Într-unul dintre articolele recente, intitulat „Copil de popă”, dl. Tudor Octavian a încercat un pamflet la adresa unui academician chimist persiflând pe biografia acestuia. Iată câteva pasaje din editorialul amintit şi publicat de „Jurnalul Naţional” (28 ianuarie 2011): „Un academician, unul dintre chimiştii ajunşi acolo, sus, pe merit, fiindcă Academia trebuie să aibă şi un covor sub care să ascundă gunoiul, mi-a spus că drumul cel mai lung şi cotit a fost pentru el singurul accesibil. Iar pentru că altul n-a existat, înseamnă că a fost şi cel mai scurt. (…) În fond, eu sunt un ratat. Unul cu repetiţie. Cine îmi citeşte biografia de la serviciul personal are toate motivele să se întrebe dacă un om dat afară din opt slujbe şi trimis pentru reabilitare la tăiat stuf în Deltă, la munca aia de jos, unde nu te mai consideră nimeni copil, are dreptul să inventeze polimeri şi coloranţi. Când un copil de popă de 60 de ani are pe mână un laborator cu zeci de cercetători, nu-i exclus ca tot ce se creează acolo să aibă şi oblăduirea de sus, de la Dumnezeu. Şi iarăşi trebuie să fiu corect, deoarece la acordarea Premiilor Academiei contribuţia lui Dumnezeu nu se ia în discuţie. Dacă e competiţie, atunci măcar să aibă toţi condiţii de afirmare egale. Deştepţii nici n-ar trebui acceptaţi, întrucât unii sunt mai deştepţi decât ceilalţi, pe când proştii, dacă mai sunt şi sănătoşi, nu numai în ce priveşte originea socială, sunt toţi mai egali unii decât ceilalţi”.
Tudor Octavian este suficient de laş pentru a trece sub tăcere numele personajului la care se referă deşi indiciile nu sunt greu de decriptat şi chiar nu înţelegem miza ratatului articol deoarece scrierea nu reprezintă decât o vulgară defăimare a unui intelectual român, care, dincolo de inadecvările destinului, şi-a continuat cu perseverenţă cariera de chimist, ajungând astăzi în atmosferele rarefiate ale Academiei Române şi pe bună dreptate. Dar înainte de a arunca cu pietre în cel aflat în faţa ta, înainte să-l judeci într-atât de aspru, nu ar trebui mai întâi să priveşti în trecutul tău şi să vezi, nu oare cumva şi tu ai făcut la fel? Nu cumva şi tu ai făcut compromisuri, nu cumva ai fost chiar un slujbaş mai obedient decât celălalt pentru a mânca o pâine mai albă şi mai uşor de obţinut?
Avem doi intelectuali. Unul care a rămas fidel profesiei sale, aceea de chimist, şi care a preferat să fie discret în profesia sa, şi un altul, într-atât de diferit încât a uitat de slugărnicia de odinioară. Selectăm aici câteva dintre textele obedienţei scriitorului de tabloid Tudor Octavian, pentru a aminti de lumea care i-a format deopotrivă cultura şi caracterul: „Starea de spirit a patriei române a fost spusă cu strălucire şi înţelepciune de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în Mesajul adresat întregului nostru popor de Anul Nou şi cuvintele de temelie ale acestui Mesaj al tuturor marilor năzuinţi şi speranţe au fost ascultate de naţiune cu sufletul deschis” (Tudor Octavian, „Cu încredere în puterea muncii”, „Flacăra”, anul 32, nr. 1, 7 ianuarie 1983, p.1)
„(…) Nevoia de pace şi independeţă, de prosperitate şi adevăr, năzuinţa fierbinte a copiilor României şi a părinţilor lor sânt pilduitor exprimate de cuvintele secretarului general al partidului: «Am deplina convingere că noi creştem un tineret bun, copiii sănătoşi – şi fizic şi intelectual – cu o minte şi o gândire înaripată, care să servească patria, poporul, comunismul!». Pentru toate acestea, tineretul patriei este profund recunoscător partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu! (…)” (Tudor Octavian, „Copiii, viitorul patriei şi al lumii”, „Flacăra”, anul 32, nr. 22, 3 iunie 1983, p. 2).
Bun, se va spune că omul a trebuit să scrie aşa, dar nici măcar reportajele nu puteau scăpa de limbajul semănătorist-zootehnist: „(…) Pe dealurile Brabonei, fireşte nu se irigă. Anii trecuţi, recolta de porumb a fost bună, de 5.000-10.000 kg ştiuleţi la hectar. (…) Lanul vecin, unde după orz (4.500 kg la hectar) s-a semănat imediat mei (20 kg sămânţă la hectar), va da cam o tonă de mei la hectar. Dacă socotim meiul cu 7 lei kg avem un plus de 7.000 lei la hectar şi încă nutreţul. Dar meiul a ieşit atât de bun, încât poate fi folosit ca sămânţă, cu 22 lei kg” (Tudor Octavian, „Emoţie şi autoritate la vie şi în lanul de porumb”, „Flacăra”, anul 31, 15 X 1982, p. 6).