O comoară fragilă…

De la icoanele pe sticlă ale satelor transilvănene, la picturile lui Grigorescu, Tonitza sau Luchian, până la sculpturile vizionare ale lui Brâncuși, arta românească nu doar că reflectă istoria noastră, ci o și definește.

Și totuși, această comoară se dovedește extrem de fragilă. Numeroase lucrări au fost pierdute, altele zac uitate în depozite sau prin ungherele caselor vechi. Mai grav este că unele au fost traficate peste granițe, ajungând în colecții inaccesibile publicului.

Cazurile de furt și trafic ilicit nu sunt puține. După Revoluție, lucrări de patrimoniu artistic au părăsit România prin rețele greu de controlat, iar multe dintre ele nu au mai fost recuperate niciodată. La fel de problematică este și situația muzeelor, unde lipsa inventarierii complete face ca patrimoniul să fie vulnerabil.

Rapoartele Curții de Conturi din ultimul deceniu au semnalat deficiențe majore: lipsește un inventar centralizat și actualizat, multe bunuri mobile sunt subevaluate, iar majoritatea nu au fost clasate corespunzător.

Indiferență și responsabilitate în gestionarea patrimoniului național

Cu timpul, nepăsarea față de patrimoniu a costat scump. Multe muzee se confruntă cu subfinanțare cronică, lipsă de personal specializat și infrastructură precară pentru conservare. În paralel, traficul ilicit de artă a continuat să erodeze moștenirea culturală.

Rezultatul? Piese de valoare inestimabilă riscă să fie pierdute sau ignorate, iar generațiile viitoare pot ajunge să le cunoască doar din fotografii. O parte esențială din cultura vizuală a României a rămas în umbră, departe de ochii publicului.

Responsabilitatea instituțiilor publice rămâne majoră, însă este adesea diluată de birocrație și de lipsa unei strategii pe termen lung. În același timp, absența unei implicări civice puternice face ca protecția patrimoniului să pară o sarcină marginală. Între indiferență și responsabilitate, patrimoniul românesc continuă să plătească prețul neglijenței.

Întrebarea care se naște firesc este: cine are grijă, cu adevărat, de acest patrimoniu?

Rolul colecționarilor privați

O parte semnificativă a patrimoniului românesc s-a păstrat, însă nu prin grija instituțiilor, ci datorită colecționarilor privați. Mulți dintre aceștia au investit resurse considerabile ca să achiziționeze și să protejeze lucrări care, altfel, ar fi fost condamnate la uitare.

Tablouri, sculpturi și obiecte de artă au fost salvate din circuitul traficului ilicit sau de nepăsarea generală, ajungând să facă parte din colecții personale. În timp, aceste inițiative ale unor pasionați de artă sau ale unor investitori au funcționat ca adevărate arhive ale memoriei vizuale naționale.

Totuși, problema esențială rămâne accesul. De cele mai multe ori, colecțiile private sunt închise publicului, iar lucrările dobândite prin licitații sau moștenite rămân vizibile doar pentru un cerc restrâns de cunoscători.

Arta este protejată, dar izolată, ceea ce creează un paradox: patrimoniul este conservat, dar din păcate invizibil pentru societate. Imaginea este similară unui tablou ținut în atelier cu fața la perete. Iar despre artă știm deja că nu este suficient să fie păstrată, ea trebuie și împărtășită, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

Provocările țin de transparență și acces în prezent

Societatea actuală nu se mai mulțumește doar să admire arta din spatele unor uși închise, ci cere transparență. Trebuie să știm cine deține operele, cum circulă ele pe piață, ce valoare au și în ce fel pot fi cunoscute de public.

Absența acestor informații nu face decât să alimenteze suspiciuni și să diminueze interesul, în special al noilor generații. Totuși, există proiecte independente care schimbă această realitate și fac patrimoniul accesibil tuturor.

O inițiativă unică în România este Muzeul Portabil, o platformă digitală dedicată artei românești autentice, păstrate de colecționari privați. Aici nu găsești doar poveștile și contextul operelor, ci și instrumente profesionale care arată cum se reflectă arta în piață.

Vizitatorii pot vizualiza graficele istorice ale prețurilor de vânzare, așa cum au fost adjudecate lucrările în marile licitații ale ultimelor două decenii. Oricine intră pe site poate beneficia inclusiv de evaluări gratuite și are acces la date despre performanța financiară a lucrărilor.

Nu lipsesc informații despre lichiditatea și modul în care s-a schimbat cota artiștilor români incluși în patrimoniul muzeal, de-a lungul timpului. Fiecare artist prezent pe platformă are o prezentare clară, care pune în lumină atât viața, cât și importanța operei sale în context național și chiar internațional.

Accesul la toate aceste resurse este gratuit pentru un an, oportunitate rară într-un domeniu unde informația este adesea costisitoare. Aceasta face din Muzeul Portabil nu doar un proiect cultural, ci și un reper de transparență într-o lume în care arta riscă să rămână ascunsă.

Arta ca responsabilitate comună

Protejarea patrimoniului nu reprezintă doar sarcina muzeelor sau a statului. Este o responsabilitate comună, în care colecționarii, instituțiile și publicul joacă fiecare un rol esențial. În fond, patrimoniul artistic nu este doar o moștenire cu valoare materială, ci și o resursă vie, care modelează și exprimă identitatea noastră colectivă.

Cine protejează, cu adevărat, patrimoniul cultural românesc? Răspunsul nu se găsește într-o singură instituție, ci în alianța dintre tradiție și inovație, dintre inițiativa publică și cea privată. Iar proiecte precum Muzeul Portabil demonstrează că tehnologia poate fi un partener de nădejde în acest efort comun.