Ministrul Țoiu ”a spus niște prostii”

Oana Țoiu, ministru de Externe, a declarat,

De L.V.
Ministrul Țoiu ”a spus niște prostii”

Oana Țoiu, ministru de Externe, a declarat,

Jurnalistul Doru Bușcu, invitat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată de Gândul, a vorbit despre eșecul diplomației românești.

Oana Țoiu, ministru de Externe, a declarat, referitor la absența României de la reuniunea statelor europene cu președintele Donald Trump și J.D Vance pe tema Ucrainei, că există alte entități care pot reprezenta mai bine România și că „trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează”.

„Faptul că spui  „am fi vrut să fim acolo”, reprezintă un eșec”, a precizat Doru Bușcu.

„Ea a spus niște prostii. Nimeni nu te poate reprezenta pe tine. Franța se duce să se reprezinte pe sine. Polonia are altă treabă decât să reprezinte România. Mai mult decât asta. Ce este grav? Atitudinea asta, care este o atitudine defensivă, o atitudine bazată pe un punctaj făcut de niște comunicatori, arată o lipsă totală de activitate diplomatică.

Este, după mine, un atentat la securitatea națională, pentru că lipsa României de acolo spune: țara aflată în poziția cea mai vulnerabilă, țara cea mai puțin pregătită militar, politic, geografic să reziste”, a conchis  Bușcu.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.