Momente de forţă ale Festivalului de Film de la Cannes

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 8-19 mai 2018 şi va începe cu o zi mai devreme faţă de debutul tradiţional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri.

Ceremonia de deschidere va avea loc marţi seară, pe 8 mai, în timp ce palmaresul festivalului va fi anunţat la gala de închidere, programată pentru sâmbătă, 19 mai. De obicei, Festivalul de la Cannes debuta într-o zi de miercuri, iar trofeul Palme d’Or era anunţat în mod tradiţional în seara zilei de duminică.

„După ediţia aniversară din 2017, festivalul deschide un nou capitol în istoria sa. Dorim să reînnoim pe cât va fi posibil principiile noastre de organizare, continuând în acelaşi timp să punem întrebări cinematografiei din epoca noastră şi să fim alături de bulversările sale”, a subliniat Pierre Lescure, preşedintele Festivalului de Film de la Cannes, considerat unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume.

„Acest calendar nou ne permite să reechilibrăm cele două săptămâni ale evenimentului şi să îi dinamizăm desfăşurarea. Începerea festivalului într-o zi de marţi va permite adăugarea unei ceremonii de gală înainte de primul weekend al festivalului şi organizarea unor avanpremiere ale filmului de deschidere în întreaga Franţă”.

Gala prin care este anunţat palmaresul de pe Croazetă, sâmbătă seară, a fost devansată cu o zi pentru „a-i spori prestigiul, oferind în acelaşi timp filmului de închidere o mai bună expunere”, au explicat organizatorii festivalului.

Afişul ediţiei din acest an îi celebrează pe Godard şi Belmondo

După afişul din 2016, organizatorii au decis să omagieze încă odată talentul lui Jean-Luc Godard, imortalizând un sărut între Jean-Paul Belmondo şi Anna Karina. Este omagiat în acest fel şi marele fotograf Georges Pierre (1927-2003), care a imortalizat filmările de sute de pelicule în cei 30 de ani de carieră, inclusiv pe cea a filmului Pierrot nebunul şi a fost fondatorul Asociaţiei Fotografilor de Film.

Macheta afişului este semnată de graficiana Flore Maquin, pasionată de cinema şi colaboratoare a Universal Pictures, Paramount Channel, Europacorp, Wild Side, Arte

Avându-l maestru de ceremonii pe Édouard Baer, ediţia actuală va preveni orice formă de hărţuire sexuală, urmare directă a uraganului stârnit de Afacerea Weinstein din toamna trecută, după cum a anunţat Marlène Schiappa, Secretat de Stat însărcinat cu Egalitatea între sexe.

În afara hărţuirii sexuale, va fi evocat rolul femeilor în cinema, care va fi „deasupra mediei”, potrivit declaraţiei lui Thierry Frémaux. De asemenea, în 13 mai este prevăzută o intervenţie a Ministrului Culturii din Franţa, Françoise Nyssen, alături de omologul său din Suedia, Alice Bah Kuhnke, pe ideea creării unui fond care să le ajute pe tinerele regizoare să-şi dezvolte filmele.

Festivalul va fi inaugurat, la Grand Théâtre Lumière al Palatului Festivalului, cu Penélope Cruz şi Javier Bardem, protagoniştii thrillerului psihologic Todos Lo saben (Toată lumea ştie), noul lungmetraj al regizorului Asghar Farhadi.

Turnat în Spania, filmul urmăreşte traiectoria unui cuplu din Buenos Aires care revine în satul natal din Europa, împreună cu copiii pentru o întâlnire de familie. Dar, evenimente neprevăzute schimbă cursul existenţei lor. Autorul peliculei La Séparation, distinsă cu Oscarul pentru cel mai bun film străin, exploatează din nou temele familiei, secretele şi tradiţiile.

Este a doua producţie a lui Asghar Farhadi filmată în afara Iranului.

În competiţia pentru Palme dOr intră anul acesta 21 filme, cărora li se adaugă 15 pelicule în categoria Un certain regard, asupra căreia vom reveni, 7 şedinţe speciale şi două proiecţii la miezul nopţii.

Patru regizori francezi figurează în selecţie, începând cu pionierul Noului Val, Jean-Luc Godard şi filmul său Le Livre d’image. Sunt numai câţiva ani de când Godard a fost recompensat cu Premiul juriului pentru Adieu au langage.

