Mintia sau unde ne-au dus capetele de lemn?

Numai cei care au lucrat la Mintia și familiile dependente de veniturile angajaților știu ce importanță a avut termocentrala de la Mintia. A ținut o mare parte din Deva și Simeria și din comunele învecinate pînă spre Brad. În plus, Mintia a ținut și o parte din mineritul de pe Valea Jiului. Cărbunele adus cu trenurile din Vale țineau centrala în funcțiune. Felul în care centrala de la Mintia s-a închis după o lungă perioadă de bîlbe, căutări, eșecuri și găinării este reprezentativ pentru felul cum guvernele au gestionat economia.

Toate marile obiective industriale ajunse la fier vechi sau vîndute pe nimic au capotat din cauza improvizațiilor. Adică, a nepriceperii celor care le-au condus. Nu sunt un nostalgic, nu sunt un obsedat de scenarii, deși ele se desfășoară sub ochii noștri, dar nu pot să trec peste dosarul trist al acestui colos energetic. Dar dezastrul de la Deva este copia celorlalte, mai mici sau mai mari. O termocentrală ținea cu căldură un oraș și o parte dintr-un județ, producea energie după canoane de altădată și putea fi modernizată pentru a diminua poluarea cu sulf și azot.

Prostia „încununată” cu un dezastru la Mintia nu este singura. O termocentrală mai mică ducea toate nevoile energetice ale orașului Iași. Existau fonduri europene alocate pentru desulfurare. Dacă nu mă înșel fondurile europene alocate ajungeau la 30 de milioane de euro. Nici la Iași modernizarea termocentralei n-a avut loc. O firmă germană specializată în instalații de desulfurare a cîștigat licitația, dar proiectul nu s-a derulat pentru că bravii din primăria orașului au pretins un 10% în avans. Iar nemții, firmă celebră în lume pentru tehnologia lor în materie, au răspuns „sictir”. Germanul care a aflat prima condiție a aleșilor ieșeni mi-a mărturisit că a avut un șoc și a plecat acasă de teamă. Se gîndea la accidente de mașină și la arestări (care au și urmat). Speriat, omul a plecat acasă să le transmită șefilor că „în România nu-i de lucru”.

Se vinde termoncentrala de la Mintia

La Mintia, Guvernul Ponta a încercat o modernizare cu chinezii. N-a ieșit. Toți cei patru directori de la Mintia care au dus complexul din rău în mai rău au fost PSD-iști. Cu modernizarea Mintiei, PSD-ul a cîștigat alegeri și cu nemodernizarea termocentralei și a minelor le-a pierdut. Mintia și minele din Valea Jiului au fost fief de partid socialist. După eșecurile lui Ponta, au urmat aventurile liberale. Prohodul de la Mintia l-au cîntat liberalii. Ei au închis-o și tot ei o scot acum la licitație!

”Este un asasinat energetic, închiderea unui colos industrial de 1275  megawati putere instalată, singurul mare producător de energie electrică din zona de nord-vest a României, odată cu închiderea acestui obiectiv au fost trimiși acasă 700 de angajați. Județul Hunedoara se va îmbogăți astăzi cu 1500 de șomeri pentru că pe lângă cei 700 de angajați disponibilizați de la Termocentrala Mintia mai sunt încă aproximativ 700 disponibilizați în Valea Jiului.  Aceste concedieri au fost făcute și girate de ministrul Energiei Virgil Popescu, de prefectul de Hunedoara care acum negociază cu o firmă de casă să aducă 50 de angajați înapoi care să mimeze conservarea instalațiilor”, a spus Cristian Istoc, președintele Sindicatului „Solidaritatea” din județul Hunedoara într-o declarație preluată de Profit.ro.

Tot liberalii, ca un blestem al sorții, după criza energetică, au ajuns în situația să întoarcă foaia pe care scrie vînzarea la licitație a Centralei Mintia. De sus, operațiunea este privită prin aceiași ochelari ai ministrului Virgil Popescu. Liberalii au ajuns astfel în ridicola situație da a încerca să o vîndă la licitație într-un moment în care țara noastră traversează cu greu o criză a energiei. Prețul de pornire, zice ministrul sforar de la Energie, este de 90 milioane de euro.

Zi neagră pentru energie: Se închide centrala Mintia

Printre condiţiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026. În comunicatul transmis de administratorul judiciar se arată că prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi şi Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile”.

Pe cine vor găsi liberalii care să dea 90 de milioane de euro și să se oblige să transforme o uriașă centrală pe bază de cărbune într-una bazată pe surse regenerabile?

Dezastrul economic al țării noastre are la bază calitatea lumii politice din România. Din foame și din prostie, ea a desemnat în poziții cheie nenumărate capete de lemn și sforari de ocazie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 67

76 de Comentarii

  1. Romanii trebuie sa se trezeasca si sa lupte pentru Romania, pentru drepturile lor. Atat timp cat dormim, atat timp cat asistam pasivi la actiunile de distrugere economica a Tarii spre a fi data pe tava pe model ucraina-rothschild, avem exact ce meritam….Romania, saraca Tara Bogata – din pacate incep si eu sa cred „pacat ca este LOCUITA”….locuita de tampi. locuita de spalati pe creieri media. locuita de indivizi fara coloana vertebrala. ASTIA SUNTEM: „ce sa facem noi, maica, ca suntem mici (de la mici si bere cred si vanzarea sufletului pentru „vacante afara”)?? nu vezi ca asa este peste tot??”. AVEM CE MERITAM. SI MERITAM TOT CE URMEAZA SA SE INTAMPLE. DACA „ROMANILOR” NU LE PASA NICI DE COPIII LOR, CE MAI CONTEAZA…?

  2. Slugile asasinilor economici tot asasini se numesc. Virginul, Virgil Popescu e unul dintre ei. Așteptăm momentul când gruparea lqbtiqista a laturii usriste a securității va înainta președintelui și prim ministrului o cerere prin care va solicita ca virginitatea sa, ministrul economiei, sa facă un act de mare iubire progresista și sa-si pună si dosul la bătaie în folosul laturii lgbtiqiste a securității, USR.

