Moţiunea lui Iohannis a devenit o victorie à la Pyrrhus

Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți!”, avea să spună Pyrrhus din Epirus, regele moloşilor, după victoria de la Ausculum împotriva romanilor, în urma căreia şi-a pierdut aproape întreaga armată. În zilele noastre, o astfel de victorie păguboasă este sintetizată de expresia „Am înfrînt!”, adică o victorie care a produs pagube mai mari decît o înfrîngere.

Exact aşa s-a întîmplat şi cu Klaus Iohannis după ce a trecut moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, pe care a jubilat-o deja în cîteva apariţii publice electorale, identificîndu-i pe învingători, arătînd către membrii PNL, ca fiind „Voi şi cu Mine”. Într-un cuvînt, „REZOLVAT”, cum a zis Iohannis.

Nu ştiu dacă preşedintele Klaus Iohannis ştie cine a fost regele Pyrrhus din Epirus – nici nu are importanţă, dar este curios cum a reuşit după această moţiune de succes să fie exact în situaţia acestuia de acum 2.300 de ani. Adică:

la votul moţiunii, Iohannis s-a bazat pe PNL, USR, ALDE, ProRomânia, UDMR, PMP, independenţi şi chiar pe cîţiva din PSD. Cu alte cuvinte, cam 8 formaţiuni sau grupuri.

în preajma votului pentru guvernul Orban, Iohannis îşi dăm seama că din cei opt i-au rămas fideli şi sînt dispuşi în mod cert să-şi dea votul doar cei din PNL! Toţi ceilalţi fiind dispuşi mai degrabă să voteze „contra” sau chiar să nu intre în sală pentru a nu fi asigurat cvorumul necesar! Motivul celor din urmă este unul cît se poate de firesc: „aţi dat jos guvernul cu o majoritate, acum, la învestirea guvernului vostru, voi trebuie să asiguraţi atît majoritatea necesară învestirii, cît şi cvorumul obligatoriu”!

Putem spune, aşadar, că Iohannis a obţinut o victorie à la Pyrrhus! Adică, din cele 238 de voturi cu care guvernul Dăncilă a fost dat jos, Iohannis mai are doar 100 de voturi sigure pentru învestirea guvernului Orban, pentru care are nevoie tot de 233, cîte erau necesare la moţiune.

Ce arată această situaţie à la Pyrrhus? Două chestiuni:

– fie că Iohannis şi PNL nu se aşteptau ca moţiunea să treacă, deci nu s-au gîndit la negocieri anticipate pentru a se asigura că votanţii moţiunii vor vota şi noul guvern

– fie că aşteaptă a doua strigare, adică parlamentarii să voteze a doua oară guvernul PNL de teama dizolvării Parlamentului, situaţie care i-ar face pe mulţi să-şi piardă mandatul.

Şi, atunci, ce rămîne din această victorie à la Pyrrhus? Aşa cum scriam în editorialul din zilele trecute, chiar instalat un Guvern Orban, soarta lui va atîrna de un fir de păianjen, putînd să cadă la prima moţiune de cenzură, una care ar putea să vină chiar înainte de Crăciun!

Negocierile începute de Ludovic Orban, în calitate de prim-ministru desemnat, au fost un eşec, căci atît Victor Ponta, şeful ProRomânia, cît şi Călin Popescu Tăriceanu, şeful ALDE, i-au transmis că nu-i vor da votul! Ponta pentru că nu votează un guvern în care se află foştii PDL-işti ai lui Traian Băsescu, Tăriceanu pentru că nu este de acord cu desfiinţarea SIIJ, propusă de Orban. UDMR a anunţat deja că nu va vota guvernul Orban dacă acesta îşi propune alegeri pentru primari în două tururi, iar scandalul generat de dezvăluirile privind afacerile lui Dan Barna, în spatele căruia se bănuieşte a fi, din motive electorale, staful lui Klaus Iohannis, este posibil să-i facă şi pe unii USR-işti să se abţină la vot.

Nu cred că e nevoie de cine ştie ce înţelepciune pentru a înţelege că această moţiune de succes ar fi trebuit să pună PSD în mare derută, dar un insucces în validarea guvernului PNL s-ar putea să ducă la resuscitarea PSD-ului printr-un contratac de anvergură declanşat chiar la învestirea guvernului Orban!

Noi am spus deseori că nu e bine să te culci pe-o ureche în calea unui PSD rănit, mai ales cînd se află în Opoziţie şi se pare că însuşi Klaus Iohannis şi-a dat seama de acest adevăr, din moment ce, imediat după căderea guvernului Dăncilă, la finalul declaraţiei sale entuziaste, a ţinut, totuşi, să precizeze: „Faptul că moțiunea de cenzură a trecut reprezintă fără îndoială o mare reușită, dar bătălia cu PSD nu s-a încheiat aici”! Lucru repetat în toate întîlnirile electorale care au urmat.