I se alătură Stéphane Brizé cu lung metrajul En guerre. Cineastul intră în competiţie pentru a doua oară, după ce în 2015, La Loi du marché a primit Premiul de interpretare masculină.

Tot pentru a doua oară concurează şi Christophe Honoré, de data aceasta cu Plaire, aimer et courir vite. Iar regizoarea Eva Husson va prezenta Les Filles du soleil.

A fost anunţată, de asemenea, alegerea cineaştilor Kirill Serebrennikov şi Jafar Panahi, plasată sub semnul angajamentului politic. A fost făcută o cerere către Kremlin şi una către Teheran, pentru a permite celor doi artişti cu domiciliu forţat în ţările lor deplasarea la Festival.

Leto al rusului Kirill Serebrennikov spune povestea rockului din epoca lui Brejnev, în timp ce Three faces al regizorului iranian este un road movie.

Şi tot un road movie soseşte şi din Egipt: Yomeddine, semnat de A.B Shawky.

Vor reveni pe Croisette câţiva obişnuiţi ai festivalului, ca Matteo Garrone (Dogman), Hirokazu Kore-eda (Shoplifters) sau Lee Chang-dong (Burning).

Cineastul american David Robert Mitchell va fi prezent cu Under the Silver Lake. Să amintim că precedentul său lungmetraj, terifiantul It Follows, a fost selectat în 2014 în secţiunea Semaine de la critique.

Libaneza Nadine Labaki propune Capharnaüm, un film „care vorbeşte despre lucruri pe care numai cinema-ul le poate spune”, potrivit caracterizării lui Thierry Frémaux.

Polonezul Pawel Pawlikowski, distins cu Oscar pentru cel mai bun film străin în 2015 cu Ida, aduce acum Zimna wojyna (Războiul Rece), filmat în alb-negru şi produs de Amazon, iar italianca Alice Rohrwacher soseşte şi ea pentru a doua oară pe Croisette cu Lazzaro Felice, filmat în super 16.

Printre suprizele acestei a 71-a ediţii, să notăm prezenţa lui Spike Lee cu BlacKkKlansman, despre comnitatea afro-americană, film inspirat din actualitate, dar a cărui acţiune este plasată în anii 70.

Ryusuke Hamaguchi (Netemo sametemo – Asako 1 et 2) şi Jia Zanke (Ash is purest white) completează selecţia oficială.

Li se adaugă Shoplifters, de Hirokazu Kore-eda şi trei filme înscrise mai târziu.

Astfel, Yann Gonzalez se alătură compatrioţilor săi francezi cu pelicula Un couteau dans le cœur, în care Vanessa Paradis întrupează o producătoare de filme porno gay. Anul trecut, regizorul a primit Queer Palm pntru scurtmetrajul Les Îles.

Ayka, pelicula regizorului din Kazahstan Sergey Dvortsevoy, autor şi al producţiei Tulpan, răsplătită cu Prix Un Certain Regard în 2008, şi Le Poirier sauvage al turcului Nuri Bilge Ceylan, deţinător al unei Palme d’Or în 2014 pentru Winter Sleep intră de asemenea în competiţie.

Juriul prezidat de Cate Blanchett şi care numără anul acesta 5 femei şi 4 bărbaţi nu va avea, se pare, o sarcină uşoară. Juriul este compus din regizorul şi producătorul Robert Guédiguian, actriţele Kristen Stewart şi Léa Seydoux, regizorul Denis Villeneuve, actorul chinez Chang Chen, scenarista americană Ava DuVernay, cântăreaţa din Burundi Khadja Nin şi regizorul rus Andreï Zviaguintsev.

Cele două şedinţe speciale de la miezul nopţii oferă un documentar despre Whitney Houston şi o nouă adaptare a celebrului Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, semnată de Ramin Bahrani la 50 de ani de la neuitatul film al lui François Truffaut.

Se întorc la Festivalul de la Cannes Terry Gilliam şi Lars von Trier.

Primul a avut nevoie de mai mult de 20 de ani pentru a lansa adaptarea sa după romanul Don Quichotte. Cel de al doilea a devenit persona non grata în urma declaraţiilor suprarealiste, privind „simpatia” sa pentru Hitler, făcute la lansarea filmului Melancholia. S-au adăugat recentele acuzaţii de hărţuire sexuală aduse de cântăreaţa islandeză Bjork, care a interpretat rolul principal în Dancer in the Dark.