  3. Aceasta creatie masonica numita Romania nu are nevoie de electricitate, de fapt cu cat va fi impartita mai repede in mai multe tari cu atat mai bine. Este evident ca acest amalgam satanic numit Romania nu functioneaza asa cum nu functiona nici inainte cand a fost formata prin asa zisa „unire”.

  4. 33 de ani ‘mântuială economică românească’, fierul (vechi) a fost și a rămas o valoare. Distrugerea, prin orice mijloace, singura activitate desfășurată cu ‘succesuri’ de către toți vremelnicii.

  5. Tot UDMR ul din zona lucra la Mintia , iar asta cred ca pe langa directorii PSD sigur spioni maghiari (asta cred ca SRI-ul o poate dovedii usor ) mai ,,beneficia,, si de conjucturi create de Besesscu , cu certificatele verzi create pentru a sustine investitiile straine din Eoliene unde plateam de 5 ori pretul/kw . Acesti Tradatori trebuie sa raspunda , iar partidele adevarat romanesti trebuie sa castige alegerile . Cu oamenii Romaniei , usor ne putem dezvolta , dar este necesar ca si capul tarii sa gandeasca pentru Romania .

  6. In 32 de ani Oculta Mondiala cu ajutorul securistilor tradatori de tara a furat din Romania echivalentul a 1.600 tone aur. In fiecare an sunt furate de catre sucursalele multinationalelor din tara noastra 40 de miliarde de euro. De aceea sa ne rugam la Sfantul, Bunul si Rabdatorul Dumnezeu ca de toate averile securistilor tradatori, stapanilor lor de afara si de toate multinationaele care au praduit si praduiesc Sfanta Noasta Romanie in toti acesti ani de talharie pe fata a poporului roman, sa se alega praful si pulberea. Toate dar absolut toate aceste multinationale sa dea faliment si sa dispara din circuitul vietii economiei globale. Amin.

  7. NU LE PASA POLITICIENILOR DE CRITICILE SI NEMULTUMIRILE POPULATIEI EXPRIMATE PE INTERNETIN FATA TELEVIZORULUI SAU LA CARCIUMA. O POPULATIE AMORFA CARE A FOST INDOBITOCITA SI ESTE DEPENDENTA DE MEDIUL VIRTUAL NU REPREZINTA NICI UN PERICOL PENTRU CONDUCATORII VREMELNICI AI OMENIRII.

  8. Sa nu mai fim carcotasi. Asta si-a dorit poporul roman, asta are.

  9. Dezastrul economic al țării nu conteaza romanii si presa e mandra ca au un conducator strain si primari de origini straine ca asa-i frumos in Romania . Va rog , mi multi patrioti straini la guvernare , poate un viitor pres ungur sau ucrainian , ca sunt de actualitate

  10. Cine a separat producatorii de energie electrica, aud ? Basaul pe care l-ati votat 10 ani presedinte si apoi 4 ani parlamentar european, mare specialist in furat flota de 16 mineraliere. Era la mintea lui cucurigu ca Mintia pe carbune nu poate concura la pret cu Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, dar toti betivii ascultau de etilistul sef. Acum platiti petrecerea, daca v-ati trezit din betie ! Sa nu va mai aud ca va plangeti, Basaul si Joha au fost alesi de presa care preseaza !!! Ati distrus 20 de ani din viata oamenilor si mai indrazniti sa scrieti ?

  11. Să nu-mi zici că printre acele ”capete” nu era și presa,.. formatoare de opinie, de fapt sluga politicului,..

  12. Vai! multe temniți large ar trebui că să încapă în ele cei care ne-au desființat din punct de vedere economic și suveran ca țară! Este vorba de un efort de muncă și inteligență și multă nevoire a a 3 generații de patrioții.

  13. Nea Cornel marsaluieste imperturbabil prin hatzisurile statului securist taind cu „maceta reflexelor ideologice” lianele REALITATII CARE URLA SA FIE ADUSA LA LUMINA!!! De fapt, REALITATEA ca ECONOMIA si INDUSTRIA ROMANEASCA AU FOST DISTRUSE I-N-T-E-N-T-I-O-N-A-T
    este la vedere si de aceea nea Cornel cazut naiv in mrejele PROFI-lor ce vantura conceptul insidios-falsificator al „prostocratiei”
    se face de ras, ba chiar anuleaza impactul realitatii pe care o deformeaza involuntar, aburit de acesti PROFI!!! Romania e plina de CIMITIRELE OBIECTIVELOR INDUSTRIALE CEAUSISTE si nea Cornel mai insista pe „balbe, incompetente etc”!!! Tare ma tem ca la un moment dat o sa obosesc numindu-l naiv…Si apropo, expresia „sictir” lipseste din dictionarele germane, in schimb e folosita de un postac
    de pe forum…

  14. Mintia are o mare problema :: a fost exploatata numai de romani.

  15. Nici nuclearele nu fac curent.
    Cînd au făcut primele nucleare, ce sînt o continuare a minciunii cu bomba atomică, au zis că pentu prima oară omul nu va mai depinde energetic de Soare, că prețul la curent va fi tot mai mic. Nici una nici alta nu s-antîmplat. Nici nu putea să se-ntîmple din moment ce acestea sînt o altă mare păcăleală învelită în protocoale stricte de sigurață și compartimentări.
    Galen Winsor, unul din cei ce-au pus prima cărămidă la centralele nucleare americane, ce crede că acestea fac curent, adică mai mult decît consumă, spune că radiațiile combustibilului nuclear nu sînt periculaose. Arată pe pielea lui, sînt înregistrări video și transcrieri ale conferințelor ce le-a ținut. Zice că cea mai bună pază este semnul de radiații. Căutați „Nuclear Scare Scam”!

