Ministrul Agriculturii nu este de acord cu îndemnul la ”boicot„

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu este de acord cu îndemnul la boicot la adresa supermarketurilor lansat de susținătorii lui Florin Georgescu, dar și de colegul său de partid Victor Ponta.

Într-o intervenție pentru B1 TV, Florin Barbu avertizează că cei care vor fi afectați vor fi chiar procesatorii și producătorii români:

“Dacă lucrul acesta se întâmplă și timp de o săptămână se boicotează magazinele de retail din România, unde mii de firme din procesare, dar și fermieri de la poarta fermei duc aceste produse agro-alimentare în retail, și vorbim aici despre produse de aproape 70% din magazinele de retail, sigur foarte multe societăți vor intra într-o dificultate financiară și chiar unele în faliment, pentru că băncile, creditorii nu te așteaptă să nu plătești ratele. Știți foarte bine că orice întârziere la plată duce la suspendarea liniilor de credite pentru fermieri.

Trebuie să înțelegem și pe această cale transmit românilor din toată țara, să luăm o decizie împrreună, sigur noi trebuie să mergem în magazinele de retail să căutăm eticheta pe care scrie procesat în România. Lucrul cel mai improtant ar fi ca produsele care vin din import să fie boicotate să nu fie cumpărate. Dacă vorbim de produsele românești eu nu sunt de acord cu acest lucru și este o acțiune pur politică realizată de acești oameni”.

Călin Georgescu a  lansat un apel de susținere a producătorilor români prin  boicotarea marilor magazine, așa cum a  început în Croația.  Georgescu i-a îndemnat pe români să nu intre în supermarket-uri în ziua de 10 februarie și să cumpere doar de la producătorii români.

Recomanda 4

16 Comentarii

  1. Banditul care a permis intrarea hypermarketurilor in mijlocul oraselor a fost Basescu. El a permis Carrefour sa-si deschida locatie in mijlocul orasului, la Grozavesti. Bestiei cu chip de om nu i-a pasat de poluare, de traficul care a crescut, ca a distrus micile magazine cu produse romanesti de cartier. O bestie umana. Avorton al istoriei tarii.

  2. Lupta cu flamanzii supermarcheturilor care pun taxe aberante, nu este noua.
    Inclusiv guvernul actual a incercat in repetate randuri, prin diverse masuri sa-i determine pe mai marii supermarcheturilor sa mai scada din taxe.
    Metodele nu au dat rezultate. Cum ii lasi putin nesupravegheati ridica din nou preturile.
    Lupta cu preturile din supermarcheturi dureaza de ani de zile. Daca se luau masuri eficiente aveam acum magazine mari romanesti unde producatorii romani puteau sa-si vanda marfa.
    Nu este admisibil ca 1kg de rosii (la ora actuala) sa coste 16 lei/kg, in conditiile in care sunt culese crude, se coc in cutii, sunt fara gust….sunt dure, iar la capitolul pesticide nu stim ce mancam. Daca lasi o rosie pe raft, nu se strica nici intr-o luna. Este proaspata dar pare deja conservata. In ac. moment rosii romanesti nici nu sunt.
    Asa ca lupta nu trebuie dusa cu romanii, care nu doresc sa boicoteze, ci cauta alternative (daca STAT nu avem) sa-i determine ei pe flamanzii supermarcheturilor sa lase preturile jos. De buna voie nu o fac. Este adevarat ca in asa situatii pierderile sunt la comun si pt agricultorii nostri.
    In supermarcheturi nu doar legumele au preturi aberante. Un pet de putin peste 3 kg de detergent ajunge la aproape 100 ron. Singurii care isi permit sa cumpere, ar fi guvernantii platiti regeste de catre romani si beneficii multiple, cei care au salarii peste 20000 ron, sau primesc la pensionare 7 salarii si acelea aberant de mari.
    Asta-i tara nimanui.

