
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că unul dintre efectele războiului din Ucraina va fi faptul că toate statele din vecinătatea României vor fi la un moment dat „parte din familia europeană și din familia euro-atlantică”, ceea ce va face ca țara noastră să nu mai fie „frontiera de Răsărit a Vestului”.
Secretarul general adjunct al NATO a explicat că, astfel, România va fi „geografic mult mai în centrul Europei”.
„Se reîmpart cărţile şi de influenţă politică şi geopolitică şi de influenţă economică şi comercială, şi de reputaţie, şi de centralitate în Europa şi în lume. Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei şi să meargă în centrul Europei”, a spus Mircea Geoană.
„Luând din punct de vedere geografic, războiul din Ucraina, care va continua pentru o perioadă de timp, are ca efect indirect, dar foarte direct pentru echilibrul Europei, faptul că (…) în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest, toţi vecinii României vor face parte din familia europeană şi din familia euroatlantică. Va fi greu, dar sunt convins că vom avea toţi vecinii noştri pentru prima dată (în familia europeană – n. r.), iar România nu mai este frontiera de Răsărit a Vestului, România este geografic mult mai în centrul Europei”, a afirmat oficialul NATO.
rusia se va invecina cu cine va vrea ea…
cit despre ukraina…nu cred ca va mai exista in formula geografica actuala…
nu lasa rusul sa il ameninte rachetele nato la 400 km de moskova…
conducatorii mini-taurilor nato se pare ca au doar muschi da nu si creier…
cum credeti ca acceota rusi asa ceva dupa experienta ukrainiana…
orbi ce sinteti
Cum le zice bibicul asta , mai rar cineva ! Trebuia sa vina cineva sa ne lumineze , pe noi tolomacii, ca daca Ucraina va intra in NATO Romania nu va mai fi granita estica a UE si NATO. Extraordinar, extraordinar, acum ne-am desteptat din „somnul cel de moarte”! Va multumim d-le Geoana si sa ne traiti ; daca nu erati d-voastra , muream prosti!
hahaha… vor sa mai bage o fisa in Georgia, au mai incercat odata in 2008 si si-au luat-o-n freza, cand au invadat Abhazia. Majoritatea georgienilor neo-fascisti putrezesc in campurile Nulandistanului, si o sa aibe aceeasi soarta cu regimul de la Kiev daca incearca sa intre in NATO. La fel o sa pateasca si Moldova, retorica si actiunile impotriva etnicilor rusi, impotriva populatiei care nu vrea in UE si a Transnistriei o sa le complice viata. De neonazistii din Baltice nici nu mai vorbim.
Incredibil de slab la minte ”prostănacul”.
UE shi NATO s-au schimbat, nu mai sunt cele in care a intrat Romania. UE a impus Romaniei pentru a fi admisa respectarea drepturilor minoritatzilor ceea ce Romania a shi facut shi a fost admisa. Acum aceiashi UE duce un GENOCID impotriva Rushilor, Romanilor, Maghiarilor, Polonezilor, Romilor shi Africanilor din U-Kraina. Este clar pentru oricine nu e orb ca dupa EXTERMINAREA Romanilor din U-Kraina vor fi ucishi cei din R. Moldova shi apoi cei din Romania. Romania nu a intrat un UE ca sa accepte GENOCIDUL poporului Roman. NATO nu mai e o organizatzie defensiva ci este acum obsedata sa ucida cat mai multzi Rushi posibil inclusiv pe Daria Dughina in Moscova. NATO spune clar ca dupa EXTERMINAREA Rushilor se va trece la uciderea Chinezilor, Coreenilor, Indienilor, Africanilor, Latinilor shi altor „rase inferioare”. Cu asha „aparatori” care macelaresc poporul Roman numit de ei „inferior” de „rasa Latina” Romania nu mai poate fi aliata.
Majoritatea comentarii negative. Interesant. Totusi omul stie ce spune. Romania a fost dea lungul istoriei mereu la marginea imperiilor. La marginea Imperiului Roman, la marginea Imperiului Bizantin, Imperiului Otoman, Imperiului Tarist, Imperiului Habsburgic, URSS- ului si acum Uniunii Europene. Am fost mereu marginime, periferie, mahala. Acum daca intra Moldova si Ucraina …deh, noi vom fi mai spre centrul imperiului U.E. Da, s-ar putea sa fie de bine dar….intr-adevar trebuie atentie pentru ca vecinatatea Ucrainei sa nu fie toxica. Sper sa fie O.K.