  16. „Dezastrul economic al țării noastre are la bază calitatea lumii politice din România. Din foame și din prostie, ea a desemnat în poziții cheie nenumărate capete de lemn și sforari de ocazie”. Memorabile fraze. De adaugat, insa, ticalosii care au premeditat dezastrul economic, pentru ca avem si din astia.

  17. Publicitatea electorala n-o fac politicienii, doar gazetarii care i-au bani pentru asta !!! Astept primul gazetar care sa recunoasca ca a fost un dobitoc.

  18. „calitatea lumii politice din România. Din foame și din prostie,”
    -din foamea CONGENITALA a gâtzilor lor de sărăciile pământului
    gunoaiele satelor drojdierii oraselor, „egalii” nostri dupa dogma comunista,
    „ruptzii in fund”,vite sau satane.

  19. Ai avea astfel optiunea sa cumperi curent de la olteni sau de la maghiari, ca singuri nu veti deveni independenti energetic nici in 30 de ani. Fara voi, valahii ar avea curent mai mult decat le trebuie doar din surse hidro sau nucleare.

  20. Tot la pesedei ai ajuns, nea Cornele, ei sunt de vina, dar nu au inchis-o ei, au unchs-o capetele patrate rezist si labarei, cu ordin de la Bruxels! Poate n-o cumpara nimemni! Apropos, de ce nu o cumpara un SIF, ca sa aiba unde baga banii, nu la prostioare?

  21. @ justinianus
    desi securitatea a capusat toate partidele , in cazul dezastrului Mintia tot pesedeii sunt de vina, pentru ca au fost cel mai mult timp la butoane. de la mafioti pesedisti (stiu, e pleonasm) tip Hrebenciuc, Mitrea, Dan Ioan Popescu , toti nu s-au gandit decat cum sa o taie si sa o vanda la fier vechi

    pana la urma, nu am auzit la patriotul (cica) Dragnea de vreun plan de modernizare a Mintiei in cei trei ani cat au fost la butoane.
    nici de la marele Victor Ponta, la guvernare intre 2012 si 2015 nu a venit nimic, in afara de blabla -uri si promisiuni de innoptare in cort pe santier, „pana la finalizarea lucrarilor”

    ceea ce este o scuza pe actualul tampit, pardon, ministrul energiei, si partidul lor de hoti.

  22. Nici nu mi-a fost publicat bine comentariul critic la adresa lui nea Cornel in care spulberam MASHA cu „incompetenta, delasarea, in general prostocratia si balbele”, ca a si sarit un Cititor sa-l apere indirect, consimtind ca ar fi existat si „ticalosi care au premeditat dezastrul economic”!? Nu e superba indaratnicia acelora care au palpitatii cand vine vorba de Securitate si DISTRUGEREA PROGRAMATA SI EXECUTATA IREPROSABIL A Romaniei? Nu e vorba de palpitatii provocate de spaima fatza de Securitate, ci de GROAZA ca
    o poate face cineva vinovata si de crima economica…Cititor TICALOS…

  23. ….`LUMEA POLITICĂ”(HALAL LUME POLITICĂ)DIN 1996 ÎNCOACE NU-I CREAȚIA „EPOCII DE TRISTĂ AMINTIRE” CI ESTE CREAȚIA „ADUȘILOR,REVENIȚILOR,ȘCOLIȚILOR ” DIN „ȚĂRILE CU -==democrația consolidată-LIBERĂ ===ȘI NICI „VLĂSTĂRIMEA SECURITĂȚII STATULUI SOCIALIST” NU A CREAT-O !ADEVĂRATA SECURITATE A DISPĂRUT DIN 198O ÎNCOACE! Așa că lăsați-l pe CEAUȘESCU să se hodinească în pace! –că moștenirea lăsată de el nu a fost așa de grea pe cât a fost de MULTĂ—(și după 32 de ani mau au „VÂNDUȚII CE VINDE”.
    -Adevăratul prim ministru e viRgil popescu, !!
    -soluție-CHIAR O REVOLUȚIE (de REVOLUȚIE-nu PANARAMĂ de omorât oameni)!-Ce bine ar fi fost ca MORMANELE DE FIER VECHI să-i fi căzut în cap-prim sinistrului – NEULANDER!

  24. Domnule dragă, Cornel Nistorescu, de câte ori trebuie trimis6un comentariu ca să fie aprobat? Nu-mi spuneți că sunteți rușinos la 73 de ani, mulți înainte, dar nici mie să contjnui în a comenta.
    Vorbesc în com meu, în cunoștință de cauză, despre subiectul editorialului.
    Apropo, am suit la cei 220 de m ai coșului de fum nr 3,era iarnă și se bansa cam 2 m. Bătea vântul și ne mușcam mâinile înghețate prin mănușile de piele. Au muncit, ziceam în comul neaprobat, că munceau în bună pace unguri și români, ce au lucrata Iernut, Luduș, Arad sau paroseni. Hai, maestre, aprobă, sau libertatea de exprimare e pe pile?

  25. ii scuzati considerand ca lipsa de IQ a falimentat sistemul energetic sau siguranta energetica, totul a fost cu intentie stiau ce urmeaza si se cred binecuvantati…

  26. Poate o ia un dezvoltator „energetic” vanzator de fier vechi…

  27. Maestre, am apreciat la vremea respectiva articolul d-voastră intitulat „Cazinoul Parlitilor”, preluat și peste ocean. An scanat înaptop, dar nu ma ajuta ochii să-l aduc în atenția colegilor comentatori. Dacă aveți undeva, puteți Republica? În mare, cred ca este de actualitate. Ce spuneți? Țin minte bine, sau ați primit un premiu în state Unite pentru obiectivitate și realism publicistic.nu sunt sigur ca veți găsi articolul în mulțimea de articole semnate CN. Dar voi Cauta, trimite cuiva drag, cu rugămintea de a-l posta, chit că va dura ceva timp.