Lars von Trier distins în 2000 cu Palme d’Or pentru Dancer in the Dark aduce acum ultimul său film, The House that Jack Built, despre un ucigaş în serie interpretat de actorul american Matt Dillon, proiectat în afara competiţiei.

Monty Python Terry Gilliam vine la Cannes cu L’homme qui tua Don Quichotte cu Adam Driver şi Jonathan Pryce care va închide Festivalul.

În secţiunea Cannes Classics

Vor fi proiectate 32 de lungmetraje care au făcut istorie în cinema. Sunt aşteptate mai multe comedii renumite la această ediţie care celebrează cea de a 50-a aniversare a producţiei 2001: Odiseea spaţiului, dar şi Centenarul Ingmar Bergman.

Secţiunea omagiază mai multe aniversări şi o întreagă generaţie de aur de la Hollywood, constituindu-se într-o adevărată istorie a celei de a şaptea arte, mai ales cu Jane Fonda, Ingmar Bergman şi o pionieră a cinema-ului, Alice Guy. Viaţa şi cariera franţuzoaicei Alice Guy (1873-1968), prima femeie regizor, producător şi director de studio din istoria cinematografiei, va fi povestită într-un documentar intitulat Be Natural: histoire inédite d’Alice Guy, al americancei Pamela B. Green.

Cariera cinematografică a lui Jane Fonda, locul ei în istoria secolului al XX-lea şi relaţia sa cu „bărbaţii vieţii ei” sunt abordate într-un film prezentat de HBO Documentary şi realizat de Susan Lacy (Jane Fonda in Five Acts). Un motiv în plus pentru starul hollywoodian de a reveni pe Croisette.

Cei 50 de ani trecuţi de la lansarea producţiei 2001: Odiseea spaţiului, de Stanley Kubrick vor fi marcaţi printr-o proiecţie excepţională a unei copii de 70 milimetri, plecând de la elemente ale negativului original. „Este vorba despre o recreare fotochimică fidelă, care n-a făcut obiectul niciunui retuş digital, sau modificări de montaj. Prezentat de regizorul Christopher Nolan, filmul va fi proiectat reproducând exact experienţa trăită de spectatori la lansarea lui, în primăvara anului 1968”, sublinia Thierry Frémaux. Vor asista la proiecţie fiica lui Stanley Kubrick, Katharina Kubrick, şi coproducătorul Jan Harlan.

În cadrul Centenarului naşterii lui Ingmar Bergman, Cannes Classics a programat proiectarea mai multor documentare, printre care Searching for Ingmar Bergman, al regizoarei germane Margarethe von Trotta. Le Septième sceau (Cel de al şaptelea sigiliu), una dintre capodoperele cineastului, filmată în 1957, va fi proiectată în versiune resturată în 4K, pornind de la negativul original.

Orson Wells va fi, de asemenea, omagiat printr-un film al criticului şi istoricului de cinema Mark Cousins, intitulat Les Yeux d’Orson Welles, o incursiune în universul cineastului, realizată cu ajutorul fiicei sale Beatrice Welles.

Să specificăm şi că, dincolo de orice polemici, Cyrano de Bergerac al lui Jean-Paul Rappeneau (1990) face parte din programul Cannes Classics. Cineastul va veni să-şi prezinte această versiune restaurată şi distribuită de Carlotta Films.

Unele dintre cele 32 de pelicule ale secţiunii vor fi proiectate la Cinéma de la Plage, giganticul ecran instalat aprope de treptele Palatului. Este cazul mai ales al producţiei Grand Bleu de Luc Besson, celebrată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la lansarea ei la Cannes, dar şi de marele film Vertigo, creaţie Alfred Hitchcock, considerat cea mai importantă operă a cinematografiei hollywoodiene, sau de Grease de Randal Kleiser, de la cărui lansare au trecut 40 de ani, care va fi proiectat în prezenţa lui de John Travolta.

O mare noutate la ediţia din acest an este prezenţa, pentru prima dată pe covorul roşu a Arabiei Saudite.

Ministrul saudit al Culturii, Awwad al-Awwad, a anunţat că ţara sa va prezenta în principal o selecţie de 19 scurtmetraje. Vor fi organizate şi întâlniri profesionale cu reprezentanţii industriei saudite.

