Mostra del Cinema de la Veneţia. Între pelicule prestigioase și controverse  

Mandatory Credit: Photo by Dejan Jankovic/AP/Shutterstock (10374394a) Ruth Negga, Brad Pitt, Liv Tyler, James Gray. Actors Ruth Negga, from left, Brad Pitt, Liv Tyler and director James Gray pose for photographers upon arrival for the photo call of the film 'Ad Astra' at the 76th edition of the Venice Film Festival in Venice, Italy Film Festival 2019 Ad Astra Arrival, Venice, Italy - 29 Aug 2019

Robert De Niro, Brad Pitt, Kristen Stewart, Scarlett Johansson, Catherine Deneuve, Liv Tyler, Penelope Cruz, Robert Pattinson, Jude Law, Gary Oldman, Lily Rose Deep…

O ploaie de stele este aşteptată la prestigioasa Mostra de la Veneţia, a cărei a 76 ediţii se desfăşoară anul acesta până pe 7 septembrie.

Actriţele franceze Catherine Deneuve şi Juliette Binoche, aflate pe afişul unei drame familiale a cineastului japonez Hirokazu Kore-Eda, au inaugurat miercuri seară cea de-a 76-a ediţie a Mostrei (Festivalul de Film de la Veneţia), promiţătoare dar controversată, în principal prin prezenţa în selecţia oficială a filmului „J’accuse„, regizat de Roman Polanski.

Pentru primul său film turnat în Franţa, artistul nipon aduce pe marele ecran pe celebra Catherine Deneuve în rolul unei mari actriţe, care are o relaţie complicată cu fiica ei, interpretată de Juliette Binoche, marcată de adevăruri ascunse şi resentimente nedeclarate.

“Am aflat cu o bucurie imensă că noul meu film a fost selecţionat şi va deschide competiţia Mostrei. Sunt extrem de onorat. Am filmat această peliculă în 10 săptămâni din ultima toamnă la Paris, castingul este prestigios, iar filmul spune o mică poveste de familie, petrecută într-o casă. Am încercat să realizez personaje vii în acest mic univers, cu minciunile, cu mândria, cu regretele, cu tristeţea, cu bucuria şi cu împăcările lor”, mărturisea regizorul înainte de deschiderea festivalului.

Iar Alberto Barbera a motivat astfel alegerea: “Întâlnirea între universul personal al autorului japonez şi două actriţe atât de iubite ca Juliette Binoche şi Catherine Deneuve a dat naştere unei reflecţii poetice asupra relaţiei mamă-fiică şi a meseriei atât de complexe de actriţă”.

Cea de-a 76-a ediţie a Mostrei, cu 21 de filme în competiţie, ce vor fi departajate de un juriu prezidat de regizoarea argentiniană Lucrecia Martel, favorizează producţiile hollywoodiene, confirmând astfel relaţia specială dintre Festivalul de la Veneţia şi industria cinematografică din Statele Unite.

Astăzi este ziua lui Pedro Almodovar, căruia i se va decerna Leul de Aur pentru întreaga carieră. Are părul alb și îmbracă un elegant costum gri deschis, un regizor iubit și afirmat în întreaga lume.

Între flash-urile fotografilor au apărut starurile. Una dintre cele mai așteptate a fost Scarlett Johansson, protagonistă alături de Adam Driver cu pelicula Povestea unui matrimoniu, prezentată în această seară la festival.

Actrița cel mai bine plătită în 2019 (56 milioane de dolari) era îmbrăcată într-un taior cu dungi bleu și negre, și o pereche de pantaloni largi, de culoare gri.

Mostra s-a afirmat în ultimii ani ca o rampă de lansare în cursa pentru Oscaruri graţie unor lungmetraje precum „Gravity”, de Alfonso Cuaron, şi „La La Land”, de Damien Chazelle, recompensate ulterior cu mai multe premii ale Academiei de film americane.

Producţiile din selecţie “relevă o nouă sensibilitate, chiar atunci când sunt realizate de bărbaţi, dovadă că polemicile din ultimii ani au marcat cultura italiană. Un alt fapt remarcabil constă în faptul că mai multe opere încearcă să reconstruiască minuţios şi realist evenimentele trecutului, permiţându-ne o relectură a problemelor prezentului”, a afirmat directorul Mostrei, Alberto Barbera.

18 filme clasice restaurate sunt prezentate la Venice Classics, dar şi 10 documentare în afara concursului.

Liv Tyler a apărut la brațul lui Brad Pitt pentru a prezenta aşteptatul Ad Astra, al compatriotului James Gray, film de science fiction produs de 20th Century Fox, în care Pitt joacă rolul unui astronaut care se aventurează la graniţele sistemului solar în căutarea tatălui său dispărut.

Robert de Niro este prezent pentru Joker, producţie Warner, regizat de Todd Phillips, care explorează originile celebrului adversar al lui Batman, cu Joaquin Phoenix, machiat ca un clown.

Steven Soderberg va completa trioul de cineaşti americani cu The Laundromat, un thriller despre afacerea Panama Papers, cu Antonio Banderas, Gary Oldman şi Meryl Streep.