  28. Să fim serioși – epoca energiei bazate pe cărbune a apus. Că apusul e furtunos sau idilic e o chestiune de șansă. Noi am avut șansa furtunii. Dar, oricum Mintia, în forma în care s-a construit, e istorie. Cu sau fără filtrele germane. Ce este preocupat este că tranziția spre forme alternative de energie – includ aici energia nucleară – se produce defazat. Românii nu au fost niciodată maeștri în planificare. Nu se dezmint nici acum.

  29. Daca conducatorii nostrii au atitudine de vasali cand se duc in State si la UE, ei ne trateaza in consecinta

  30. Avand guvernul meu,parlamentul meu si alte …meu,KWJ ar fi putut intra in marea istorie a Romaniei.Ne-am ales cu Romania stat esuat.C est la vie!

  31. Nu inteleg de ce rene nu aplica retzeta core, pe care o aplicam deja cand ne-a destainuit-o cu ceva vreme in urma, vizand modalitatea de a-l pacali pe Dulaul se kuku al public catiei care a inventat o noua metoda de „muscat” comentariile, nu le mai admite in moderare,
    iar daca repostezi imediat te anunta latrand aproximativ ca „ai mai spus asta”!? Trucul necesar ca sa-i pui BOTNITZA slugoiului cuiva
    care-i este adevaratul stapan este sa faci adaugiri dupa care sa repeti postarea, dupa care sa ti-o arhiveezi!!! Pt eventualitatea ca revine la blocarea traditionala!!! Sa nu se supere rene, dar daca nu ar mai comenta mi-as pierde increderea ca merita sa continui CU DEMASCARILE DIVERSIUNILOR SECURITATII SI ALE SLUGILOR SALE DE PE FORUM!!!

  32. Nationalismul pute pentru globalistii evrei + slugile lor bastinase, din pacate sunt multi romani lasi si fraieri care pun botul la propaganda occidentala. De cand va trage de maneca singurul partid pro-romanesc sa nu mai votati hoti? Nuuu, noi vrem democratie chiar in cu_ul gol. Ce va lipsea pe timpul lui Ceausescu? A murit de foame vreun roman? Macar aveati apa calda 2-3 ore pe zi. Aaa, nu puteau sa fure hotii care au devalizat tara sub umbrela UE si NATO. V-au aburit ca sa visati frumos la averi de nababi si v-ati ales cu praful de pe toba… si pentru ala platiti taxe.

    Cand o sa va desteptati?

  33. Bună tuturor!
    Dle Nistorescu nu e din „foame și prostie ” , in primul rand e din CORUPȚIE, lene si ceva prostie.
    Dar CORUPȚIA E mama relelor si a dezastrului din România. Am fost si suntem conduși de bandiți care au distrus țara si au sărăcit poporul !

  34. ” Ferma animalelor ‘ a fost o fictiune , o metafora ! In Romania ” Ferma animalelor ” nu mai este o fictiune ! In Romania , porcii conduc iar oamenii , romanii cinstiti si care isi platesc impozitele regulat , lucreaza pt. porci . PT. prosperitatea si fericirea porcilor !

  35. Persoana din Spatele Pseudonimului „Naș de Cununie”! Cel mai adevărat, crunt, crud adevăr la adresă României actuale scris vreodată în Media! Vă dau nota 1 miliard Factorial! Excepțională postare!: Ferma Animalelor o metaforă la „alții” și o realitate „aici”. Îmi spuneau in Praga părinții Lui Ionuț Stroe de la PSD, cum că băiatul lor nu vrea să mănânce Ciorbă și Tocană la Sufertaș ca ei „ci” vrea să fie „cineva” in România! Individul a reușit! E Parazitul Perfect, e Cancerul Perfect al Politicii Dâmbovițene! Din inginer Automatist a devenit un Gunoi Social, o Lipitoare, un Oxiur, o Tenie! Popescu Piedone cu ștergarul jegos pe braț și cu 8 (opt) Clase și cu 66 de morți pe conștiință are 2.5 Milioane de Vizualizări pe Facebook….E nevinovat, iubește copii, natura, pe Dumnezeu… Dumnezeul Mamii Lui de Hoț, de Spurcăciune Biologică Neevoluată! Putred de Bogat, Putred de Stricat Moral, Putred Biologic…Și Obezul Analfabet de Ciucă îmi spunea ca să învăț și să Muncesc! Ăsta bă? Ăsta? Asta are Atribute Umane sau de Maimuță Antropoidă? Muncă, travaliu… Să mori tu! Tu la Table la popotă și Io la sapă la Porumb și să beau apă fiartă? Ferma Animalelor Naș de Cununie, Ferma Animalelor….

  36. Charlie, mulțumesc pentru compliment, înțeleg ca îți place să te întreci cu cei mai buni, chiar dacă pici mereu pe locul doi, căci da, locul doi poate fi un maxim dacă te co frunți cu Rene, core, Marius, Gelu, dar mai ales Ileana cea bună, justinianus și mai noii comentatori Miruna, Oana, olahus, Marin.
    Îți mulțumesc Charlie ca exiști, fără tine viata ar „fi pustiu”, nu am avea Treapta de jos a valorii pe care o reprezinți cu talent și devotament. Datorită ție, ne dam seama ce buni sunt ceilalți, alcibiade, Gheorghe Baran, Bătrânul și chiar Tică atunci când nu semnează Charlie sau nas de cununie.
    Charlie, spui ca dacă „emigrez” d într-o Republică ce devine etalon de exprimare antisemit, legionar antiromaneasca, rămâi fără scop în viața? Rămâi pitic ambiental ca geniu pustiu? Ok, dar pe cine lași ca șef cu provocările, torționari și intrigile antiromânești, cine mai mai face forumul
    nefrecventabil musiu Tică , alias Charlie? Sa nu uit, la ce îți dorești un prelungitor de țâta dacă purceaua T e moartă în coteț?

