Modelul britanic în Uniunea Europeană

Afrodita Iorgulescu

Un lucru important, cred, s-a întâmplat în Parlamentul European (PE) în 2009 şi care a rămas neobservat până astăzi în media românească: Partidul Conservator din Regatul Unit – împreună cu partidul ODS din Republica Cehă – a ieşit din Grupul Partidului Popular European (PPE) (Group of the European People’s Party (EPP)), grupul cel mai numeros din PE, şi a format un grup nou, independent, ca să pledeze mai bine pentru oUniune Europeană non-federală; este vorba despre Grupul Conservativ şi Reformist European (CRE) (Group of European Conservative and Reformist (ECR)).

Grupul CRE a fost oficial fondat în iunie 2009. Grupul are acum 52 de Membri în Parlamentul European (MPEs) din 9 ţări şi 8 partide, din care 26 MPEs aparţin Partidului Conservator şi altor două mici partide din Regatul Unit, 9 MPEs aparţin partidului ODS din republica Cehă şi 11=6+5 MPEs aparţin la două partide din Polonia.

Grupul PPE a rămas cel mai numeros în PE, cu 271 membri din totalul de 753 (a se vedea Anexele 1, 2, 3 pentru detalii).

Mi-a plăcut tare mult mişcarea iniţiată de britanici şi sper să aibă succes, amintindu-mi de acţiunea din celebrul film american ’12 oameni furioşi’ (Twelve angry men) (1957), după piesa de televiziune cu acelaşi nume de Reginald Rose.

Mărturisesc că în general am o mare admiraţie faţă de britanici, pentru că: păstrează cu sfinţenie monarhia; au construit o ţară superbă (a se vedea cel puţin oraşele Londra, Oxford şi Cambridge); au o economie puternică; au o limbă frumoasă; sunt serioşi şi extrem de politicoşi (ţara gentlemen-ilor şi a doamnelor (ladies), a fairplay-ului); au întemeiat Imperiul Britanic şi au fost ‘părinţii’ Statelor Unite ale Americii; au celebrele Scotland Yard şi MI5; au dat în literatură pe William Shakespeare, Charles Dickens, George Orwell şi pe mulţi alţii; au dat în muzică pe Beatles, Rolling Stones, Queen şi pe mulţi alţii; au dat filme memorabile marca BBC; au construit automobilele Bentley şi Rolls Royce; etc.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (United Kingdom of Great Britain and Northern Irland) – pe scurt Regatul Unit (UK) sau Marea Britanie (GB)- o monarhie constituţională, a intrat în UE în 1973, dar nu a adoptat moneda euro !

UK are trei partide politice mai importante şi 73 MPEs:

– Partidul Conservator, un partid politic de centru-dreapta, cel mai mare din UK, acum la putere, având pe David Cameron ca lider şi Prim Ministru (şi foşti prim miniştri ca Winston Churchill şi Margaret Thatcher); în 2010 au obţinut 307 locuri în Camera Comunelor şi au, împreună cu două partide mai mici, 26 MPEs, în grupul CRE;

– Partidul Laburist, un partid politic de centru-stânga (până de curând la putere, cu liderii Tony Blair şi Gordon Brown); în 2010 au obţinut 258 locuri în Camera Comunelor şi au 13 MPEs, în grupul S&D; liderul actual este Ed Miliband;

– Partidul Democrat Liberal, partid politic format în 1988 prin fuziunea între Partidul Liberal şi Partidul Social Democrat; în 2010 au obţinut 57 locuri în Camera Comunelor şi conduc alături de Partidul Conservator; liderul actual este Nick Clegg.

Să observăm că, începând cu 2009, UK este singura ţară, din cele 27 de ţări care fac parte astăzi din UE, care nu are membri în grupul majoritar PPE (fostul PPE-DE) din PE (Anexa 2).

Se doreşte, dacă am înţeles bine, de către majoritatea membrilor UE, crearea “Statelor Unite ale Europei”, după modelul Statelor Unite ale Americii: adică o uniune federală a statelor membre ale UE, cu o monedă unică, cu o constituţie unică şi un preşedinte unic. Moneda unică, euro, a fost introdusă deja în 2002, şi la ea au aderat 17 state din UE. O încercare de creare a unei constituţii unice, Europene, a fost abandonată, după ce a fost respinsă de francezi şi de danezi în 2005. Dar intenţia a rămas.

