Traficul pe podul Calafat – Vidin, care a fost inaugurat în iunie, depăşeşte semnificativ aşteptările, afirmă ministrul bulgar al transporturilor Danail Papazov, într-un interviu publicat luni de cotidianul sofiot Monitor, relatează Agerpres.
„În primele 15 zile după inaugurare, în care nu au fost percepute taxe de trecere, podul a fost traversat de 31.000 de autoturisme, autocare şi camioane, ceea ce este mult peste aşteptările noastre. În prima săptămână a lunii iulie, după introducerea taxelor, traficul a scăzut cu numai 25%, situându-se tot peste estimări”, spune Papazov.
Ministrul mai spune că, potrivit estimărilor preliminare, în primul an podul va fi traversat de 415.000 vehicule, dintre care 186.000 autoturisme, 20.000 de autocare şi 209.000 de camioane.
Papazov îşi exprimă dezacordul cu cei care afirmă că podul între Calafat şi Vidin este „un pod către nimic”. ”În următoarea perioadă de programare financiară vor fi finalizate şoselele de centură ale oraşelor Monta şi Vraţa, situate pe şoseaua dintre Vidin şi Sofia, iar agenţia rutieră face proiectele pentru autostrăzile dintre Vidin, Montana şi Vraţa. Avem intenţia să începem lucrările de construcţie la începutul următorii perioade de programare. Puţin mai târziu va începe modernizarea şi a ultimului tronson din drumul Vidin-Sofia, cel dintre Mezdra şi Botevgrad”, spune oficialul.