  37. Romania va înceta să existe
    Va rămâne mică
    Așa cum e de fapt
    Retragerea romana din Transilvania
    Războiul rezolva totul

  38. Cazul Mintia arats in esenta ceea ce s-a intamplat in general cu economia romaneasca. Lipsa unui management performant dublat de coruptie si lipsa coloanei vertebrale a decidentilor politici ca sa nu spun tradare de tara. Intreprinderile de stat pot deveni performante asa cum a fost demonstrat in cazul Hidroelectrica. Din pacate ne lipsesc lideri politici patrioti, cu determinare si coloana vertebrala.

  39. Romania va fi incontinuare vinduta si jefuita de clasele politice care o conduc.Nu stiu daca cineva opserva ca de fapt totul se vinde din tara asta la fel cum sa procedat si pana acum si noi stam si ne uitam cum zi de zi mai dispare cite ceva si intra in mana strainilor.Tot clasele politice au facut niste inprumuturi la bancile straine pe care nu le va putea platii nici macar copii copiilor nostrii.Tot datorita claselor politice au plecat din Romania citeva milioane de romani pt. ca ori au devenit someri ,ori salariile oferite de statul roman ,nu pot acoperii cheltuielile normale ale oamenilor.Tot datorita politicienilor romani, sintem la ora actuala in prgul unui al treilea razboi mondial si tara noastra este in mare pericol.Viata noastra de zi cu zi este din ce in ce mai grea ,tot datorita acestor politicieni romani.Cind o sa reusim noi sa intelegem ca ar fi cazul sa ne trezim din somn si daca tot cintam imnul Romaniei ,atunci sa si punem in practica versurile imnului.

  40. Drako, din pacate ai dreptate! Uita-te si tu, oameni mici, mize mici… nas de cununie…

  41. Dragă domnule Nistorescu! Dragi cititori ai acestui Minunat Cotidian! Ecuația este simpla, este foarte simplă! Nu mai există Limfocite T1 și T2 ca la Organismul uman, în lupta contra infecțiilor la Organismul Social numit România în lupta contra Corupției și Hoției. Balbaitul analfabet de Predoiu cu creșterea „nejustificată” a veniturilor Magistraților „împotriva” realității economice a României, a „blindat” hoția, necinstea, vânzarea de țară în care Procurorii aplaudă in cor cu Infractorii! Mintia? Cu oțeluri speciale,
    oțeluri refractare, oțeluri inox cu sute de mii de tone, oțel Manganos necesar producției de turele la tancuri Merkava! Ce să iei din deșertul Negev? Ce să iei? Nisip și șarpele de Aramă in Mâna? In mână o iei cu lipsa resurselor! Noroc că există Cretini in Europa de Est! Mintia se va transforma in 3000 de tancuri Merkava ca să apere patrioții, țara lor Sfânta! Proștii? Proștii se încălzesc cu tezec de oaie (bălegar de oaie uscat la soare și pus pe foc) și cu suflat cu putere în mâini! Mintia? Suferința unui Popor „mult” care a muncit și sâmbătă și duminică Pentru bunăstarea celor „puțini” Tancuri Merkava, sisteme de automatizarea in Occident și „producătorul” mort la 53 de Ani, cu spirt trecut prin miez de pâine și Parizer din Gheare de Pui lipsit de Asistență Medicala! Securiștii la Balotești in spital de Star Trek și amărâții tratați cu argint viu și cu pișat de Fata Mare..Mare e și prostia Norodului Român Doamne…

  42. Asa s-a distrus tot, Camioane și tractoare Brașov, umg București, al Slatina, otel Târgoviște, combinate siderurgice, fabrici de zahăr, ulei, etc, etc.
    Totul a pornit de la marele ING cu studii prin Franța, Petre Roman. Acesta este criminalul industriei românești. Agricultura, ? Intrebati-l tot pe el si pe iliescu

  43. A/ Cum ocupi si distrugi Romania fara sa tragi tu, Soros nici macar un singur glont??? Scopul: Cumpararea Datoriei Externe a Romaniei cand Datoria Externa va fi scoasa la vanzare pe Piata de Capital Internationala. Si astfel Sfanta Noastra Romanie ajunge in proprietatea ta, Soros si deci a Ocultei Modiale. Pas. 1 Deschizi in avans, cu 7-10 ani inainte de Dec.89, Organizatii semi-guvernamentale in Occident. Gresala majora a lui Ceausescu a fost aceea de a infiinta societatile mixte romane de comert exterior. In mod sigur acesta a fost indemnat sa faca asa ceva pe cand a vizitat USA. Asta a fost cale de corupere a securistilor de catre oamenii lui Soros s-a CIA, Mossad, MI5…. 2. Prin capul de pod facut in Romania comunista cumperi o parte a sefilor si sefutilor Securitatii si MAN. Organizezi si cu ajutorul CIA, Mossadului, MI5.. lovitura de palat a Securitatii mascata de revolta populara a oamenilor scosi in strada de propaganda abil facuta de Securitate la posturile de radio si televiziune. 3. Securistii il impusca pe Ceausescu. 4. Dupa caderea regimul comunist, infiintezi masiv cat mai multe ONG pe care tu le finantezi din greu pentru pregatirea politrucilor sorosisti ce vor ocupa incet, incet posturile cheie din legistativ, executiv, justie si mai ales mass-media din Romania. Investind aprox. 500 milioane de dolari in acesti 30 de ani scursi din Dec. 89 si pana astazi. 5. Politrucii tai sorosisti se infiltreaza la greu in posturile cheie din structurile puterii de stat: Prezidentia, Guvern, SRI, STS, SPP, DNA, ICCJ, DIICOT, MAI, MAN si partidele de dreapta dar mai ales in mass-media romaneasca. Politrucii sorosisti odata infiltrati incep o vanatoare continua impotriva tuturor politicienilor si oamenii de afaceri romani care sunt patrioti. Prin deschiderea unor dosare politice si-i arunca in inchisoare.

