Moţiunea n-a trecut încă de vorbe

Deputatul USR Stelian Ion și senatorul USR Adrian Wiener au purtat discuții cu deputatul PMP Petru Movilă, senatorul UDMR Cseke Attila și liderul deputaților minorităților naționale, Varujan Pambuccian, despre urgentarea depunerii moțiunii de cenzură.

Stelian Ion a declarat că discuțiile au fost favorabile, însă grupul minorităților nu are încă un punct de vedere. El și-a exprimat dezamăgirea pentru absența de la discuții a PNL și ALDE.

„Bună ziua, după cum știți ieri USR a lansat o invitație către toate partidele parlamentare, în afara PSD pentru a ne întâlni astăzi și a discuta despre moțiunea de cenzură cu precăderea asupra momentului depunerii moțiunii de cenzură și a strategiei de urmat în perioada următoare. Au răspuns invitației noastre astăzi colegii din PMP, colegii din UDMR și cei de la minoritățile naționale. A fost o discuție bună spunem noi, în principiu toți am spus același lucru care am fost prezenți, cu precizarea că minoritățile nu au punct de vedere unitar pe această chestiune, dar ceilalți am spus că trebuie depusă moțiunea cât de repede e posibil pentru a spori șansele ei. Fiecare zi care trece, trece în favoarea Guvernului Dăncilă, am văzut chiar ieri că 5 deputați de la ALDE au trecut de partea cealaltă așa încât este clar că trebuie să ne grăbim”, a declarat Stelian Ion.

El și-a exprimat dezamăgirea privind absența de la discuții a ALDE și Pro România.

„În rest trebuie să vedem și care este părerea celorlalți, nu a fost de bun augur, spun eu, lipsa celor de la ALDE, de la Pro România, deși Pro România a promis că va veni cu acele semnături, trebuie să le și vedem. Până nu le vom vedea scriptic vom avea îndoieli în privința asta, iar cei de la ALDE sunt împărțiți. Domnul Tăriceanu a confirmat prezența pentru astăzi, ieri, astăzi nu s-a prezentat e deja un semn de întrebare. De asemenea am văzut declarațiile pe care le-a dat în sensul în care condiționează sprijinirea acestei moțiuni de discuția pe un viitor program de guvernare, pe chestiuni legate de formula guvernamentală, ceea ce evident că excede obiectului discuției de astăzi, adică astăzi era vorba despre sprijinirea acestei moțiuni și despre căderea Guvernului Dăncilă, ceea ce urmează să se întâmple după aceea e o etapă ulterioară și vom discuta abia după”, a mai spus deputatul USR.

Totodată, deputatul USR a virbit și despre absența de la discuții a PNL, susținând că speră că lipsa lor nu reprezintă o schimbare de strategie sau de tactică.

„Noi am invitat pe absolut toți colegii, toți liderii de grup, știau toți colegii, inclusiv colegii din PNL , mi-aș fi dorit foarte mult să fie și colegii din PNL alături de noi astăzi, vom vedea, sper că nu este o schimbare de strategie sau de tactică, vom vedea în perioada următoare, eu am încredere că vom găsi varianta comună pentru a depune cât mai repede moțiunea de cenzură și că nu își dorește nimeni să tergiverseze în nici un fel acest moment. E și o chestiune de strategie, v-am spus, noi considerăm că trebuie depusă foarte repete. Nu ne-au explicat motivul absenței, probabil vor fi motive obiective, sper să fie motive obiective”, a afirmat Stelian Ion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Avem doua variante:
    1.O motiune de cenzura chicxo-comica
    2.Nici o motiune
    Doar nu a ajuns Orban atat de tampit la remorca lui Ponta cum a ajuns tTariceanu,ca doar nu le face Ponta vraji la toti!

  2. opozitia se face, dar nu vrea decat sa traga de timp, Ponta vrea doar ca sa fie el PM alaturi de PSD, atunci cand a demisionat pe FB fara sa se consulte cu PSD n-a stiut ca si-a pierdut credibilitatea in partid? dupa cum merg lucrurile oricine ar ajunge sef la PSD in afara de Ponta nu-i bun, singurul om de geniu din Romania este Ponta, ajungand sa intareasca PNL-ul desi se jura ca vrea sa fie de STANGA…cum in Romania oamenii au ”dat in mintea copiiilor” adica cred in basme, inseamna ca in curand vom deveni un azil in care se asculta povestile…

  3. Asa zisa opozitie nu vrea sa o dea jos pe Dancila. de ce? e o marioneta si o folosesc sa faca toate ticalosiile dorite si in plus extermina si PSDul pe care nu-l va mai vota nimeni cu Dancila sefa…

  4. Pentru ca veni vorba de el, dar acest Stelica de la USR pare un monument de prostie ori de cate ori apare la tv. Este ca o ratusca intoarsa cu cheia. Repeta cu perseverenta clinica aceleasi texte indiferent de subiect.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.