Analiza economică nu este doar bilanț, buget, grafice sau serii de cifre. Analizând fenomenul economic trebuie ținut seama de faptul că economia este însăși viața. Nu este o exagerare. Viața individului sau a națiunilor este mai bună sau mai rea în funcție de capacitatea acestora de a-și acoperi mai bine nevoile cu potențialul de resurse existent la un moment dat. Asta facem toți, indiferent de cine sau ce suntem. Ne gospodărim în așa fel resursele, fie ele salariu, pensie, venit național sau buget în baza unei logice simple : ne prioritizăm nevoile și încercăm să le acoperim cât mai bine printr-o rațională proporționalitate a lor pe o anumită perioadă.
Acesta este motivul pentru care întotdeauna am încercat să-mi orientez analizele prin similitudini și raportări cu și la fapte și fenomene din viața reală . În multe cazuri, expresii populare sau opinii exprimate literar sau artistic reflectă mai bine fenomenul economic decât orice model econometric sau serie statistică.
Într-o scriere anterioară, am fost inspirat de substratul extrem de real și inteligent al zicalei populare cu gardul și leopardul. În ceea ce scriu acum am ca sursă de inspirație un adevăr de o frapantă realitate și veridicitate exprimat într-o celebră gravură.
Titlul de mai sus este o parafrazare a celebrei gravuri „Somnul rațiunii naște monștri” a lui Francisco de Goya. Am apelat la această parafrazare pentru că este perfect aplicabilă actualei stări în care se află România, doar că am înlocuit ”rațiunea” cu ”strategia”.
O „strategie” poate fi considerată o formă a rațiunii deoarece aceasta , într-o manieră rațională, concepe și organizează în timp și spațiu, pe baza unor priorități obiectivele și sarcinile pe care decizia politică le consideră necesare dezvoltării unei națiuni.
Numai că, la fel ca în gravura lui Goya, rațiunea, adică strategia doarme în România, în sensul inexistenței ei ca element concret și operațional de urmat în procesul managementului guvernamental. Strategia dezvoltării este , în realitate, o sinteză a principalelor obiective și priorități, etapizate pe perioade ceea ce , în termeni de specialitate se consideră a fi o ” planificare”.
Din 1990 până în prezent, România nu a putut elabora și aplica o strategie a dezvoltării pe termen mediu și lung. Limbajul politic actual încă se teme de folosirea unor cuvinte/concepte/instrumente cum ar fi cel de ”planificare”. Teama vine dintr-o gravă și condamnabilă neînțelegere a ceea ce înseamnă planificare. Există teama de a fi considerat post comunist sau cel puțin nostalgic, plecând de la ideea că planificarea este o metodă comunistă de conducere a economiei, cu puternice amprente ceaușiste.
În realitate, planificarea nu este comunistă ci, pur și simplu, o metodă științifică de programarea a activităților în funcție de obiectivele propuse, de resursele existente și de perioadele șa care se așteaptă rezultatele.
Desigur, nu este de neglijat faptul că în perioada comunistă planificarea a fost politizată sub influența așa numitelor directive de partid prezentate în documentele congreselor partidului comunist sub formă planurilor cincinale dar, debarasată de influența politică, planificarea devine un instrument necesar și corect al elaborării strategiilor sau programelor de țară.
Așa au procedat toate țările foste comuniste cu excepția României. Toate aceste țări și-au depolitizat organele de sinteză ale planificării și și-au construit strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung care stau la baza succeselor obținute în ultimele trei decenii de țări ca Polonia, Cehia , Slovacia și Slovenia.
Țări dezvoltate care în niciun caz nu pot fi bănuite de tendințe centralizatoare în dezvoltarea economiei, cum sunt Franța, Israel sau Taiwan folosesc instituția planificării ca un instrument importat în elaborarea unor strategii. Recent (2020) Franța a revenit la planificare prin reînființarea Comisariatului General al Planului condus de un înalt comisar în persoana fostului ministru Francois Bayrou. ”Oficiul Înaltului Comisar pentru Planificare propune planificarea și reflecția orientată spre viitor, în special cu sprijinul Strategiei pentru Franța și al administrațiilor și serviciilor de stat care ar putea contribui la îndeplinirea misiunii sale”.