În ceea ce o priveşte, cineasta Haiifaa Al-Mansour, din Arabia Saudită, va reveni la Veneţia, unde a prezentat pelicula Wajda în 2012, cu The Perfect Candidate, povestea unei femei care hotărăşte să se prezinte la alegerile municipale din Arabia Saudită.

Alte reveniri aşteptate în Cetatea Dogilor sunt cele ale regizorului suedez Roy Andersson, distins cu Leul de Aur în 2014, prezent acum cu About Endlessness, şi cea a starului chinez Gong Li, distribuită în Saturday Fiction, de compatrioata sa Lou Ye, peliculă în care întrupează o actriţă-spioană din Şanghaiul anului 1941. O altă peliculă chineză selectată este No.7 Cherry Lane, de Yonfan (Hong Kong).

Cineaştii francezi sunt reprezentaţi de Olivier Assayas, cu Wasp Network care revine asupra poveştii adevărate a cinci spioni cubanezi din timpul perioadei lui Castro, şi Robert Guédiguian cu Gloria Mundi, unde publicul îi va revedea pe actorii-fetiş ai regizorului, Ariane Ascaride şi Jean-Pierre Daroussin.

Regizorul franco-polonez Roman Polanski intră în cursa pentru Leul de Aur cu J’accuse, dramă istorică inspirată din Afacerea Dreyfus, cu Jean Dujardin în uniforma locotenent-colonelului Georges Picquart, care îl reabilitează pe căpitanul condamnat pe nedrept, căruia i se alătură pe afiş Louis Garrel şi Emmanuele Seigner, soţia regizorului.

Doi cineaşti latino-americani îşi vor apăra şansele în faţa juriului prezidat de regizoarea argentiniană Lucrecia Martel: columbianul Ciro Guerra, autorul peliculei Waiting For The Barbarians, cu Marc Rylace  şi Johnny Depp pe afiş, şi chilianul Pablo Larrain care, după ce a distribuit-o pe Natalie Portman în Jackie Kennedy, propune un nou portret de femeie cu Ema.

Au intrat în competiţie şi The Painted Bird al cehului Vaclav Marhoul, care va antrena festivalierii într-o “coborâre în infinita cruzime umană”, după expresia lui Alberto Barbera. Acest film “uneori violent”, inspirat de romanul controversat al lui Jerzy Kosinski, spune povestea unui copil evreu pe care părinţii îl trimit la bunica sa la începutul războiului pentru a-l salva de persecuţii. De asemenea,  Herduade de Tiago Guedes, Portugalia.

 

Trei filme italieneşti sunt, de asemenea, în competiţie: Il Sindaco Del Rione Sanita de Mario Martone, La Mafia Non è Piu Quella Di Una Volta de Franco Maresco şi Martin Eden, semnat de Pietro Marcello.

Festivalul de la Veneţia a selectat în concurs şi două producţii Netflix:  Marriage Story, cu Scarlett Johansson şi Adam Driver, şi The Laundromat, al lui Steven Soderberg.

Cea de a 76-ediţie a Mostrei, care va decerna Leul de Aur în 7 septembrie, îi va primi, de asemenea, pe cineastul canadian Atom Egoyan cu Guest of Honor şi pe rockstarul britanic Mick Jagger.

The Burnt Orange Heresy, de Giuseppe Capotondi, producţie Marea Britanie- Italia, cu Mick Jagger, Donald Sutherland şi Claes Bang, va fi proiectat în încheiere, pe 7 septembrie.

În afara concursului vor fi prezentate documentare şi filme de ficţiune, între care Colectiv de Alexander Nanau, The King de David Michôd, Adults in the Room de Costa-Gavras, Tutto il mio folle amore, de Gabriele Salvatore (Italia), filmul-concert Roger Waters Us + Them de Sean Evans şi Roger Waters,  muzicianul britanic, membru fondator al formaţiei Pink Floyd va fi prezent la Veneţia,  Citizen K de Alex Gibney (Marea Britanie), The Kingmaker de Lauren Greenfeld, State Funeral de Sergei Loznitsa, documentarul despre Rusia de azi şi Vladmir Putin, Vivere de Francesca Archibugi

Printre peliculele proiectate în secţiunea Venice Classics se numără: Lo Sceicco bianco de Federico Fellini, Crash de David Cronenberg, Francisca de Manoel de Oliveira, New York, NewYork de Martin Scorsese, Out of the Blue de Dennis Hopper, Strategia del Ragno de Bernardo Bertolucci

Leul de Aur va fi înmânat de regizoarea argentiniană Lucrecia Martel, primul cineast sud-american care prezidează Juriul. Ea a făcut parte şi din juriul prezidat de Wim Wenders, în 2008. Originară din Salta, din nordul Argentinei, în vârstă de 52 de ani, Lucrecia Martel a regizat patru lungmetraje, La Ciénaga (2001), La Nina santa (La Fille sainte, 2003), La mujer sin cabeza (La Fille sans tête, 2008), ultimele două prezentate în competiţia oficială de la Cannes, şi Zama (2017). “Este o onoare, o responsabilitate şi o plăcere să particip la această celebrare a cinema-ului, a imensei dorinţe a umanităţii de a se înţelege pe ea înseşi”, a declarat cineasta.

