Ministrul Justiţiei, precizări despre extrădarea lui Mazăre!

foto: Euronews

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat că instituția pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanța competentă va dispune o asemenea decizie și va remite documentele.
„Ministerul Justiției a primit astăzi (miercuri -n.r.), la ora 17.34, o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Mazăre Ștefan Radu a fost arestat provizoriu la data de 8 mai în Madagascar. Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiției demarează procedurile legale în vederea extrădării în baza atribuțiilor care îi revin numai după primirea de la instanța competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare. Așadar, așteptăm documentele de la instanța de judecată. Vom informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiției.
Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Poliția Română a sesizat Curtea de Apel București cu privire la arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar. Curtea de Apel București analizează dacă sunt întrunite condițiile extrădării, iar, după aceea, instanța va informa Ministerul Justiției, care o să trimită către Madagascar cererea de extrădare. Ulterior, autoritățile de acolo se vor pronunța cu privire la acestă cerere, potrivit sursei citate.
În momentul în care a fost prins, fostul primar al Constanței era cu o tânără din Constanța.
Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat oficial că fostul primar Radu Mazăre a fost capturat, miercuri, de către autoritățile din Madagascar, fiind arestat pentru o perioadă de 6 zile. Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. peste un an vom afla dela a3 si bineinteles deaicea, despre amestecul dnei kovesi, a statului paralel,cine a platit, cine a luat spaga, etc.

  2. …si sunteti siguri ca …aceasta ana Karenina ne va tine la curent si in deceniile urmatoare ref repatriere?? si daca ea nu va mai fi …cine ne va informa …si daca noi nu vom mai fi …pe cine va/vor informa?? intrebari …cruciate….acest erou din septe cai ..putere..stefan, mihai vlad ..si dece…bal.???…d aia..

  3. … adica la sfintu’ asteapta sau se va constata ca dosarul nu e corect facut si va fi liber ca pasarea cerului.

  4. Sper ca nu il vor trimite in rate,sa nu intelegem nimic din Mazare!S-a dus pe apa sambetii „investitia” sa din Madagascar,o fac bucati salbaticii aia,sa zica mersi tanara din Constanta daca scapa cu fuga si cu ce are pe ea…

  5. L-au capturat dupa o lupta grea in care Che Mazare al nostru a luptat cu basca aia rosie pe cap si AKM-ul in mana impotriva mosierilor malgasi pana a ramas fara gloante,in nesimtire…krva din Constanta ii statea alaturi palida si nedormita de atata lupta sub ferestra…Reportajul capturarii ilegale a martirului Mazare din Madagascar,comparabil cu martirul Popa din Indonezia, va fi amplu dezbatut in media romana,sunt convins ca Antena 3 deja e decisa sa deschida o ancheta asupra incalcarii drepturilor omului de odioasa politie malgasa in subordinea statului Paralel…Vor participa eminenti parerologi media,avocati fara clienti precum si reputatul jurist Abraham,care nu mai stie de el..Unde esti tu,Tu-Dorele Toadere,sa te pronunti intelepteste daca e cazul sau nu sa cereti extradarea sau e caz de OUG privind renuntarea la extradare in cazul delicventilor fugiti din tara …

  6. Toamna Birrr halal nu doreste sa calshe stramb..asa ca asteapta ..instructiuni si noua ne prezinta sharade prin intermediul coledzilor lui mazariche..cate complicitati, cate conexiuni absconse..si mostenirea mazare din Madamgascaru..va treshe n apropritatea ..ungurilor..haios da fromos..io te unde s b anii tomitanilor..ferice de barbatul care n a stat la masa ..nemrnicilor eii bini zicea …Cojbuca..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.