  44. B/ 6. Incepi sa distrugi credinta ortodoxa a romanilor si obiceiurile stramosesti prin propagarea masiva a ideilor LGBT in Romania cu ajutorul ONG tale. 7. Prin propaganda si actiunile stradale purtate de cetatenii scosi la ordin in strada de catre SRI si mass-media romaneasca inflamezi populatia impotriva partidelor de stanga si liderii acestora cu tenta nationalista. 8. Falsifici alegerile, concomitent cu aruncarea in inchisoare a liderului PSD, pe Liviu Drgnea. 9. Formezi mai apoi, dupa ce opozitia de stanga a fost decapitata un guvern de dreapta. Guvern de dreapta care va trece rapid la imprumutarea masiva in numele Romaniei a zecilor si zecilor de miliarde de euro astfel incat Datoria Externa a Romaniei sa depaseasca cu mult Produsul Intern Brut al tarii. 10. Intrand in incapacitate de plata, guvernul obedient Ocultei Mondiale scoate Datoria Externa a Romaniei la vanzare pe Piata de Capital Internationala. 11. Si atunci cumparati voi, tu Soros si gasca ta de speculanti, aceasta datorie. 12. Devenind stapani pe Datoria Externa a Romaniei, incepeti si scoateti la vanzare bucati din Romania una cate una. Cand v-ti recuperat investitia cu varf si indesat, Romania la final va disparea de pe harta. Rezultatul acestei operatiuni!!! Soros cu o investitie pe 40 de ani facuta in Romania, in valoare de 500 de milioane de dolari, va castiga la final mii de miliarde de dolari prin cumparea si vanzarea mai apoi a Romania bucata cu bucata. Asa ca romani dormiti linistiti Soros si acolitii lui vegheaza ca voi sa fiti transformati in sclavi. Si cand va veti trezi din adormire, veti constata c-ati ramas si fara tara. Ps. Lovitura de stat din Romania a fost organizata pentru a distruge si a dezmembra Romania. Iar acum daca Sfanta Noastra Romanie va fi impinsa in razboi contra rusilor vom fi loviti termo-nuclear de armata rusa drept represalii. Ceea ce va duce la disparitia Sfantei Noastre Romanii s-a noastra, a romanilor de pe harta.

  45. Domnule Nistorescu și stimată redacție! Vreți ca să fiți milionari in EURO fără ca să obosiți, fără ca să transpirați in zona Axilară?! Fiți membri PSD sau PNL și fiți în Comisia de Privatizare cum a făcut în mod „strălucit” Dan Ioan Popescu PSD și Sorin Dimitriu PNT CD! Din 50 de milioane de Euro luați Mintia, 30 de Milioane sunt ai DVS, 10 milioane la Partid și 10 Milioane la DNA.. Urcați in scara Avionului, scuipați pe cetățenia română, ardeți CI român și direct drive in Maldive…Somn, Șampanie, viața dulce! Întrebați de Dan Ioan Popescu de la PSD cu vilă în Florida și cu sute de milioane de Euro in cont de la Industrie Romana tocată in port la Constanța.. Strungarul, Sudorul care au ridicat uzinele tăiate sunt la 2 metri și Dan Ioan Popescu în lux și fericire….

  46. Am fost pacaliti ! In dec.89 AM FOST PACALITI ! Propaganda de la Europa Libera ne-a distrus !

  47. Acum, si nu doar acum, inteleg poate si romanii cu capul in nori, cam multi din nefericire, de ce a fost dezincriminata infractiunea de subminare a economiei nationale. ,,Capete de lemn”, este mult prea bland d-le Nistorescu.

  48. Mulțumiți-i lui iohanniSS și lui Câțu pentru PNRR-ul obținut de la frau Merkel și famiglia de excroci internaționali de la Bruxelles.

  49. Obs/Nistorescu stie cum sta treaba dar nu merge direct la tinta. Da-n prostia politicienilor ca sa nu dea in nemernicia crimniala a tradatorilor de tara, securistii de ieri si de astazi care au tinut si tin de sase ca Romania sa poate fi furata pana la cota zero de catre multinationale. Securistii fiind practic platiti de la bugetul statului dar ei servesc interesele tarilor din UE si NATO.

  50. Două persoane Sunt Calea Adevărul și Viața pe Net, in spațiul Virtual al strălucitului ziar Cotidianul.. Naș de Cununie cum că România este „exact” că în povestirea din 1958 Ferma Animalelor! Persoana din spatele pseudonimului Charlie Cum că România Este Veceul Europei! Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală, Davos, conduc România la Implozie, Depopulare, Sărăcire, Viața Grea….Am înțeles aceste lucruri, am cuantificat Cancerul Distrugerii de Neam și de Ortodoxism… Frații Muraru, Bogdan Aurescu? Ascult psalmul 50…Cine este Aurescu? Cine Este Muraru? O șansă dată de Dumnezeul cel Bun, Sfânt, Nemuritor ca să arăți că din postura de Șef sa dai României Bogăție Materială, Spirituală, Divină…Dar tu ce Faci? Scuipi pe România, pe viitorul ei, pe pruncii încă Nenascuti, pe Prescura, pe Anafură, pe Copaia de Botez…Am sufletul sfâșiat de dihori, de Maimuțe Antropoide dominate de Cortexul Paleocortex, de sistemul Limbic …Plâng pe mormântul tatălui Meu care m-a învățat ca să nu fur, să nu batjocoresc pe Fecioară Maria, pe Iisus…La doi metri mă duc și nu la Dubai? Cine îmi scoate țărâna din gură, cine mă salvează de la Iad? Furaciunea? PSD? Iliescu și Adrian Năstase? Nu cumva faptele mele bune și sculat la 5 dimineața în noroi, tina, salopete pline de ulei? Fii bun, fă fapte bune, ajută săracii și Nemurirea îți aparține…

  51. Suntem la mana marilor puteri ,mereu sa decis din afară pentru noi ,și de prea puține ori s-au ridicat conducatori care au fost români,și care au fost rapid uciși.