Se spune că o uniune federală este o organizaţie de state individuale unite sub un sistem federalist. Uzual, o uniune federală acţionează împreună în problemele globale (constituţie unică, uniune economică şi monetară, inclusiv monedă unică, securitate comună şi relaţii externe), statele individuale având independenţă în chestiunile locale. Exemple curente de uniuni federale sunt: Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Canada, India, Australia. Să privim puţin în detaliu la SUA:

Statele Unite ale Americii (SUA) (The United States of America (USA) ) (pe scurt Statele Unite, America sau State) este o republică constituţională federală constând din 50 de state şi un district federal. Ţara este situată în principal în America de Nord centrală (48 de state şi Washington, D.C.), statele Alaska şi Hawaii fiind mai depărtate. Statele Unite derivă iniţial din cele 13 colonii britanice localizate pe coasta Atlanticului. La 4 iulie 1776, delegaţii la Congresul Continental au semnat Declaraţia de Independenţă, care proclama dreptul la auto-determinare şi stabilirea unei uniuni suverane faţă de Imperiul Britanic. Constituţia curentă a Statelor Unite a fost adoptată la 17 septembrie 1787 şi are mai multe amendamente adăugate în timp. Moneda unică este dolarul american. SUA are un preşedinte şi Congresul SUA. Limba comună este engleza americană.

Exemplele istorice de uniuni federale includ Confederaţia Statelor Americane, Republica Federală a Americii Centrale, Republica Federativă Socialistă a Yugoslaviei, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, etc. Să privim puţin în detaliu la fosta URSS:

Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) a fost o uniune a 15 republici sovietice subnaţionale: republicile ruseşti, transcaucaziene, ucrainiene şi bielorusiene. Procesul de unificare a demarat în 1917, prin revoluţia bolşevică condusă de Lenin; crearea oficială a URSS a avut loc la data de 28 decembrie 1922. La 1 februarie 1924, URSS a fost recunoscută de Imperiul Britanic. În acelaşi an, a fost aprobată Constituţia Sovietică, legitimând astfel uniunea din decembrie 1922. Moneda unică era rubla. Conducerea ţării era asigurată de secretarul general al Partidului Comunist şi de guvernul sovietic. Existau oficial 15 limbi naţionale, cu sute de dialecte, dar limba rusă era cea sprijinită să se extindă. Pe 25 decembrie 1991, URSS s-a dizolvat în 15 state post-sovietice. Federaţia rusă şi-a asumat drepturile şi obligaţiile fostei URSS şi a fost recunoscută ca succesoarea sa legală.

Să observăm că analogia unei virtuale ţări ‘Statele Unite ale Europei’ cu Statele Unite ale Americii nu este bună, în opinia mea: SUA este formată din state noi, fără istorie proprie, fără tradiţii şi fără limbă şi cultură proprie, pe când în UE sunt state vechi, republici sau monarhii constituţionale, cu istorii proprii, cu tradiţii specifice, cu limbi diferite şi culturi specifice. Mai degrabă, în opinia mea, ‘Statele Unite ale Europei’ ar semăna cu URSS, care a eşuat inevitabil după 70 de ani.

De aceea, consider ca foarte importantă crearea grupului CRE în PE de către britanici, sprijiniţi de cehi şi polonezi în principal, până acum, pentru a combate ideile de federalizare a UE. Rămâne să studiem argumentele grupului CRE.

În România, nici măcar nu se discută (pro sau contra), în media în general şi în mediile intelectuale elitiste în particular, despre federalizarea UE. “A tăcea înseamnă a consimţi”, spunea Octavian Paler. A consimţit România tacit la federalizarea UE ? Este vizibilă deja (şi în cărţile de istorie) tendinţa de atenuare a conştiinţei naţionale a românilor în favoarea ‘conştiinţei europene’. Interesul naţional nu mai este definit; dacă vorbeşti de interesul naţional în economie (de naţionalismul economic), eşti catalogat imediat ca antieuropean şi eventual nostalgic, comunist, sau chiar pro-rus.