  3. Acest ministru da dovada de prostie si probabil la mintea pe care o are nu a inteles nimic.Nimeni nu a indemnat la boicot si doar la cumpararea produselor romanesti in primul rind si de abia in al doilea rind la celelalte produse straine.Deci sa exista in obijnuinta noastra sa punem prioritate pe produsele romanesti .Asta doar ca sa vedeti si D-vs.cit de inteligenti este ministrul nostrii care nici macar asta nu a reusit sa inteleaga si sa repezit cu oistea in gard afirmind ca este complot.Mai avea putin si ne spunea ca produsele romanesti la care sa referit Calin Georgescu din Romania ,sunt produse legionare.

  4. Ciolacu l-a alungat la ordin din guvern pe Daea, cel mai patriot si competent ministru postdecembrist al agriculturii si l-a adus pe acest yesman care a lucrat doarpentru marea oligarhie mafiota din exterior. Daea a deranjat impunand supermarketurilor din tara un procent de 25% de produse romanesti la vanzare.

  5. Aici este vorba de preturi.
    In supermarchet carnea de porc romaneasca este cu 10 lei mai scumpa decat carnea din import. Cea de import este si inferioara calitativ, gust…..
    Pretul este problema.
    Strict pretul. Si produsele de import si cele romanesti dar indeosebi romanesti sunt nejustificat de scumpe in supermarcheturi. Probail sunt taxe ….care ridica pretul.

  6. În 10 februarie vino alături de 🌈noi în hypermarketuri! Fii globalist, fii anti-suveranist! Cumpără anti-CG, cumpără anti-româneste!

  7. nu ne mai ametiti cu 70% productie interna! Poate, atata importam!
    Mai bine respectati prevederile UE si interziceti neonicotinoidele, pana nu ne otravesc astia toate pamanturile!!

  8. Ha, ha! A’ci dom’ Jorjescu o greșât! Trăbuia să ni zâcă di la-nceput că avem nevoi di acceptu’ lu’ ministru agriculturi’ pintru boicotaria ălura care ne jumulesc de bănuț’…

  9. Mai oameni buni, ca sa fiu elegant in exprimare, nimeni nu a pomenit de „boicot” in afara de voi !
    Calin Georgescu a recomandat poporului roman sa cumpere cu preponderenta produse locale, cultivate, fabricate, produse, de romani, nicidecum nu a indemnat la boicot impotriva supermarketurilor straine !
    Exact cum face si Trump in America , prin politica de taxe .
    Sprijina producatorul american.
    E o nuanta de patriotism real nu doar declarativ !
    Ce-i asa de greu de inteles ?
    Aaaaaa, inteleg !
    Nu-i vorba ca-i greu de inteles ci e vorba ca trebuie atacat si compromis Calin Georgescu, cu orice pret si prin orice mijloace !

  10. Pentru ca nu cumpara laptele cu 12 lei.nici pâinea cu 8 lei. Nici untul cu 12 lei. E plătit sa distrugă fermierii si agricultura românească. umflatin falci bietul nu stie ce e foamea

  11. Zice tov ministru: „cei care vor fi afectați vor fi chiar procesatorii și producătorii români”. Tov ministru nu a inteles ca actiunea la care sunt indemnati romanii ii are in vedere pe PRODUCATORII AGRICOLI, NU PE AIA DE LA FABRICA DE SALAM, APARTINAND UNOR STRAINI.

  12. Măi al dreacu idi.ot, cică să căutăm eticheta pe care scrie procesat în România! Bai prost.tule, pe majoritatea ambalajelor scrie procesat în România dar marfa e din import, doar ambalajul e ștanțat cu Procesat în România! Chiar ne crezi limitați cu creierul încuiat? Apropo, și pe pungile de pufuleți scrie Procesat în România, dar fabricat in Ungaria și vândut în Elveția cu ambalaj scris în limba română, turcă, germană și engleză în magazine turcești/kurde! Ba, tu ești pro.st sau ești pros.t de-a binelea?! Nu te poți juca psihologic cu toți cetățenii, cu mine în niciun caz, bă mincinosule pr.ost rău.

  13. cei mai i-dioti candidați la preşedinţie, cea mai i-dioata politica interna in tara vorbelor goale
    Idiocratia conduce Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.