Consiliul Naţional Executiv (CNEx) al PNL a decis, marţi, cu 50 pentru și 39 împotrivă, excluderea din partid a primarului municipiului Deva. Omul care a făcut din Hunedoara un județ liberal este la un pas de independență. Decizia a fost luată la şedinţa CNEx de marţi, după ce, în 13 aprilie, Biroul Politic Central al PNL l-a mandatat pe preşedintele Crin Antonescu să propună forurilor superioare excluderea din partid a lui Mircia Muntean, membru al BPC. Cotidianul.ro a realizat un interviu cu Mircia Muntean ,cel care, marți ,în absență,a fost exclus din PNL.
Cotidianul.ro: – Domnule Muntean, ați fost exclus din partid fără ca dumneavoastră să fiți de față. Chiar a fost o mișcare pregatită în așa fel ca să nu vă puteți apăra?
Mircia Muntean:- Totul a pornit de la harababura demiterii lui Radu Stroe din funcția de secretar general al PNL. M-am trezit că sunt convocat pe nepusă masă de partid.Atenție,e vorba de partidul din care fac parte,același casre m-a trimis la Bruxelles, la Comisia de Mediu. Și când colo, ei de fapt m-au expediat la Bruxelles pentru a mă putea exclude din partid. Au procedat ca niște lași! S-au lăsat influențați de Rușanu. Acest om care a distrus pur și simplu organizația PNL a județului Hunedoara, mi-a cerut demisia împotriva regulamentului, opunându-se ca demiterea mea să fie discutată și votată, așa cum prevede regulamentul partidului, în Delegația Permanentă. Dan Radu Rușanu s-a temut de votul secret din Delegația Permanentă, pentru că acolo domnul în cauză nu controla absolut deloc voturile. La Delegația P permanentă a PNL participă și votează și toți primarii și președinții de consilii județene și toți parlamentarii partidului.In mod sigur, dacă s-ar fi procedat cu respectarea regulamentului, gașca lui Dan Radu Rușanu nu ar fi avut numărul suficient de voturi să mă excludă din partid.
– Care sunt motivele pentru care Dan Radu Rușanu- senator PNL de Hunedoara, a fost atât de hotărît să obțină excluderea dumneavoastră din partid? Și Rușanu și Mariana Cîmpeanu dar și colegul dvs de organizație, Mircea Moloț au insistat pe teoria conform căreia dvs ați fi omul PDL-ului și că în permanență faceți declarații virulente împotriva colegilor din PNL Hunedoara și a liderilor de la București.
Mircia Muntean:- Uitați cum stau lucrurile! Oriunde sapi o groapa în România dai de șmenurile lui Radu Rușanu.Ba de șmenurile lui cu Ghiță Falcă de la Arad, ba de șmenurile lui cu pedeliștii de la Hunedoara, sau cu cei ai lui Udrea. În aceste condiții, eu am decis să nu mai fac echipa cu acest om. El și faliții lui sunt cei care și-au îmbârligat cozile cu pedeliștii.Nu eu! Cât despre Mariana Câmpeanu, ce să mai spun?! Asta e ”răsplata” din partea doamnei pentru efortul pe care l-am depus ca ea să fie aleasă deputat în județul Hunedoara, la alegerile parțiale de anul trecut. La doar o jumătate de oră după ce s-au anunțat rezultatele și doamna Câmpeanu a aflat că a câștigat alegerile, chiar în timpul în care se desfăceau șampaniile, la inițiativa ei s-a dat drumul unui site care mă denigra. Ulterior, colega Câmpeanu a susținut în mod fals că eu i-aș fi făcut contra-campanie. O minciună uriașă! Eu pot pune la dispoziția dumneavoastră și întregii mass media, numărate înregistrări video și audio din diverse emisiuni și întruniri electorale din 2010 în care am fost prezent și în care am militat pentru alegerea Marianei ca deputat. A nu se uita încă un lucru extrem de important! Eu am pus la bătaie și un important suport logistic pentru ca Mariana Câmpeanu să fie aleasă deputat. Pur și simplu, Mariana Câmpeanu a considerat că e mai profitabil să se alăture taberei lui Rușanu și Moloț. Dacă la acest calcul cinic al doamnei deputat mai adăugăm și faptul că domnia își petrece concediile la vila lui Moloț din județul nostru, atunci avem o imagine și mai clară a motivelor pentru care Mariana Cîmpeanu a devenit, alături de Rușanu și Moloț, vârf de lance împotriva mea.
– Domnule Muntean, colegii din PNL vă acuză că ați fi intrat în conflict cu filiala județeană Hunedoara după ce ați fi avut o serie de întâlniri cu fruntaşi ai PDL, cărora le-ați fi promis în octombrie 2009 că veți diviza Organizaţia Judeţeană a PNL, una dintre cele mai puternice din ţară. Și că motivul pentru care ați face asta este legat de faptul că care în februarie 2010 ați pierdut în faţa preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, postul de preşedinte al filialei.