  52. Eu Am închis Ochii și am văzut Ierusalimul Ceresc! Am văzut Îngeri, Heruvimi și Serafimi într-un balet divin deasupra României… Am deschis Ochii și am văzut notă de 5 la Bogdan Licu la BAC, la Spiru, la Drept Civil și Drept Penal! Am văzut vânzarea de resurse în care un Homosexual de 400 de kile a vândut PETROMUL, Resursele României, i-a vândut viitorul, Ovulele „încă” nefecundate ale viitorilor români… Vânzător și Distrugător de Tară mai rar în Universul 3 D. Am amar in suflet! Un bivol African care își impute șuncile la Cornu in loc ca să fie in fața Plutonului de Execuție bese mănâncă și cacă? Distrugătorul de țară e Moaștele sfintei Parascheva? O mizerie umană care împute spatiul divin al României e Lup Moralist la latrina Ferocelui VARAN Voiculescu?…

  53. Eu nu pricep de ce vă strofocați atâta. E loc pentru toată lumea la sparanghel. A pus Oha o vorbă bună pentru voi.

  54. Într-un proces ce sper din tot sufletul că va avea loc, cazul Mintia va fi unul din capetele de acuzare, pe lângă multe altele care vor aduce în boxe nu doar inculpați români, ci și străini, care au reușit mult timp să creeze impresia de vinovăția doar asupra cozilor de topor românești, ei, adevărații asasini economici, vinovați nu doar de ce s-a întâmplat în România, ci peste tot în Lume !
    Scepticii, care refuză să creadă că va da cineva socoteală pentru toate aceste crime, nu doar economice, dar și optimiștii ce speră că nu vor păți nimic pentru toate fărădelegile lor , le-aș reaminti măcar de judecata și pedeapsa divină, dacă cea pământească se va lăsa prea mult așteptată !
    Au trecut ele Imperii , unele ce chiar au contribuit la mersul înainte al acestei Lumi și nu va avea sfârșit, așa cum cred unii și cum speră alții, una dintre cele mai mari perioade de distrugere sistematică a Omenirii , într-o perioadă când Ei ar fi trebuit să-i fie cel mai bine, raportat la toate descoperirile științifice ce puteau duce Lumea asta și spre un Paradis pământean, nu doar în cel Ceresc !
    Și toate astea, războaie, mai nou biologice, foamete , inechități sociale inexplicabile, pentru ce ?
    Doar pentru că cei câțiva descreierați care au dobândit prin jafuri, crime, mai nou și prin inginerii financiare, cum le numesc ei, nu mai puțin de jumătate din bogăția Lumii și în demența lor congenitală, de neam ales, se vor mai presus și decât Cel, sau Cei de Sus !
    Nu noi românii vom fi cei care vom salva Lumea, dar cu siguranță vom fi printre cei care o vor face , prin Credință, Dreptate și Adevăr !

  55. „Eu Am închis Ochii și am văzut Ierusalimul Ceresc!”

    Cand i-ai deschis era bricul Mircea.

  56. Dle Rene, Radu Humor, Dna Core… Dacă Vine un război eu plec la cumnatul meu in Nord Italia! Domniile voastre veniți cu cheptu gol să apărați pe Manole de la BNR, pe Homosexualul de la Cornu Adrian Năstase, pe Ciolacu, Dâncu? Vă vor fi intestinele dvs împletite in pomi de explozia Bombelor Termobarice de ruși? Vă dați Copii la moarte, la Carne de tun și Copii Lui Bomboanel Homosexualul Obez huzuresc la Monaco? Vă vărsați sângele pentru pământul cumpărat de gunoaiele Orientului Mijlociu care fac profituri de Miliarde și românii, cam 8 Milioane spală la cur Senescenții Europei Occidentale Civilizate? Vă vărsați sângele pentru PSD, Johannis, B’nai B’rith și Forumul Mondial Evreiesc? Cine desfunda Cortexul vitelor de pe forum dacă nu Tica? Cine? Cine? Cine vrea ca românii să de scuture de „jugul iobăgiei”??? Rene Core Radu Humor va duc la involuție, moarte prematură, Exod, Deznădejde, Furaciune de Țară…Eu clamez cinste,! Mă epuizează subiectul.. Cine pricepe bine! Cine nu! să Fie idiot pe viață….ma epuizează subiectul…

  57. ”Germania intenţionează să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol, în situaţia în care Rusia va opri livrările de gaze către cea mai mare economie europeană, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

    Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să prezinte marţi un decret de urgenţă care va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol care au fost închise, în situaţia în care vor exista probleme în aprovizionarea cu gaze naturale, conform unui proiect legislativ consultat de Bloomberg.

    Potrivit surselor, gazele naturale, care anul trecut au fost responsabile pentru 15% din producţia de electricitate a Germaniei, trebuie să fie direcţionate cu prioritate spre industrie şi încălzirea locuinţelor, în situaţia în care vor apărea probleme de aprovizionare, astfel încât va fi nevoie să se recurgă la capacităţile nefolosite alte termocentralelor pe cărbune.

    Conform planurilor, termocentrale pe cărbune cu o capacitate de 8,5 Gigawaţi precum şi termocentrale pe petrol cu capacităţi mai mici, care în prezent nu funcţionează, vor fi puse în stand by, ceea ce va permite operatorilor să furnizeze electricitate la cerere.”
    Ai noștri nu deschid nici măcar ochii , de frică să nu vadă ce-i așteaptă ! 😉

  58. Tica sunt l! Am râs cu lacrimi…20 cu coroniță! Sunt ing de service! Am văzut Armia română! Praștii, ciomegi, Gunoaie.. Tac căci am semnătura de tăcere! Oricum Suntem că putere militară Gunoi de Grajd! Avem 60 000 f Generali și Colonei Burtoși; Miliarde de Euro anual Bani in curu’lor! Dacă eram mai tânăr emigram inclusiv cu pisica! Un Veceu Gigantic, i lepra socială în care privații cad leșinați cu salar minim pe Economie și ăia de la Stat cu 11 000 de lei Net studiu medii.. Veceul Europei Occidentale Civilizate! Tac mâhnit că altceva ce?

