Andrei Baciu, fotomodelul-medic rezident propus de Dacian Cioloş pentru Ministerul Sănătăţii în noiembrie anul trecut și retras la scurt timp s-a înscris în PNL. Baciu a devenit prim-vicepreşedinte al filialei PNL Sector 1, conform Antenei 3.
Întrebat într-o emisiune a Antenei 3 de ce a ales să intre în politică, Andrei Baciu a spus că principalul lucru de atracție a fost acela de a face echipă cu oameni competenți.
„Am acumulat o experiență pe care am ales să o aduc în țară. Sunt un om de echipă, pentru că în medicină nu poți să faci lucrurile altfel și cred că este foarte important ca în domeniul sănătății să găsești oameni care împărtășesc aceleași idei. Să faci echipă pentru că rezultatele apar mai rapid și sunt mai bune. Am încercat să găsesc oameni și acesta a fost principalul lucru de atracție: lucrul că poți găsi oameni competenți cu care să faci echipă”, a spus el.
Întrebat care e obiectivul său principal, acesta a spus: „În cadrul PNL există comisii de specialitate. Sunt foarte bucuros de abilitățile pe care le au oamenii care participă la aceste comisii, pentru că poți construi o strategie. Interesul e să venim cu măsuri mai bune care să ducă la rezolvarea unor situații”