Mircea Ionescu Quintus: Este greu să se facă fuziunea PNL – PDL

Mircea Ionescu Quintus a declarat la Digi24 că este greu să se realizeze fuziunea PNL – PDL.

Statutul partidului prevede că nu se poate renunţa la nume şi la identitate, spune preşedintele de onoare al PNL.

De asemenea, politicianul aminteşte şi declaraţiile prim-vicepreşedintelui PDL,Cătălin Predoiu, despre care spune nu pot fi ignorate.

„Este greu să se facă fuziunea ţinând seama că statutul prevede că nu se poate renunţa la nume şi identitate, iar din partea cealaltă l-am auzit pe domnul Predou că nici dânşii nu pot renunţa la identitate, nume, trecut, istorie. Nu văd cum se poate face decât prin absorbţie. Or, nu se poate absorbi un partid care nu renunţă la identitatea lui. Am socotit că singura variantă este o alianţă, o colaborare a forţelor politice. Atitudinea unui prim – vicepreşedinte al unui partid trebuie luată în considerare, ca şi prevederile statutului nostru.

Nu văd cum e posibil să se facă această fuziune, asta nu înseamnă că imposibilul nu se poate produce. Dacă depăşim momentele acestea cruciale din viaţa şi siguranţa statului e bine să fim alături şi să ne conjugăm forţele. E necesară o asemenea alăturare”, a declarat Mircea Ionescu Quintus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.