervențiilor la cazurile de urgență și de consultații la domiciliu, inclusiv cele care se fac în baza protocolului cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și în baza contractului cu Casa de Asigurări.
„La finalul controlului, în funcţie de aspectele constatate vor fi luate măsurile legale care se impun, iar concluziile vor fi făcute publice”, mai precizează Ministerul Sănătăţii.