Saracu Gioana ,a avut dreptate Iliescu cind la catalogat exact asa cum este .O prostie mai mare de cit ce crede el,chiar ca nu ar fi fost.Si unul ca asta vrea sa fie presedintele Romaniei .
exista o specie umana pe acest pamant pt care razboaiele aduc numai avantaje…Geoana face parte din ea,si este plin de initiative.
Sa creezi bunastare pt ai tai , din drame,crime,lacrimi…asta spune tot despre aceste lichele umanoide
Romania a avut sanse si potential in a se face mult mult mai relevanta in situatia conflictului din Ucraina. Din pacate, sau nefericire, nu am facut nimic vizibil, ci am spus da, sa traiti. Au gestionat altii si pentru prostii de romani.
Toate cetealele trec prin Ro si noi stam ca prostii in afara Schengen-ului.
Uitati cat de mult au crescut Turcia, Polonia si Ungaria si unde stau romanii.
Ramane cum a stabilit Iliescu.
Domnule Geoană, vă rog, luaţi dumneavoastră o maşină şi circulaţi cu ea de la Bucureşti la Suceava, şi dacă ajungeţi întreg pe Drumul Morţii, eu am să vă aleg preşedinte. O să întâniţi coloane nesfârşite de tiruri ucrainene, şi ca să le depăşiţi trebuie să mergeţi pe contrasens, dar din faţă vin altele. O să vedeţi câte cruci se înşiră de-a stânga şi de-a dreapta. Din sediul NATO e frumos să faci planuri pentru românii amărâţi ce sunt puşi să străbată zilni acest drum închiriat de Iohannis Ucrainei.
Chiar daca , asa cum vedem ca se intimpla si in cazul textului de fata , partizanatultextului estre evident ,nu putem decit arata cu claritate ceea ce stim de veacuri .Banul face legea pe aceasta planeta si nu iluziile unora sau altora .Cindva nasul Cleopatrei era olecuta mai mic acum el nu mai are mare importanta .Banul este fauritorul viitorului tuturor .Tot ceea ce se intimpla si vi(ni) se intimpla se datoreaza fortei banului .In 1989 Germania a platit reunificarea si a condus Europa catre formarea UE .Nu a fost deajuns .Acum UE (Germania si Franta ) , impreuna cu noi, toti plateste continuarea .Imperiul se reface fiind parte a acestor extraordinare schimbari ce nu puteau fi realizate fara invazia din Ucraina(Putin si-a facut partea lui de joc ) si fara distrugerea tuturor organizatiilor Teroriste (in Israel este doar inceputul).Urmariti cine plateste si evident nu plateste SUA chiar daca asa vi se vinde in Media .Europa va deveni una singura federala si puternica asa cum nu a fost niciodata .
Numai tâmpenii debiteaza prostănacul ăsta!
România încotro? La UE se vorbește că rămân doar 10 țări,regiuni.Ati votat-europarlamentarii,zic-abolirea constitutiiilor naționale,oricum au fost călcate în bocancii de vacarita ai Ursulei.
Iar Prostănacul asta?!! Nu putem scăpa nici cum de inepțiile pe care le debitează tot mai des? Ne pompează aerul, pur și simplu și ne-ar vinde pe un pumn de galbeni sa-și servească stăpânii.
Razboiul din Ucraina creaza locuri de munca in America!- spunea recent seful lu geoana,de peste balta, alzhaimarul bideu, asa ca prostancul nostru evreu ce sa zica si el ca sa isi copie superiorul. Ca e mana cereasca si pt noi,romanii, razboiul nato-rusia din ukrania Va dati seama ce pericol pt Romania este acest prostanac, pt tara, daca e ales presedinte? De dragul ei ne baga, sigur, in razboi cu rusii, ca si asa evreul nazist zele se plange ca nu mai are carne de tun in ukra ca sa lupte pt kazarii lui globalisti!
Nu numai ca sunt prostii, dar nici macar nu sunt ale lui. Regurgiteaza ce este lasat sa auda pe la reuniunile triumfaliste ale viitorilor loseri.
Cum nu e bun de presedinte? Ba e foarte bun…dar nu pentru romani! Suna incredibil, dar luati-o p-asta: sa nu ajungeti sa-l regretati pe Klaus!!!
Ziceti ca mai rau nu se poate? Ia mai ganditi-va…
Derută totală la Li🌈icii DemonRați Belicoși și slugile fără coloană vertebrală, ca Prostănakul.
După Mariinka, VITEJII Urcaci fug și din Klescheevka…
MAXIMA CONTRA-OFENSIVĂ Urcacă (de primăvară) inregistreaZă SUCCESURI NEBĂNUITE.
măRog…😜