Tribunalul Federal Antidoping l-a suspendat nouă luni pe Adrian Mutu în cazul „Sibutramina”. Adrian Mutu va avea drept de joc începând cu 29 octombrie 2010, drept consecinţă nu va putea juca în nici unul dintre meciurile naţionalei din toamnă din preliminarile CE 2012.Primind o suspendare de 9 luni, Adrian Mutu va rata toate cele trei jocuri din toamnă din preliminariile pentru Campionatul European din 2012. Conform ţintarului grupei, pe 3 septembrie se joacă România-Albania, pe 7 septembrie – Belarus-România şi pe 9 octombrie – Franţa-România.
Chiar dacă unii oameni din fotbal consideră că meciul cu Franţa este cel mai important pentru naţionala noastră, totuşi, noi considerăm că o importanţă capitală o are jocul din deplasare cu Belarus. O victorie la Minsk este obligatorie în economia grupei pentru o formaţie care doreşte să se califice direct de pe locul 1 sau să prindă locul 2, care duce la baraj.
Un rezultat negativ în meciul din deplasare cu Belarus înseamnă în proporţie de 70% ieşirea din cărţile calificării, în timp ce un rezultat negativ în deplasare împotriva Franţei nu înseamnă compromiterea şanselor tricolorilor.
Decizia nu va fi contestată la TAS
Reprezentanţii clubului Fiorentina, unde este legitimat Adrian Mutu, au declarat la puţine minute după anunţarea sentinţei că mai mult ca sigur decizia nu va fi contestată la TAS (Tribulanul de Arbitraj Sportiv). Motivul necontestării îl constituie riscul ca la TAS suspendarea să fie mărită de la 9 luni la un an.
Faptul că Mutu a fost suspendat pentru o perioadă de 9 luni nu reprezintă o surpriză, deoarece procurorul federal al Comitetului Olimpic Italian (CONI), Ettore Tori, a cerut o suspendare pe un an, iar avocaţii Antonio D’Avirro şi Paolo Rodella au anunţat încă de dimineaţă că pledează pentru 4 luni şi că în acest caz va exista o soluţie de compromis ce ar fi vizat o suspendare între 7 şi 9 luni.
Rămâne sau nu Mutu la Fiorentina?
Dacă pentru anul 2010 capitolul echipa naţională este închis pentru Mutu, se pune întrebarea dacă internaţionalul român va continua să joace şi în sezonul următor tot la Fiorentina. A surprins faptul că luni la proces nu a fost prezent nici un reprezentant al Fiorentinei. Această absenţă ar putea avea o anumită semnificaţie. Situaţia lui Mutu depinde foarte mult şi de ce se va întâmpla până la finalul campionatului din Italia.
Dacă echipa italiană reuşeşte în ultimele patru etape imposibilul – clasarea pe locul 7 – şi se califică pentru preliminarile UEFA Eurocup (florentinii au cu cinci puncte mai puţin decât Juventus Torino, echipă care ocupă în prezent ultima poziţie care duce în Europa), atunci, cu siguranţă, va încerca să achiziţioneze în vară un vârf de atac de valoare, ţinând cont că primele meciuri în UEFA Eurocup vor începe în luna august. În acest caz este posibil să se ia în calcul renunţarea la Mutu. Pe de altă parte, de serviciile lui Mutu sunt interesate echipe din Orient şi din Rusia, care ar accepta să îl transfere chiar dacă va avea drept de joc începând cu 29 octombrie.
Istoricul scandalului Mutu
CONI a anunţat, pe 28 ianuarie 2010, că Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari. Două zile mai târziu, CONI a prezentat o situaţie din care reieşea că Mutu ar fi fost depistat pozitiv şi la controlul antipoding facut după meciul cu Lazio, din 20 ianuarie 2010. Iniţial, Mutu a fost considerat ca fiind recidivist – el a mai fost depistat ca fiind consumator de cocaină pe când juca la Chelsea, în 2004, şi a fost suspendat atunci şapte luni – şi se avansa chiar riscul unei suspendări pe patru ani. Până la urmă, Mutu a reuşit să scape de acuzaţia de recidivă.