Moartea lui Henry Kissinger i-a mișcat pe chinezi

Televiziunea de stat, internauţii chinezi, dar și diplomați i-au adus joi un omagiu fostului secretar de stat american Henry Kissinger, considerat un „vechi prieten” al Chinei pentru rolul său crucial în stabilirea relaţiilor Beijing-Washington, informează AFP.

Henry Kissinger a murit joi, la vârsta de 100 de ani.

Imaginea lui Kissinger a fost pătată de paginile sumbre ale istoriei SUA, cum ar fi sprijinul pentru lovitura de stat din 1973 din Chile, invazia Timorului de Est în 1975 şi, desigur, războiul din Vietnam.

Însă în China, Henry Kissinger era de multă vreme cunoscut ca un „vechi prieten al poporului chinez”, pentru că a fost unul dintre actorii majori ai apropierii dintre Washington şi Beijing în anii 1970, ajutând ţara asiatică să depăşească izolarea în care se afla.

Într-un context al unor relaţii chinezo-americane tensionate în ultimii ani, Henry Kissinger era perceput drept un promotor neobosit al legăturilor calme între cele două puteri mondiale.

„Este o pierdere enormă pentru ţările noastre două şi pentru lume”, a reacţionat ambasadorul Chinei în SUA, Xie Feng, pe reţeaua socială X (fosta Twitter), declarându-se „profund bulversat şi întristat”.

„Istoria îşi va aminti de ceea ce acest centenar a adus în relaţiile dintre China şi SUA şi el va rămâne întotdeauna viu în inima poporului chinez, ca un prieten vechi foarte apreciat”, a adăugat el.

Henry Kissinger se deplasase în China în iulie 2023, unde a avut o întrevedere inclusiv cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Recomanda 3
Author

17 Comentarii

  1. Aplauze si urale. A crapat unul din cei mai odiosi criminali de pe planeta asta in ultima suta de ani. altu la rand

  2. demonii noii oranduiri satanice alesi de papusari. nenea -sa intors acasa: la gheena.

  3. „De ce ar trebui să ne flagelăm pentru ceea ce si-au făcut cambodgienii unii altora?”– Henry Kissinger
    Impreună cu Richard Nixon a fost responsabil pentru bombardarea masivă a Cambodgiei în 1973, care a ucis trei sferturi de milion de țărani și a perturbat societatea cambodgiană, pregătind scena pentru ca Pol Pot să vină la putere și, care în cele din urmă, să decimeze un alt milion jumate de oameni. Mare diplomat, mare caracter. Nu mereti sa-i pupati moastele la ONU?

  4. I-a miscat atat de tare, incat se miscau mai rau decat atunci cand a murit Mao si se dadeau cu capul de pereti si asfalt……[Rumburak]

  5. Pe unii nici Diavolul nu-i vrea.Urmaș vrednic a lui Nietzche, a apucat să vadă degradarea Americii și a Occidentului, consecința directă a politicii tâmpe duse sub îndrumarea lui directă, și l-au lovit regretele tardiv.

  6. Joha, pe asta-l înmormântează marți sau miercurea viitoare. Ea o pe Carmencita și hai și tu într-o vizită de o săptămână? Ca a fost prieten și al României ( Ceaușescu).