Media românească ignoră acest subiect şi multe altele, la fel de importante pentru viitorul României, canalizându-se cu voluptate pe accidente, crime şi scandaluri de tot felul, sau pe emisiuni de divertisment, mult, mult divertisment, până uităm de tot şi de toate. Crearea unui post public de televiziune, care să abordeze profesionist exclusiv temele europene şi mondiale importante, este imperios necesară, în opinia mea.

Nu pot să nu observ, cu tristeţe, că cehii şi polonezii, din nou, ies în evidenţă, fiind alături de britanici pentru a sprijini ideile non-federaliste şi că nici un partid sau independent din România nu s-a alăturat acestui demers democratic. Ne-am plâns, după 1989, că la noi nu a avut loc o revoluţie de catifea ca la Praga, că nu am avut o mişcare gen Solidaritatea ca în Polonia; am găsit explicaţii, unele reale, altele forţate, menite să ne mângâie orgoliul: securitatea, frica, etc. Acum ce explicaţii avem ? Probabil caracterul !?

7 octombrie 2012

Afrodita Iorgulescu

prof.univ.dr. matematician

Anexa 1: Uniunea Europeană(scurt istoric) (http://europa.eu)

Uniunea Europeană (UE) (The European Union (EU)) este o uniune economică şi politică a 27 state membre localizate în principal în Europa. UE îşi are rădăcinile în Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (European Cool and Steel Community (ECSC)), creată în 1951, în Comunitatea Economică Europeană (European Economic Community (EEC)) – care a stabilit uniunea vamală – şi în Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (European Atomic Energy Community (Eoratom)), create în 1958, de şase ţări fondatoare: Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Germania de Vest (RFG) (Da, Germania cea învinsă în război în 1945 !).

În anii 1960, au existat ceva tensiuni legate de intenţia Franţei de a limita puterea supranaţională a acestor comunităţi. Totuşi, în 1965 s-a ajuns la o întelegere şi tratatul (Merger Treaty) semnat la Bruxelles în 1967 a dus la formarea unui singur set de instituţii pentru cele trei comunităţi, referite colectiv drept Comunităţile Europeene sau chiar Comunitatea Europeană.

În 1973, Comunitatea s-a lărgit prin includerea Danemarcei (inclusiv Groenlanda, care a părăsit apoi Comunitatea în 1985), a Irlandei şi a Regatului Unit. Norvegia a avut negocieri de aderare în acelaşi timp, dar referendumul de aderare a fost respins de către norvegieni.

În 1979, au avut loc primele alegeri democratice, directe pentru Parlamentul European (PE).

Grecia a aderat în 1981, Portugalia şi Spania în 1986.

În 1985, Acordul Schengen a deschis drumul creării frontierelor deschise (fără controlulul paşapoartelor) între mai multe state membre şi unele state ne-membre.

În 1986, steagul european cu 12 stele (câte ţări erau atunci în Comunitate) a început să fie folosit.

În 1990, după căderea Cortinei de Fier, fosta Germanie de Est (RDG) a aderat la Comunitate ca parte a Germaniei noi, unificate. În vederea lărgirii către fostele ţări comuniste din Europa de Est, precum şi către Cipru şi Malta, au fost adoptate Criteriile de la Copenhaga.

Uniunea Europeană (UE) a fost formal înfiinţată la 1 noiembrie 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht:

“Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 se plasează dincolo de obiectivul economic iniţial al Comunităţii (realizarea unei pieţe comune). Tratatul marchează astfel trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”. … Este recunoscut rolul partidelor politice europene în crearea unei conştiinţe europene şi în exprimarea voinţei politice a europenilor. …”

(Extrase din documentul:Teme Europene, Nr. 21/Aprilie 2007- Tratatul de la Maastricht)

Elveţia a făcut cerere de aderare, dar s-a retras în urma unui rezultat negativ la referendum.

În 1995, Austria, Finlanda şi Suedia au aderat la UE.

În 2002, a fost introdusă moneda comună, Euro, în 12 din statele membre. De atunci, zona euro a crescut, ajungând astăzi la 17 state membre.

În 2004, a avut loc marea extindere a UE prin aderarea următoarelor 10 state: Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Negocieri pentru modificarea instituţiilor UE au început în 2001, primul rezultat fiind Tratatul pentru stabilirea unei Constituţii pentru Europa, care ar fi înlocuit tratatele Europene cu o ‘constituţie’. Deşi ratificat de majoritatea statelor membre, a fost abandonat, după ce a fost respins de francezi şi de danezi în 2005.

