Deşi are interdicţie de a intra în Bucureşti, Miron Cozma a participat marţi seară, la Romexpo, la concertul Guns N’ Roses.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat că Miron Cozma, care are interdicţie de a intra în Capitală, a primit o derogare şi are permisiunea de a fi în Bucureşti în 20 şi 21 septembrie pentru a-şi duce soţia la medic.
Christian Ciocan a precizat că în cele două zile în care Miron Cozma poate sta în Bucureşti acesta are libertate de mişcare, astfel că poate fi şi în alte locuri decât cele pentru care a cerut permisiunea.
Trupa Guns N’ Roses a concertat marţi la Bucureşti. Concertul a început cu o întârziere de două ore.