Fostul premier grec Alexis Tsipras, lider al Syriza, care își mai dorește un mandat în fruntea Guvernului, a declarat că miza alegerilor anticipate ce vor avea loc în Grecia pe 20 septembrie este pentru partidul său să obțină „un mandat puternic, o majoritate absolută”, transmite AFP.
„E simplu, clar și democratic: cerem un mandat puternic, o majoritate absolută pentru guvernul Syriza”, a spus Alexis Tsipras, într-un interviu acordat săptămânalului Realnews pe tema mizei acestor alegeri legislative.
„Este o șansă să ieșim din bipartidismul Noua Democrație (ND, dreapta) și PASOK (socialiști)”, cele două formațiuni care au dominat viața politică a Greciei „în ultimii 40 de ani (…) Este crucial să nu ne întoarcem în trecut și să facem un salt înainte”, a adăugat Tsipras.
Întrebat care au fost motivele pentru care „nu a cerut iertare poporului grec”, Alexis Tsipras a spus: „Pentru ce trebuia să cer iertare? Am luptat din tot sufletul pentru a rămâne fidel mandatului (oferit de) poporul grec”, majoritatea grecilor nedorind o ieșire a țării din zona euro, o amenințare proferată de creditorii Greciei, UE și FMI, s-a justificat el.