La 1 ianuarie 2007, România şi Bulgaria au devenit state membre ale UE. România şi-a propus aderarea la zona euro în 2015, prea devreme în opinia mea.

Instituţiile principale ale UE sunt:

– Parlamentul European (PE) (preşedinte Martin Schulz), cu rol legislativ – cameră inferioară,

– Consiliul European (preşedinte Herman Van Rompuy), fără rol legislativ, care stabileşte obiective generale şi priorităţi ale UE,

– Consiliul UE (preşedinţia Ciprului), cu rol legislativ, alături de PE – cameră superioară,

– Comisia Europeană (preşedinte J.M. Barroso), cu rol executiv – este “guvernul”,

– Curtea Europeană de Justiţie,

– Curtea Europeană a auditorilor,

– Banca Centrală Europeană.

Anexa 2: Parlamentul European (PE) (scurt istoric)

Membrii Parlamentului European (MPEs) sunt aleşi direct de către cetăţenii UE la fiecare cinci ani. Ultimele alegeri au avut loc în 2009, deci următoarele alegeri vor fi în 2014. Numărul MPEs pentru fiecare stat membru este aproximativ proporţional cu populaţia sa.

MPEs sunt împărţiţi în grupuri politice, dar există şi independenţi neafiliaţi vreunui grup politic. Există acum 7 grupuri politice în PE, cu un total de 725 MPEs, şi 28 de independenţi (NI):

– Group of the European People’s Party (Christian Democrats) – EPP (271)

– Group of the Progressive Alliance of Socialists and Democrats – S&D (189 )

– Group of the Alliance of Liberals and Democrats for Europe – ALDE (86)

– Group of the Greens/European Free Alliance – Greens-EFA (59)

– European Conservatives and Reformists Group – ECR (52)

– Confederal Group of the European United Left – Nordic Green Left – EUL-NGL (34)

– Europe of Freedom and Democracy Group – EFD (34)

România, la populaţia sa declarată de 21,5 milioane de locuitori la alegerile pentru PE din 2009, are acum 33 MPEs: 14 MPEs în PPE (=EPP) (P.D.L. cu 11 membri, U.D.M.R. cu 3 membri), 11 MPEs în S&D (de la P.S.D.), 5 MPEs în ALDE (de la P.N.L.), şi 3 MPEs neînscrişi în nici un grup (NI).

Tratatul de la Lisabona (1 dec. 2009) prevede că nici o ţară nu va putea avea mai puţin de 6 şi mai mult de 96 de membri; în consecinţă, la alegerile din 2014, numărul MPEs pentru Germania va fi redus de la 99 la 96, în timp ce pentru Malta acest număr va creşte de la 5 la 6.

Principalele acte legale ale PE au trei forme: reglementări (regulations), directive şi decizii. Reglementările devin lege în toate statele membre, fără cerinţa unor măsuri de implementare, şi au automat prioritate faţă de prevederile interne corespunzătoare.

Să observăm că în România se acordă foarte puţină atenţie dezbaterilor din PE şi actelor sale; nici măcar reglementările PE nu sunt comentate !

Anexa 3: Grupul CRE din PE (traducere din http://ecrgroup.eu/ )

Grupul Conservativ şi Reformist European (CRE)

(The Group of European Conservative and Reformist (ECR))

Deşi un grup tânăr, CRE este déjà o forţă influentă în Parlamentul European (PE), argumentând pentru o agendă flexibilă, deschisă şi non-federalistă. ECR este acum reprezentată în toate comitetele Parlamentului European (PE), incluzând Conferinţa Preşedinţilor (Conference of Presidents), precum şi deţinerea preşedinţiei comitetului pentru Piaţa Internă al Parlamentului (Parliament’s Internal Market committee). Grupul CRE include de asemenea doi foşti miniştri de finanţe naţionali, în timp ce, în afara PE, cele opt partide constituente ale CRE sunt partide la guvernare în două state membre UE: Regatul Unit al Marii Britanii şi Republica Cehă. CRE s-a dovedit deja pivotal cu ocazia re-alegerii Preşedintelui Comisiei Europene J.M. Barroso.

