„Coincidenţele” se ţin lanţ în ultimul timp când vine vorba de anchetele Parchetului General. L-a deranjat cineva pe Traian Băsescu? Hop o anchetă, la foc continuu, făcută de subordonaţii lui Kovesi, asta în condiţiile în care alte dosare grele zac cu anii în sertare. Parchetul General a cerut listele de la referendum exact în ziua în care CCR a decis să amâne o decizie în acest sens, stricându-i planurile lui Băsescu. Parchetul nu a uitat nici de unul dintre cei mai incomozi adversari ai lui Băsescu, ministrul de Externe.
Parchetul ICCJ i-a cerut ministrului de Externe copii ale corespondenţei purtate cu instituţiile UE, cu Administraţia Prezidenţială şi cu premierul Victor Ponta cu privire la componenţa delegaţiei care a reprezentat România la lucrările Consiliului European din 28 – 29 iunie. Ministrul de Externe a trebuit să dea şi personal explicaţii la Parchetul General.
Vineri, la emisiunea „Vorbe Grele” de la Antena 3, ministrul a vorbit, pentru prima dată, despre motivele pentru care a fost chemat Parchet.
„Prima dată în viaţă am fost chemat la Parchet (…). Am prezentat baza legală a deciziilor noastre, am vorbit despre subordonarea ministrului de Externe, prin Constituţie, şi am arătat decizia CCR venită exact în ziua în care se pleca la Bruxelles, deci lucrurile erau foarte avansate”, a afirmat Andrei Marga la emisiunea citată.
Ministrul a precizat că nu a fost informat cu privire la o implicare a sa în dosarul respectiv.
„Am fost chemat să spun ce s-a întâmplat şi am dat o declaraţie”, a adăugat ministrul de Externe.
Deoarece în acest caz au fost depuse mai multe plângeri de către slujbaşi şi fani ai lui Traian Băsescu, deranjaţi că idolul lor nu a mers la Bruxelles, o anchetă a procurorilor nu este lipsită de temei legal. Graba cu care procurorii execută însă, la foc automat, tot ce are legătură cu Traian Băsescu nu pare a avea nicio justificare plauzibilă.