Motivul pentru care Rusia amenință cu represalii

Diplomația rusă a amenințat duminică cu represalii la adresa presei americane dacă activitățile postului RT (fostul Russia Today, acuzat adesea că servește drept organ de propagandă al Kremlinului) în SUA vor fi îngrădite de către Washington, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Tot ceea ce se face legat de RT pe teritoriul american, după ce o vom califica drept o limitare a activităților (postului), putem face și noi împotriva presei și ziariștilor americani în Rusia”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ea a dat asigurări că Moscova nu va face distincție între mediile publice, acelea care primesc vreun fel de finanțare de la stat și cele complet private.

Kremlinul a denunțat în ultimele săptămâni „presiuni fără precedent” la care sunt supuse mass media ruse precum RT și agenția de știri Sputnik. Directoarea RT, Margarita Simonian, a insistat săptămâna trecută că RT va înceta să mai emită în SUA dacă va fi obligată să se înregistreze ca „agent străin”, lucru care îi va limita mult activitatea.

„În cel mai rău caz vom părăsi teritoriul Statelor Unite și vom înceta să mai emitem acolo. În cel mai rău caz Rusia va răspunde cu aceeași monedă măsurilor americane”, a insistat ea.

În SUA, canalul RT — care emite în engleză, spaniolă și arabă — și Sputnik sunt percepute ca instrumente ale mașinăriei de propagandă rusească și sunt bănuite de amestec în chestiunile interne ale SUA, cum a fost cazul alegerilor prezidențiale de anul trecut, comentează EFE.

Serviciul federal de supervizare a telecomunicațiilor (Roscomnadzor) din Rusia a anunțat recent deschiderea unei proceduri administrative împotriva postului american CNN care, în opinia Roscomnadzor, nu oferă date generale despre fiecare dintre programele sale în timpul emisiei — de pildă, numele programului sau al redactorului șef — și a avertizat că, la o nouă abatere, postul de televiziune ar putea fi închis în Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.