Ministrul de Externe al Turciei: Angela Merkel, singurul lider adevărat al Europei

Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul de Externe al Turciei, a declarat, joi, că Angela Merkel a fost singurul lider adevărat al Europei din ultimii ani, în contextul în care Ankara își dorește îmbunătățirea relațiilor cu Berlinul, relatează Politico.eu.

Declarațiile oficialului turc au fost făcute după o întrevedere pe care acesta a avut-o cu omulogul său german Sigmar Gabriel.

”O respect foarte mult pe doamna Merkel. În ultimii cinci, șase ani ea a fost singurul lider adevărat al Europei”, a declarat Çavuşoğlu.

Cu toate acestea, ministrul de Externe de la Ankara a recunoscut că există tensiuni în relațiile turco- germane, însă datorită recentelor eforturi de reconstruire a relației bilaterale se poate vedea o îmbunătățire a acestora. Çavuşoğlu afirmat că Germania a fost tot timpul cel mai apropiat aliat al Turciei, adăugând că Turcia nu își dorește îmbunătățirea relațiilor cu Germania doar pentru câștigurile economice.

”Turcia nu vrea îmbunătățirea relației cu Germania pentru avantaje economice. Turcia are demnitate. Nu ne vom pune în genunchi în fața nimănui”, a continuat Çavuşoğlu.

Relațiile bilaterale dintre Turcia și Germania, două state aliate în cadrul NATO, au fost tensionate în ultimul an, după ce Berlinul a sugerat Uniunii Europene să anuleze negocierile privind aderarea Turciei la Blocul comunitar. Anterior, Germania a criticat Turcia pentru măsurile represive luate după evenimentele din iulie 2016.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut de mai multe ori eliberarea cetățenilor germani reținuți în Turcia sub acuzația de implicare în tentativa eșuată de lovitură de stat din 2016. În replică, Turcia a acuzat Germania că oferă un refugiu militanților kurzi și suspecților căutați pentru presupuse legături cu puciul eșuat. Peste trei milioane de imigranți turci trăiesc în Germania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Din contra, erau exemple mult mai bune: Putin, Trump, Viktor Orban. Da, merkel a vandut ce nu era al ei, a umplut Europa de emigranti care stau pe somaj si care violeaza si omoara si se inmultesc ei in ritm exponential, o babeta proasta. Dusmanul are tot interesul sa o laude.

  2. Si cum,Iohanis nu este ?Adica e vreun fel de trucaj ?Tz,tz,tz …….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.