Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, declară că România va continua exerciţiile militare cu SUA şi ceilalţi aliaţi NATO, iar aplicaţiile din ultima vreme au venit ca un ”răspuns la ceea ce se întâmplă pe flancul estic al NATO şi UE”, reafirmând şi poziţia privind scutul anti-rachetă, transmite MEDIAFAX.
Prezent în judeţul Arad pentru a participa la un exerciţiu organizat de militari români şi americani, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, a declarat că în 2015 au fost organizate cele mai multe aplicaţii cu partenerii din NATO în vederea pregătirii Armatei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Duşa a spus că România va continua să organizeze astfel de exerciţii, ca „răspuns” la ce se întâmplă pe flancul estic al NATO.
„Continuăm să organizăm exerciţii de pregătire în comun, este o formă de răspuns a NATO la ceea ce se întâmplă pe flancul estic al NATO şi UE. Prezenţa prin rotaţie a militarilor NATO, mai ales prin parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA, face România vizibilă în acest an şi credem că pregătirea în comun este foarte utilă pentru a asigura capacitatea operaţională a forţelor NATO şi Armatei Române”, a declarat Duşa.
Întrebat cum comentează ultimele declaraţii ale oficialilor ruşi privind scutul anti-rachetă, ministrul Apărării a reafirmat poziţia României: ”Am mai făcut precizări pe acest subiect, discuţii de felul acesta şi propaganda făcută de Rusia sunt la ordinea zilei. De foarte mult timp, din momentul în care România a fost invitată să adere la NATO, au fost asemenea afirmaţii. Încă o dată precizez că scutul anti-rachetă de la Deveselu este o capabilitate strict defensivă, care are drept obiect apărarea spaţiului aerian al flancului estic şi sud-estic al NATO împotriva rachetelor balistice”.