Mobilizare în șase județe ale României. MApN: Angajatorii să le dea concediu

”Angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi ai operatorilor economici, prin acordarea (…)

De (I.R.)
Mobilizare în șase județe ale României. MApN: Angajatorii să le dea concediu

”Angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi ai operatorilor economici, prin acordarea (…)

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunţat, marţi, că va organiza, în 2024, exerciţii de mobilizare în şase judeţe.

”Ministerul Apărării Naţionale va continua să desfăşoare şi în 2024 verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii de mobilizare, care vor fi organizate în şase judeţe. Perioadele şi locurile de desfăşurare ale acestor exerciţii, precum şi oportunităţile de documentare pentru mass-media vor fi anunţate în timp util de către structurile de informare publică ale MApN”, a transmis, marţi, MApN, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, scopul exerciţiilor este de a verifica completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor, realizarea coeziunii acţionale între militarii activi şi rezervişti, precum şi instruirea specifică fiecărei arme.

”Angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Documentele pentru convocarea rezerviştilor la exerciţii vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne”, a mai transmis instituţia.

Potrivit ministerului, exerciţiile de mobilizare se desfăşoară anual, conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război, ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ”Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024”, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Ministerul transmite, de asemenea, că centrele militare vor continua actualizarea datelor personale ale rezerviştilor din evidenţă, conform prevederilor cuprinse la art. 51 Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Convocarea rezerviștilor în România. Ministrul: ”Situaţia o cere”

 

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. Tocmai ce tradatorii care conduc Romania au semnat la Davos garantii de securitate pentru Ucraina, adica de acum in orice moment vom putea intra in razboi ca sa aparam Ucraina, contrar intereselor Romaniei, ci doar pentru ca asa ne-au poruncit “prietenii” nostrii din NATO. O sa fie deci nevoie de carne de tun, de aceea se fac exercitii de mobilizare. Cititi aici: https://m.activenews.ro/stiri/Adrian-Onciu-Iohannis-semneaza-declaratia-de-razboi-cu-Rusia-186874

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.