Mircea Băsescu şi soţia acestuia au fost audiați la Tribunalul Constanţa

Mircea Băsescu şi soţia sa, Doiniţa Băsescu, au fost audiaţi, marţi, la Tribunalul Constanţa, în dosarul şpăgii pe care fratele fostului preşedinte ar fi luat-o de la clanul Bercea Mondial, potrivit antena3.ro.

Doiniţa Băsescu a povestit cum a cunoscut familia Anghel şi a spus că totul a decurs normal până când Bercea Mondial a fost arestat. Doiniţa Băsescu a spus, de asemenea, că relaţiile au devenit tensionate și ar fi început să primească vizite neanunţate de la membrii famililiei Bercea.

Ea a mai povestit că ar fi fost ameninţată de membrii familiei Bercea care i-ar fi spus că au un stick cu înregistrări şi, dacă soţul său nu le dă banii, ei vor folosi acele înregistrări la televiziuni.

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.