La Consiliul Naţional al Forţei Civice, unde s-a decis semnarea protocolului de alianţă cu PNŢCD, s-au spus lucruri mai mult decât trăsnite. De departe, cea mai mare trăsnaie a spus-o Smaranda Vornicu, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al FC. Vornicu l-a comparat pe liderul FC nici mai mult, nici mai puţin decât cu Mahatma Gandhi.
„Ne-au numit un partid de buzunar, au încercat şi încearcă să ne micşoreze şi să ne facă să părem lipsiţi de relevanţă. Vreau sa vă amintesc că aşa au început toate marile schimbări. Mahatma Gandhi a început prin a protesta pentru dreptul de a călători la clasa I a unui tren. A fost bătut şi aruncat afară din tren. A doua zi, a revenit. Şi a călătorit la clasa I. Vă invit să nu cedăm, să perseverăm şi vom călători la clasa I a politicii româneşti”, a spus de la microfon Smaranda Vornicu.
Culmea, lui MRU chiar i-a plăcut. Altfel nu se explică următoarea formulare din discursul său, ulterior celui al subordonatei lui: „Clasa I a politicii ne aşteaptă, clasa I a performanţei politice o ţintim, clasa I a administraţiei româneşti se află în această sală şi în partidul ai cărui membri suntem.FORŢA CIVICӐ a plecat din revoltă. Îi chemăm pe toţi românii care sunt revoltaţi împotriva a ceea ce se întâmplă azi să vină alături de noi. Forţa Civică a plecat din revoltă”.
Ce nu ştie (probabil) dna Vornicu este că imaginea care s-a păstrat despre Mahatma Gandhi este cea a unei persoane foarte înţelepte şi care a trăit în austeritate. Ceea ce nu este cazul lui MRU (a se vedea lista protocolului utilizat când a fost premier şi de unde s-a ales cu porecla „unguent”).
De la JFK la… Dănuţ Culeţu
Un alt discurs a mai atras atenţia. Cel al deputatului de Constanţa, Dănuţ Culeţu. „Nu întrebaţi ce poate face ţara pentru voi, întrebaţi ce puteţi face voi pentru România. Astăzi avem ocazia să iniţiem un mare plan pentru dreapta românească. Mă bucur că partidul nostru este în centrul acestei iniţiative. In hoc signo vinces (din lat. “Sub acest semn vei învinge”) – îmi doresc ca sub această nouă siglă să învingem”. Pentru prima frază, Culeţu a uitat ceva esenţial. Să spună că a citat din John Fitzgerald Kennedy.
De ce este FC de dreapta
Dan Cristian Popescu a avut şi el un discurs „interesant”. A informat asistenţa de ce FC este „de dreapta”. Ne-a atras atenţia şi următoarea formulare: „A fi «de dreapta» presupune a fi pentru familie, a o proteja şi a o încuraja.Înseamnă a respecta şi a ocroti viaţa. A fi «de dreapta» presupune a nu accepta redefinirea familiei după modele vremurilor”.
Tot DCP a mai afirmat că „Guvernarea USL a înlocuit democraţia cu populismul”. În acest caz, nu înţelegem de ce Popescu s-a zbătut şi bătut timp de mai bine de un an – şi a provocat şi un scandal monstru în PNL – pentru a candida sub culorile USL la Primăria Sectorului 2 din Bucureşti. Atunci USL nu „înlocuise democraţia cu populismul?”. Sau lui DCP îi surâdea acum un an să fie populist?