Mircia Muntean:- Și aici e vorba despre o mistificare nerușinată! Pe Oancea l-am schimbat tocmai pentru că el vota constant în Consiliul Local cu PDL-ul și împotriva proiectelor mele, ale primarului PNL. Și da, e adevărat l-am demis cu ajutorul cîtorva voturi de la PDL, dar de înlocuit nu l-am înlocuit pe Oancea în funcția de viceprimar cu un pedelist- așa cum mi-ar fi fost mult mai comod, pentru că îmi asiguram liniștea și sprijinul permanent al consilierilor PDL, ci am pus un viceprimar tot de la noi din PNL. Cât despre faptul că am fost nevoit să apelez la voturile consilierilor PDL în Consiliul Local, ce era să fac?? Trebuia să îmi trec bugetul, să îmi trec proiectele deja începute, și cu cine să o fac?? Cu consilierii PNL din gașca lui Moloț și Rușanu care constant votează împotriva mea?!! Dar, vedeți chestiunile astea nu se iau în seamă la București. Ba din contră, Rușanu și Moloț au reușit să inducă și o altă minciună imensă despre mine. Cum că eu nu aș fi contribuit cu nimic la bugetul partidului. Ar trebui să le crape obrazul de rușine! În toți anii ăștia am contribuit cu mai bine de 5 miliarde de lei vechi la bugetele de campanie. Cît despre munca efectivă depusă în campanie, ce să spun eu?!! Rezultatele pe care le-am obținut la toate scrutinele din ultimii trei ani, vorbesc de la sine! La prezidențiale, în turul I, am câștigat pentru Crin Antonescu, alegerile în județ cu 36%, față de 19% cât a avut Băsescu și 16% cât a obținut Geoană. Iar în turul II, domnii aceștia viteji și breji- Rușanu și Moloț, vă vine să credeți ,au intrat în concediu?!!! Da, s-au dus să se odihnească, că deh! asta era centura lor de siguranță în cazul în care Băsescu ar fi câștigat alegerile, Moloț și Rușanu trebuiau să arate că ei au făcut non-combat. Așa că tot eu și oamenii din filială am alergat pentru Geoană și cu Geoană la toate mitingurile și acțiunile pe care le-a avut înainte de turul II. Și am reușit să câștigăm și turul II, la nivelul județului Hunedoara. Cu Rușanu și Moloț, în concediu!
– Despre poziția adoptată de președintele Crin Antonescu, marți, la ședința în care s-a decis excluderea, ce părere aveți ? Cu toate că președintele PNL a declarat după ședință că a luat decizia cu strângere de inimă și că speră că în plan personal să rămâneți prieteni, Crin Antonescu a fost cel care a insistat ca dumneavoastră să fiți nu suspendat pentru șase luni, ci direct exclus din partid!
Mircia Muntean: –Nu cred că domnul președintele Crin Antonescu a decis supunerea la vot a excluderii mele,fiind în deplină cunoștință de cauză. Și spun asta fără răutate.. Domnul Antonescu este în mod sigur influențat în mod negativ și insuficient informat în privința conflictelor din organizația PNL Hunedoara. Dacă domnul președintele al PNL a știut adevărul despre miza conflictului din Huneadoara, domnia sa nu ar fi putut lua o asemenea poziție împotriva mea, știind foarte bine că eu sunt unul din oamenii cei mai devotați partidului ăstuia.De 21 de ani nu am cedat niciodată presiunilor de nici un fel.Nu am trădat niciodată partidul ăsta în 21 de ani!
– În legătură cu excluderea, mai aveți o soluție de avarie?
Mircia Muntean: -Am să contest decizia, firește! Chiar azi am demarat toate demersurile necesare. Mircia Muntean nu se lasă cu una cu două! Am să mă adresez și Curții de Arbitraj a PNL și voi contesta decizia de excludere și în justiție, pentru că s-a încălcat în mod flagrant Statutul și Regulamentul PNL. Mă voi lupta ca lucrurile să nu rămână așa! Și, în cel mai rău caz, dacă excluderea mea din PNL va rămâne definitivă, și așa, tot voi merge înainte. Am să candidez independent la Primăria Devei, și voi câștiga! Pierderea va fi a lor, căci se vor trezi în prag de alegeri locale că nu au candidat puternic la Primăria Devei. Vor repeta greșeala pe care au făcut cu Cătălin Cherecheș la Baia Mare, l-au exclus din PNL, că așa au vrut Rușanu și Stroe, și când au realizat că nu au cu cine să recâștige Primăria Baia Mare, au mers în genunchi în fața lui Cherecheș să îl roage să se întoarcă în partid. Vedeți, și PNL-ul e o mică României într-un fel, în sensul că unele lucruri nu se schimbă niciodată.