Chestorul ameninţat de Băsescu, Constantin Manoloiu, este acuzat de procurori că a deturnat răspunsul Ministerului de Interne trimis Curţii Constituţionale referitor la persoanele înscrise pe listele electorale permanente. Pavel Abraham, avocatul lui Manoloiu, a precizat într-o emisiune la Antena 3 că acesta a semnat a doua adresă către Ioan Rus din motive personale, potrivit dcnews.ro.
Abraham nu a precizat care este motivul personal invocat de Manoloiu. Monoloiu ar emis însă a doua adresă întrucât şi-a găsit pe liste soţia decedată de 20 de ani.
Chestorul Manoloiu a fost ameninţat direct de Traian Băsescu, iar la câteva zile distanţă a fost ridicat de procurori pentru audieri.
“Decizia de ieri a CCR a fost declanşată de un chestor care i-a scris Ministrului de Interne după ce acelaşi chestor dăduse cifrele, dar ieri dimineaţă a scris că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine domnu’ chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, domnu’ chestor!”, a atacat Băsescu.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.