Mișcare în versuri

Sibienii au parte, de la ora 22.00, de una dintre cele mai așteptate reprezentații din cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional de Teatru. Mikhail Baryshnikov urcă pe scena de la Teatrul Național „Radu Stanca“ pentru a prezenta spectacolul Brodsky/Baryshnikov.

Celebrul dansator interpretează poemele celebrului poet care i-a fost și prieten. Patruzeci și patru de texte citite în limba rusă au fost selectate de Alvis Hermanis, celebrul regizor leton de la New Riga Theatre, pentru acest spectacol impresionant. În sera ridicată pe scenă, dansatorul în vârstă de 69 de ani face o demonstrație de expresivitate a corpului.

„Eu nu sunt un artist. Sunt un practicant al unei forme de artă“, spunea el, într-un interviu recent. Într-o discuție cu presa care a prefațat spectacolul său, Baryshnikov s-a arătat uimit de amploarea pe care o are festivalul de la Sibiu. „Este un spectacol care are o puternică notă personală“, și-a descris acesta interpretarea de o oră și jumătate, cu care vine în fața spectatorilor români, anunțând o poveste cu „oameni, arte, literatură și poezie“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.