Toate partidele şi Membrii Parlamentului European (MPEs) consituenţi cred că stabilirea unui grup de centru/centru-dreapta non-federalist în PE este un lucru bun pentru democraţia Europeană.

Suntem încântaţi de progresul déjà făcut, dar mai sunt multe lucruri de realizat împreună pentru reformarea UE în concordanţă cu priorităţile oamenilor.

Scurtă Istorie a grupului CRE:

Datorită credinţei, împărtăşite de Partidul Conservator (din Regatul Unit) şi de ODS (din Republica Cehă), într-o Europă non-federală, ambele partide, în 2004, când Republica Cehă a aderat la UE, au devenit membre ale aripii Democraţilor Europeni (DE) (European Democrats (ED)) a Partidului Popular European – Democraţii Europeni (PPE-DE) (European People’s Party – European Democrats (EPP-ED)) din PE. Ca membri ai aripii DE a PPE-DE, Partidului Conservator şi lui ODS le-a fost permisă o oarecare libertate [conform Art. 5b din statutul PPE-DE] în a-şi promova punctele de vedere asupra chestiunilor instituţionale şi constituţionale Europene. Totuşi, ambele delegaţii în PE şi-au dat curând seama că libertatea lor de a aduce argumente pentru o Europă deschisă, flexibilă şi non-federală era restrictionată de realitatea legăturii cu mai marele PPE.

S-a decis că încercarea de a câştiga mai multă autonomie politică şi financiară pentru DE va fi dificilă şi nu se va crea astfel vocea puternică non-federalistă de centru-dreapta de care PE şi democraţia Europeană are nevoie.

În 2006, în scopul de a promova mai bine viziunea lor comună pentru o Uniune Europeană non-federală, deschisă, David Cameron, liderul Partidului Conservator, şi Mirek Topolanek, liderul Partidului Democratic Civic Ceh (ODS) (Czech Civic Democratic Party (ODS)) şi Prim Ministru la acea dată, au anunţat intenţia lor de a forma un nou grup în PE după alegerile din 2009. Ambele partide deasemenea au intrat în discuţii cu partide din Europa care gândeau la fel (like-minded parties), în perspectiva creării grupului independent capabil să pledeze pentru o agendă non-federalistă, reformistă, Europeană. Partidului Conservator şi lui ODS li s-a alăturat curând în dezbateri şi eforturi Partidul Legii şi Dreptăţii Polonez (Polish Law and Justice Party), care a facut cunoscut interesul său în formarea grupului nou, non-federalist şi reformist.

Acest grup (CRE) a fost oficial fondat în iunie 2009. Grupul are 52 de Membri în Parlamentul European (MPEs) din 9 ţări.

Următoarele ţări fac parte din grupul CRE:

Belgium: Lijst Dedecker – 1 MPECzech Republic: ODS – 9 MPEsDenmark: 1 MEP – IndependentHungary: 1 MEP – IndependentThe Netherlands: ChristenUnie – 1 MPELatvia: Tēvzemei un Brīvībai/LNNK – 1 MPELithuania: LLRA – 1 MPEPoland: PiS Prawo i Sprawiedliwosc – 6 MPEs
PJN Polska Jest Najważniejsza – 5 MPEsUnited Kingdom: Conservative Party, Ulster Conservatives and Unionists – 26 MPEs

Paşii cheie şi evenimentele care au condus la fondarea grupului CRE includ:

2003 – ODS, PiS şi Partidul Conservator anunţă oficial trăsăturile politicii euro-realiste, care nu sprijină mai multă centralizare şi federalizarea UE.2006 – ODS şi Partidul Conservator fondează Mişcarea pentru Reforma Europeană (Movement for European Reform) – care sa aducă argumente pentru o Europă non-federală, flexibilă, deschisă.2008 – A 19-a conferinţă anuală a ODS a decis că formarea unui grup politic non-federalist nou în PE trebuie să fie una din priorităţile campaniei electorale ODS pentru alegerile Europene din 2009. S-a afirmat că cei mai mulţi dintre reprezentanţii de seamă în PE au arătat o inabilitate în a asculta idei în legătură cu viziuni alternative asupra UE, altele decât idea euro-federalistă conducătoare. Mai mult, s-a crezut că aceste delegaţii încearcă să pună presiune pe reprezentanţii aleşi, suverani ai Parlamentului Ceh.Martie 2009 – Declaraţia de la Praga: ODS, Partidul Conservator (Regatul Unit), PiS (Polonia), Lijst Dedecker (Belgia), Ordine, Lege şi Justiţie (Bulgaria) şi TB/LNNK (Letonia) semnează Declaraţia de la Praga şi principiile acesteia. Acestea stabilesc politicile euro-realiste, incluzând opoziţia la o UE federală şi la mai multă centralizare a UE.Iunie 2009 – Adunarea constitutivă a MPEs aparţinând noului grup se ţine la Bruxelles.22.6.-2.7.2009 Alocarea în comitetele şi delegaţiile PE.