Iată teama justificată a lui Klaus Iohannis: ca nu cumva să fie obligat să repete după Pyrrhus din Epirus: „Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ion Spânu 1818 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Ioane, „candidat desemnat la functia de prim-ministru”, este Orban, vezi art.85 alin.1 din Constitutie, nu „prim ministru desemnat”. Boul Baltii care deja uzurpa calitatea de Presedinte al Romaniei, dupa refuzul semnarii decretelor de numire a ministrilor interimari si de revocare a celor demisi de Primul Ministru, nu are o asemenea prerogativa constitutionala. Nu va mai jucati cu termenii dispozitiilor constitutionale si legale ca din aceasta cauza suntem pe cale de a deveni un stat totalitar fascisto-nazist.

  2. Ei, daca nu stie cine-i Phyrrhus sigur i-i va spune tanty Veorika………de renume mondial, ori ministrul ala a „[in]culturii”, ala care nu stie nici macar un rand dintr-o poezie de marela Eminescu, iar daca-i intebi pe toti ministri[mai putin poate pe Ana] si „secretarii de stat”, cred ca-i injuri! P.S. Vezi ca sasu a fost premiant din prima clasa pana a terminat facultatea, nu a fost corigent si repetent ca „marii nostri oameni de stat”, Kuky si Daddy!

  3. Un PSD ranit? Poate acum dupa atatea zile, dar in seara victoriei motiunii PSD-ul dancilesc scheuna neinteligibil prin vocea pitigaiata a premierului care se preda cu partid cu tot invingatorului de opereta de la Cotroceni. Atata prostie (deloc politica), mai rar! Acum cei ce par a face jocurie in PSD ar trebui sa joace barbateste si sa forteze alegeri anticipate. Este singura cale de a ramane la putere, daca isi fac sperante ca vor reveni in 2020 se inseala. Ar fi o sansa doar daca Dancila ar castiga presidentia, dar cu STS-ul asezat autoritar la bucate chiar de ea sunt sanse slabe. Majoritatea romanilor s-a convins acum ca daramarea guvernului a fost o actiune aiurea. S-au convins ca Ponta si Tariceanu au avut motive meschine si strict personale, iar partidele celor doi malai mare, Johanis si Barna au vrut imagine electorala pentru candidatii lor nebanuind ca se va ajunge aici. Este de presupus ca toti acesti patru demolatori perceputi ca atare de romani sa fie dezavantajati de anticipate. Conjunctura actuala generala favorizeaza PSD-ul. Un sondaj de opinie comandat rapid le-ar putea lamuri pesedistilor pasii viitori.

  4. Victorie pune masa . Am infrant. E timpul sa ne-nfruptam si noi PNL-istii din bucatele puterii. Prea am flamanzit in acesti ani.„ Sa dam aliatilor numai firimituiri”. Traiasca presedintele cules. Traiasca presedintele preș. Traiaca navetistii si navetele spatiale. Traiasca extraterestri antici, vechi si de demult.

  5. Un mare natarau , spune mai sus , ca Iohanus ar fi fost premiant in scolile facute si bla , bla , de parca asta ar fi esential la a conduce societati , multimi , etc.. Doar doua ex. sa-i dau : Roosevelt a fost un elev mediocru si un student fara diploma , Churchill a fost la fel , un elev mediocru . Dar ce oameni de stat , ce patrioti au putut fi , ca au ramas in istorie ! Este f. buna si scoala dar , fara caracter , fara moralitate , fara credinta si mai ales patriotism , nu face doi bani ! Sunt multe ex. de acest fel , asa ca … mai usor cu pianu pe scari !

  6. „george2”, dupa analiza ta inepta se vede ca nu puteai sa fii „george1”! PSD, flacau contradictoriu, e principalul partid parlamentar, cu un numar dublu de parlamentari fata de PDL si de aceea nu are nevoie de anticipate, cum insinuezi parsiv!
    Incet, incet va dati toti arama securista pe fata. Tradarea lui Danceala e ca nu s-a dus la Treicoceni la consultari unde
    sa propuna un alt Premier, dar stie ce tradatori sunt premierii PSD conserve.

  7. Vezi-ti de treaba ta spinule.Oricum fara guvern sau cu guvern provizoriu e mai putin rau decat cu dancila si slugile sale plenipotentiale.

  8. He he ! Asta imi aminteste de un alt debil mental, Ghiţă W. Bush, care de pe puntea nu stiu carui portavion declama ca „The game is over !” … de abia dupa aceea a inceput „circul” si „bordelul”, inclusiv pentru amerloci, in Irak ! …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.