Anunţul a fost făcut în cadrul vizitei oficiale la Paris a prinţului moştenitor Mohammed ben Salmane, care intenţionează o campanie de atragere a simpatiei Occidentului în vederea modernizării regatului.

La începutul lunii martie a acestui an, autorităţile saudite au autorizat deschiderea sălilor de cinema. Pe lângă stimularea unei industrii cinematografice locale, această decizie pare să confirme voinţa autorităţilor de a face din divertisment un element de transformare socială în această ţară în care domneşte rigoarea islamului.

Singură la nunta mea”, coprodus de Ada Solomon, în selecția programului

ACID Cannes

Pelicula Singură la nunta mea / Seule a mon mariage, coproducție Belgia-România, regizată de Marta Bergman, a fost selectată în programul ACID (Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion) al Festivalului de Film de la Cannes 2018 şi va fi proiectată în premieră mondială.

Produsă de compania belgiană Frakas, pelicula filmată în România și Belgia, îi are în rolurile principale pe românca Alina Șerban și belgianul Tom Vermeir.

Singură la nunta mea / Seule a mon mariage este lungmetrajul de debut al Martei Bergman, născută la București, autoarea unor documentare despre comunitatea romă și problematica femeii în societatea contemporană. Producțiile sale au fost prezentate în festivaluri ca Visions du Réel și Leipzig Film Festival.

Filmul este povestea Pamelei, o tânără din comunitatea romă, o femeie spontană și amuzantă. Trăiește cu copilul ei în vârstă de doi ani și cu bunica într-o casă dărăpănată unde împart același pat. Ea visează la libertate și se îmbarcă spre necunoscut, renunțând la tradițiile care o sufocă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.

Alina Șerban, născută într-o familie de romi din România, joacă rolul Pamelei. Actriță și regizoare, studiile ei de artă dramatică au dus-o de la București la Royal Academy of Dramatic Art din Londra și la Tisch School of the Arts din New York. Angajată în a sprijini comunitatea romă, ea a devenit cunoscută prin one woman show-ul I Declare at My Own Risk, fiind atât autoare cât și interpretă.

Pamela din Singură la nunta mea este primul ei rol principal într-un lungmetraj.

Tom Vermeir este actor de teatru și televiziune și muzician. În film este cunoscut din producția Belgica (2016), de Félix van Groeningen, prezentată la Festivalul Sundance.

Din distribuție mai fac parte Rebeca Anghel, Marie Denarnaud, Marian Șamu, Viorica Tudor, Johan Leysen, Karin Tanghe și Jonas Bloquet.

Scenariul filmului este semnat de Marta Bergman, Laurent Brandenbourger, în colaborare cu Boris Lojkine și Katell Quillévéré, scriptul, de Andra Bărbuică, iar decorurile, de Marina Obradovic și Igor Gabriel. Muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea.

Programul ACID a fost înființat în urmă cu 25 de ani și reprezintă o secțiune paralelă a festivalului de la Cannes care prezintă zece filme pe care Asociația le susține după lansare. Selecția făcută de cineaștii membri ai ACID cuprinde lungmetraje franceze și străine, de ficțiune și documentare, alese din sute de filme înscrise din întreaga lume.

Printre cei care au participat în secțiunea ACID se numără Kaouther Ben Hania („Le Challat de Tunis”), Olivier Babinet („Swagger”), Serge Bozon („L’Amitié”), Alain Gomis („L’Afrance”), Ursula Meier („Des épaules solides”), Yolande Moreau și Gilles Porte („Quand la mer monte”) și Justine Triet („La Bataille de Solférino”).

În 2009, în selecția ACID a fost inclus și filmul Cea mai fericită fată din lume, lungmetrajul de debut semnat de Radu Jude.

Singură la nunta mea este o producție a companiei belgiene Frakas Productions, în asociere cu Hi Film (Ada Solomon) din România, în coproducție cu Avenue B Productions și Zélila Films (Caroline Bonmarchand și Sophie Leclercq), cu susținerea Rouge International (Julie Gayet și Nadia Turincev) din Franța.

Singură la nunta mea / Seule a mon mariage este cea de-a treia colaborare dintre Frakas Productions și Hi Film Productions, după lungmetrajele Felicia, înainte de toate și Soldații. Poveste din Ferentari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.