Leul de Aur pentru întreaga carieră va fi decernat anul acesta regizorului spaniol Pedro Almodovar şi actriţei engleze Julie Andrews (născută la Sydney).

Juriul va fi compus din 9 personalităţi din lumea cinema-ului şi a culturii.

Madrina festivalului va fi frumoasa Alessandra Mastronardi, care va conduce ceremonia de deschidere şi pe cea de închidere a festivalului. Pe tot parcursul Festivalului de la Veneţia va fi posibil de a vedea producţiile realizate, în realitatea virtuală.

 

Premieră: „colectiv”, primul documentar românesc la Mostra de la Veneția

colectiv”, filmul documentar realizat de către Alexander Nanau, marchează o premieră pentru istoria recentă a cinematografiei românești, fiind, conform organizatorilor festivalului, primul film documentar românesc selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Filmul face parte din selecția oficială și va fi prezentat în secțiunea Out of competition.

colectiv este un documentar observațional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Filmul urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.

„Pentru că mi-am trăit viața între culturi și țări, nu am avut niciodată sentimentul că aparțin undeva. În noiembrie 2015, emoția a mii de oameni care strigau într-un glas COLECTIV, m-a făcut să vreau să înțeleg cum sunt construiți cei care se dedică dezvoltării comunității în care trăiesc. Am descoperit jurnaliști, whistleblowers, activiști care prin acțiunile lor au contribuit la demontarea unor minciuni dureroase pentru societate. La polul opus, am găsit oameni și sisteme care calcă în picioare demnitatea și viața însăși a celorlalți, din poziții de putere politică sau financiară, mințind și manipulând, pervertind adevărul și legea”, mărturiseşte Alexander Nanau, regizorul documentarului.

„Să fac parte din echipa acestui film a fost o experiență intensă și marcantă pentru mine. Să lucrezi alături de Alexander pe o temă atât de dificilă și într-o cheie estetico-cinematografică foarte solicitantă te îmbogățește. Însă, poate mai presus de asta, exorcizarea propriilor mei demoni de după trauma Colectiv, pe care lungul parcurs al realizării filmului într-un fel a reușit s-o facă, și procesul de cunoaștere directă și apoi de înțelegere dureroasă a felului bolnav în care funcționam ca societate sunt experiențe care m-au marcat în acești aproape patru ani”, declară Mihai Grecea, supraviețuitor al incendiului din Colectiv. Mihai este colaborator artistic al proiectului și s-a alăturat echipei încă din faza de cercetare, la scurt timp după ce a fost externat.

Efortul de producție a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare și 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci țări și nouă naționalități.

Documentarul „colectiv” este produs de Alexander Nanau Production, în co-producție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea RTS Elveția, YES Docu și MDR Germania. Filmul va fi disponibil pe HBO GO și la HBO și va fi distribuit în luna noiembrie în cinematografele din țară prin Alexander Nanau Production în parteneriat cu Voodoo Films.

Din echipa de producție fac parte Alexander Nanau (regizor, cameră, montaj, producător), Mihai Grecea (colaborator artistic), Antoaneta Opriș (dramaturgie), Bianca Oana (producător Alexander Nanau Production), Hanka Kastelicova (producător HBO Europe), Alina David (producător HBO România) și Bernard Michaux (producător Samsa Film)

Alexander Nanau, regizor și producător germano-român, a studiat regia la renumita Academie Germană de Film și Televiziune din Berlin (DFFB) și este deținătorul a două burse la Institutul Sundance, respectiv Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin. În 2007 a înființat în România casa de producție Alexander Nanau Production. Filmul său documentar, „Lumea văzută de Ion B.”, a câștigat, în 2010, premiul Emmy Internaţional la prestigioasa categorie „Arts Programming”, iar „Toto și surorile lui”, un alt documentar al lui Nanau, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. Cel din urmă a avut o distribuție internațională numeroasă și a avut succes în rândul festivalurilor din întreaga lume. Nanau a fost director de imagine pentru documentarul francez-german „Nothingwood”, filmat în Afganistan, care a avut premiera la Cannes în 2017, în selecția Quinzaine des Réalisateurs.

Mihai Grecea, regizor și producător român, a studiat Litere la Universitatea din București. După 12 ani în creația publicitară, în 2009 a migrat spre regia de reclame și film documentar și a înființat în București casa de producție Easyfilm. În 2014 a semnat, împreună cu Alexandru Mavrodineanu, regia documentarului „Omul pasăre”, producție HBO Europe, și în 2016 a regizat și produs documentarul „Sunetele Bucureștiului”.

Pe 30 octombrie 2015, Mihai Grecea se afla în clubul Colectiv din București când a izbucnit incendiul care a traumatizat o țară întreagă. Se afla acolo pentru a filma, împreună cu echipa pe care o coordona, concertul prietenilor săi din formația Goodbye to Gravity. După ce a câștigat dificila luptă pentru supraviețuire în urma arsurilor, s-a alăturat încă din perioada de recuperare medicală echipei filmului „colectiv”.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.