  7. Tabloul acestui CRIMINAL BOLSEVIC CONTRA UMANITATII o sa completeze GALERIA predecesorilor sai din Sala Dzerjinski, sediul CEKA din Piatza Lubianka din Moscova!!! Asa cum stim din experienta romaneasca, MARII AGENTI BOLSEVICI depasesc 90 de ani si chiar SUTA!!!
    Confuzia in ce-l priveste pe KiSS Infer-ul mortii a SUTE DE MILIOANE de cetateni planetari persista fiind intretinuta de PROFI!!!
    NATO si SUA erau implicate cu contributia decisiva a SUPERILEGALULUI Comintern in MACELUL BOLSEVIC CIVIL din Vietnam unde China MAOIST/BOLSEVIC/Cominternista si URSS POMPAU ARMAMENT DE MILIARDE, CARNE DE TUN de SUTE DE MII de soldati si CONSILIERI MILITARI si MONSTRUL KiSS Ingerul MORTII desavarsea in anii 1970 DIVERSIUNEA ORDINARA de „scoatere din izolare” a Chinei BOLSEVICE!!! La baza a stat DIVERSIUNEA „conflictului militar” dintre URSS si China BOLSEVIC-MAOIST-COMINTERNISTA de partea a doua a anilor 1960
    care a fost sustinuta propagandistic de MEDIA BOLSEVICA OCCIDENTALA!!! S-a inscenat atunci si „o tradare” la varful Armatei ROSII chineze, avionul militar cu care „tradatorii” intentionau sa se RETRAGA la Moscova, via Ulan Bator, cea mai scurta pt parasirea Chinei, A EXPLODAT IN ZBOR!!! De aceea specificam aceasta TEHNICA BOLSEVICA TRADITIONALA cand am evaluat „catastrofa aeriana” de la Smolensk cu ASASINAREA conducerii de partid, de stat, militara si cultural-religioasa poloneza sub patronajul lui Rasputin!!!

  8. Kissinger, vizita secreta in China din 1972.
    Un reporter al NYT care se afla intamplator la aeroportul din Karachi, Pakistan, l-a vazut pe Kissinger plecand cu un avion spre China si a anuntat imediat redactia din SUA. Cei din redactie, considerand ca asa ceva nu e posibil sa fie real, i-au raspuns reporterului sa-si puna ochelari ca sa nu mai vada Kissingeri in drum spre China.

  9. Bun, T.Bucur, ma bucur ca ai descoperit acest secret extraordinar, in schimb ma dezamageste faptul ca nu ai indraznit sa tragi niscaiva concluzii, chiar cu caracter ipotetic…Monstrul COMINTERNIST a avut TUPEUL ORDINAR specific acestor specimene sa riste
    o calatorie secreta la DUSMANUL IDEOLOGIC si DIN MACELUL BOLSEVIC din Vietnam, stiind ca SLUGILE sale din deeepe de staaate vor JUGULA ORICE SCURGERE sau intamplare nefericita, inclusiv sa puna pumnul in gura OFICINEI NYT care din motive de conspirativitate NU STIA CE HRAM POARTA KiSS Ingerul MORTII a sute de milioane de cetateni planetari!!! Cu ce pasaport s-a deplasat in secret? Asa procedau si CRIMINALII CONTRA UMANITATII Lenin, Trotzky, Stalin etc

    Faptul ca „Lumea intreaga ofteaza(…).Si Putin il lauda” e o noua DOVADA a cine a fost CRIMINALUL COMINTERNIST CONTRA UMANITATII
    si nu e exclus ca URSS-Rasputin SA-I BATA MONEDA, o RUBLA DE AUR in greutatea cada vrului cantarit special in acest scop inaintea incinerarii!!!

  10. Un om respectabil. A ajutat foarte mult China sa iasa din saracie.Trebuie sa aiba o statuie macar in China acest om.

  11. Cred si eu ca i-a miscat pe chinezi. Plangeau cu bolta de 1 metru bietii admiratori chinezi, care tocmai se reculegeau cu fata la perete la primirea teribilei vesti.

  12. Spuneam ieri la 14:30 – Un neuron poate fi cat „un (editat)” ca tot nu-i capabil decat de dejectii, chiar daca dejectia de mai sus de la 14:04 pare bascalioasa, in stil maxtor…

  13. Con spune:
    01 DEC. 2023 LA 10:49
    Ce se va intampla? Bubyko (ce va pierde trenul curand) a zis-o deja=jigodism=genocid=ka ka khazarii nu este nimeni: sa fie sange mult, da, mult sange!!!
    O zi buna.
    Con
    P.S. Colon ishtii de acolo cu arma la purtator, sunt adevaratzii robyi ai moshiei lui Rothschild, ca sa pazeasca negotzul cu aurul negru=USD tiparit pentru petrol. Asha zic ei, le cere cel de sus la aceasta adunatoare de natzii, cu promisiunile desharte de la Rabyi ca vor fi proprietariiPlanetei cu acte, dar sa-shi sacrifice copii. Pretzul este de cateva ori > ca WW2, shi asta nu conteaza, ca daca se opresc, nu mai primesc sponsorizarile haleala

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.