The Prague Declaration

Conscious of the urgent need to reform the EU on the basis of Eurorealism, Openness, Accountability and Democracy, in a way that respects the sovereignty of our nations and concentrates on economic recovery, growth and competitiveness, the European Conservatives and Reformists Group shares the following principles:

Free enterprise, free and fair trade and competition, minimal regulation, lower taxation, and small government as the ultimate catalysts for individual freedom and personal and national prosperity.Freedom of the individual, more personal responsibility and greater democratic accountability.Sustainable, clean energy supply with an emphasis on energy security.The importance of the family as the bedrock of society.The sovereign integrity of the nation state, opposition to EU federalism and a renewed respect for true subsidiarity.The overriding value of the transatlantic security relationship in a revitalised NATO, and support for young democracies across Europe.Effectively controlled immigration and an end to abuse of asylum procedures.Efficient and modern public services and sensitivity to the needs of both rural and urban communities.An end to waste and excessive bureaucracy and a commitment to greater transparency and probity in the EU institutions and use of EU funds.Respect and equitable treatment for all EU countries, new and old, large and small.

Cum sunt aleşi MPEs ?

O majoritate a Statelor Membre folosesc o metodă de vot numită sistemul d’Hondt pentru a alege ai lor MPEs.

În grupul CRE, statele UK, Republica Cehă, Polonia, Belgia, Ungaria şi Olanda folosesc această metodă pentru alocare.

Pe scurt, sistemul d’Hondt este o ‘metodă a mediei celei mai mari’’ (‘highest average method’ ) pentru alocarea locurilor într-un sistem cu listă de partid (party list system) şi lucrează pe principiul că votul total al partidului politic (political party’s vote total) este împărţit printr-un număr specific care este generat pe măsură ce sistemul progresează – (numărul locurilor plus unu.) Alocarea locurilor continuă în acest fel până când toate locurile au fost alocate unui partid politic.

Sistemul este de asemenea folosit în practică pentru alocarea între grupurile politice a unui număr mare de posturi (Vice Presidents, committee chairmen and vice-chairmen, delegation chairmen and vice-chairmen) în PE.

Poate părea complicat, dar în practică este relativ simplu. Vă invităm să încercaţi metoda personal la: http://icon.cat/util/elections/

Ca rezultat al metodei, grupul CRE are acum:

-Un Preşedinte de Comitet (Committee President): Malcolm Harbour (UK) – Piaţa Internă (Internal Market),
-Un Vice-Preşedinte al PE: Oldřich Vlasák (CZ),

-7 Vice-Preşedinţi:

– Robert Sturdy (UK) – Comerţ Internaţional (International Trade)

– Peter Van Dalen (NL) – Transporturi (Transport)

– Struan Stevenson (UK) – Pescuit (Fisheries)

– Evzen Tosenovsky (CZ) – Industrie (Industry)

– Nirj Deva (UK) – Dezvoltare (Development)

– Syed Kamall (UK) – Afaceri constituţionale (Constitutional Affairs)

– Janusz Wojciechowski (PL) – Agricultură (Agriculture).

Poziţiile noastre în PE ne ajută să scoatem în relief greutatea noastră (punch above our weight) şi să punem în practică principiile declaraţiei noastre de la Praga.

Nu este secret că grupul CRE doreşte să reformeze şi să schimbe modul în care UE lucrează. Noi sperăm să atragem tot mai mulţi MPEs la cauza noastră şi să devenim un jucător şi mai semnificativ în PE în particular şi în instituţiile UE ca un întreg. Când realizăm aceasta, putem, prin sistemul d’Hondt, să obţinem mai multe poziţii cheie şi să propăşim agenda noastră reformistă.