În România, instituția planificării a fost desființată încă din 1990 iar reînființarea unei comisii de programare care urma să elaboreze direcțiile strategice de dezvoltare a fost desființată fără nici o explicație de către guvernarea Ludovic Orban.
Inexistența unei strategii de dezvoltare care ar fi trebuit să beneficieze de consens politic al principalelor partide parlamentare a dus la nașterea ”monștrilor” deoarece fără existența unor obiective considerate priorități ale dezvoltării și modernizării României, structura economico/socială a țării a devenit ” monstruoasă ,în sensul disproporțiilor, dezechilibrelor, inegalităților și contradicțiilor pe care le-a dezvoltat haotic pe parcursul ultimilor trei decenii.
Recurgând din nou la exemple din domeniul artelor, am putea spune că actuala structură este un fel de Quasimoda de la Notre Dame. Cocoșată de marile cheltuieli ale sectorului public, șchioapă prin negarea importanței educației și sănătății, dezechilibrată funcțional prin minimalizarea importanței mediului de afaceri cu capital românesc, structura este nu numai falimentară prin obligația de a se împrumuta permanent dar și departe de a fi compatibilă cu principalele elemente ale funcționării economiei europene. Dovada este nu numai starea de precaritate a economiei dar și incapacitatea de a-și depăși condiția prin rămânerea din 2007 până în prezent tot pe penultimul loc al ierarhiei europene. Mai mult, această structură haotic constituită, fără obiective și priorități precise , nu permite trecerea la zona euro, fiind net depășită de Bulgaria.
În lipsa strategiei, haotica dezvoltare a abordat obiective strict conjuncturale, influențate de interese materiale individuale și de grup sau, în majoritatea cazurilor fără nici o rațiune de analiză economică :
Iată câteva momente care caracterizează lipsa de viziune și de profesionalism, transformate în decizii ale guvernanților sau ale parlamentului și care au adus actuala structură a economiei într-un ansamblu de dezechilibre macroeconomice în contextul uriașe dezechilibre manifestate în existența unui cuplu de deficite periculoase pe termen lung : deficitul contului curent și deficitul balanței comerciale :
1.orientarea politicilor economice spre măsuri de distrugere și nu de dezvoltare și modernizare a bazei materiale industriale. Să ne amintim orientarea pe care a dat-o primul ministru Petre Roman care cerea lichidarea industriei fiind un ” morman de fier vechi”. Nu a spus însă nimic de ceea ce trebuia pus în locul acelui morman;
2. lipsa viziunii privind orientarea investițiilor străine. Investitorii străini au venit în România cu ce au decis ei să producă și s-au localizat unde au decis ei. În alte țări foste comuniste ( Ungaria, Polonia) , statul național, în baza unor obiective strategice, a orientat și a permis investitorilor străini să se manifeste doar în funcție de ceea ce a considerat țara respectivă că este eficient și convenabil intereselor pe termen mediu și lung.
3. lipsa de obiective precise privind rolul și locul agriculturii și industriei procesatoare în cadrul unei eventuale strategii de valorificare pe piața internațională a imensului potențial agricol românesc. Ca urmare, suprafețe însemnate de teren agricol au fost cumpărate ( de multe ori fraudulos) de capitalul străin iar România a devenit importator net de produse alimentare.
4. lipsa unor obiective strategice importante relativ la poziția și rolul României în cadrul UE a determinat preluarea ad literam a unor directive europene fără a fi adaptate specificului stadiului de dezvoltare a economiei românești. Politica agrară și cea energetică europeană sunt exemple revelatoare.
5. Lipsa unei viziuni moderne privind importanța pe termen lung în procesul de dezvoltare a unei națiuni a educației și sănătății a dus la scăderea importanța a calității forței de muncă și la deprofesionalizarea sistemului educațional și medical.
Ne fiind înțeles rolul lor de obiective prioritare, consecința este și declanșarea actualelor mișcări revendicative.
Iată cum lipsa /adormirea strategiilor, adică a unei rațiuni de management guvernamental a creat o structură inadecvată, haotică, ” monstruoasă”.
Desigur, situația se poate repara și reconstrui printr-o serioasă viziune strategică.
Întrebarea este dacă actuala clasă politică poate face această reformă structurală printr-o nouă viziune asupra guvernării.
Trebuie rapid de tot chemati Dragnea si Ponta ! Chemati urgent , cerut scuze si pusi sa ne scoata din r.hat !