  59. Inca un pas spre majorarea in continuare a pretului energiei electrice ! Primul pas a fost facut odata cu scumpirea apei de la hidrocentrale(sic!) , al doilea , odata cu scumpirea vantului de la eoliene(sic!) , al treilea pas, odata cu scumpirea energiei solare necesara panourilor fotovoltaice(sic!) ! Se adauga scumpirea , nemaipomenita , a lignitului extras din minele romanesti, precum si scumpirea uraniului romanesc, imbogatit in Canada(sic!) ! De ce totul in tara asta merge spre jaf si distrugere ? O intrebare de Gaga , desigur , fara raspuns! De ce nu se exploateaza potentialul energetic , enorm , al raurilor interne ale Romaniei , cum s-afacut de catre „ceausisti” cu raul Olt? Nu se vrea , asa-s poruncile! Va multumesc d-le Nistorescu ca v-ati alaturat noua , acesti fraieri tristi , care urla zadarnic fara ca cineva sa-i bage in seama , adica fara rost !

  60. Este o mare aventura sa incerci a-ti face loc printre Editat care acapareaza intotdeauna discutiile de la subsolul editorialului lui Nistorescu. Pe langa faptul ca acele randuri chinuite si repetabile nu au absolut nici o legatura cu tema editorialului, continutul lor este neinteligibil si greoi ca exprimare desi scribalaii isi dau silinta maxima. dar nu sunt nici macar la nivelul cronicarilor de acum trei-patrusute de ani care aveau mai mult talent, inteligenta si limpezime in exprimare. Fauna (hastagistilor useristo-sorosisti?) respectiva, alde Tica, Rene, Humor,Tomlin,Charlie si multele lor derivate (de fapt tot ei) la fel de chinuite de obsesii si frustari distrug orice intentie a celor ce ar avea ceva original de spus.

  61. Faptul că sunt trecut pe lista unui anonim ca alergen, nu ma impresionează și nu-mi produce cataclisme neuronale, precum lui, clismele lgbt cu ceai de ciulini. Dacă exemplifica printr-un comentariu „inteligent” granița între o minte „solvabila” și cele multe rătăcite din lista celor lipsiți de imaginație, mă înclinam cu respect. Sunt de acord că pot fi plictisitor cu insistenta mea „indaratnica” de a-mi apăra Românitatea și valorole neamului meu romanesc. Evident, nefiind antisemit, legionar și misogin, reușesc a enerva niște cetățeni fatati de vacile patriei noastre iubite.
    Că poet ratat ce sunt, mai comit poezioare, sunt respectuos cu cine Merită și dau cu vorbe grele în cei ci mesaje menite a deprima și a induce ideea ca suntem un popor de jegoși. Eu îmi susțin poporul, ca find între cele mai inteligente din acest colt de rai. Acuma, persoană care ești inteligentă în anonimatul tău de puțoi neterminat, poate ne spui cine ar profita dacă eu, rene, plus cei enumerați de tine ar renunța la comentarii?
    Poate ne spui, inteligent împăiat, de ce lista ta este identica cu lista lui Charlie, alias Tică Tică, inteligentule, faci parte dintr-o lista are te onorează, dar prin asta tocmai ai semnat comentariul la care mă refer. Ce să facem, Tică, fiecare își duce propria karma, credință și convingeri. Spre deosebire de tine, adică Charlie,Tică nas de cununie,, etc, mintea îmi este intacta, în pofida unui AVC destul de dur. Totuși, ți se pare ție, persoana ce produci comentarii originale, că ți-s toți boii acasă?
    Crezi că aduci plusvaloare doar dacă te deghizat în Gore din Chitila, sau Fane Spoitorul?
    Acuma, cetățene dragă, una din două:coșmarul provocat de lista ce te bântuie, te-a sculat ca pe orice organ, la ora cinci ca să postezi la sase.
    Oricum, dragă Gore din Chitila, Baragan sau Călărași
    Apropo, îți pute Grădina Maicii Domnului, ca lui Tică, porcule?

  62. Cu președinți turnători la securitate ca Petrov, sau chiar infractori de drept comun ca Johannis, nu e de mirare că România a ajuns la un pas de dipariția dupe harta Europei…

  63. Voi va puneti intrebarile si tot voi raspundeti la ele. Adevarat, mare potlogarie!

  64. fato, de ce semnezi anonim?
    M-as fi alaturat dar n-am de cine!

  65. fato vroiam sa scriu fat-o dar m-am razgandit, sopteste-mi mie, dupa nu dupe sau dupe? dupa cine plangi?

  66. fato, cu asta m-ai sau mai, ce grea e limba asta! m-ai dat gata Humor,Tomlin,Charlie si multele lor derivate (de fapt tot ei), cu asta de fapt tot ei alminterea nu as fi inteles ce inseamna multiplele lor derivate. Te pup fato te-astept in gradina, sa vii nesperat!

  67. De multa vreme oamenii politici au fost scosi de la putere, la putere sunt serviciile secrete, magistratii bine struniti de servicii, si peste ei ambasadele straine.

    Povestile despre parlament, despre guvern, despre cum influenteaza ei deciziile in Romania este gargara pentru cretini.

  68. De multa vreme oamenii politici au fost scosi de la putere, la putere sunt serviciile secrete, magistratii bine struniti de servicii, si peste ei ambasadele straine. Povestile despre parlament, despre guvern, despre cum influenteaza ei deciziile in Romania SUNT gargara pentru cretini.

  69. Mucusoare,derivata unei functii nu este totuna cu functia. Ar trebui sa stii daca te pretinzi USR-ist.

  70. @23:38, cand scrii „multele lor derivate (de fapt tot ei)”, cine identifica functiile cu derivatele?

  71. Ia-o ca figura de stil. Literatura nu este artimetica lui Mucusor useristul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.