Mutarea magistraților după modificarea Codului

Update Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, marţi, să sesizeze Curtea Constituţionalăreferitor la proiectul de modificare a Codului de procedură penală, adoptat luni de Camera Deputaților.

„Marţi, 19 iunie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară”, se arată într-un comunicat de presă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Tot marți, Parchetul General și-a arătat „îngrijorarea” față de modificările la Codul de Procedură Penală, anunțând  că va face o analiză a tuturor aspectelor de neconstituționalitate care va fi înaintată celor îndreptățiți să sesizeze Curtea Constituțională.

”Ministerul Public își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și  asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale.

Având în vedere cele expuse anterior, la nivelul Ministerului Public este în curs de realizare o analiză a tuturor aspectelor de neconstituționalitate privind modificările aduse legislației penale, care va fi înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale”, a transmis Parchetul General marți într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Mutarea magistraților … !? Ar trebui să fie în Coreea de Nord … pentru că , nicio altă societate nu i-ar accepta … pe aceia care se dau cu capul de pereți pentru a se menține acel cadru juridic care să le permită orice abuz posibil fără a răspunde … . Cred că nici acolo nu mai au loc …

    • Mai”independentilor”, cand a modificat codurile procurorul comunist al lui base de ce nu ati sesizat CCR? De ce mai sesizati CCR daca nu respectati hotararile CCR? Huuo!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.