Muzică la tot poporul, de dimineață până seara!

Primăria din Târgu-Cărbunești, județul Gorj, a investit 12.000 de lei pentru a monta zece boxe pe stâlpi, iar cu ajutorul unui sistem radio prin cablu, localnicii vor asculta muzică pe stradă, de dimineață până seara, autoritățile urmând să transmită astfel și hotărârile de consiliu local, anunță Mediafax.

Pe aleile parcului din fața Primăriei Târgu-Cărbunești, în stațiile de autobuz, în apropierea spitalului și în piața din localitate răsună muzica, din această săptămână, de dimineaţă până seara. Deocamdată, zece boxe au fost amplasate pe stâlpi, oamenii ascultând programele unui post de radio.

„Am achiziționat un sistem de radioficare, pe care să-l folosim și pentru diverse anunțuri, și pentru atmosferă ambientală plăcută, zic eu, mai ales că vin și sărbătorile și o să avem colinde. Ne-am hotărât să avem un post de radio care să aibă în principal muzică și mai puțină politică, să nu stea oamenii să asculte vorbărie multă. Inițial avem zece difuzoare amplasate pe o distanță de 1.100 de metri, în zona pieței două, două către spital, în apropierea stațiilor de microbuz și vrem ca anul viitor să ne extindem și spre aleea liceului. Este o boxă în parcul din fața Primăriei, care acoperă tot parcul”, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, Dănuț Birău, primarul orașului Târgu-Cărbunești.

Sistemul de radioficare funcționează doar în timpul zilei, iar când edilii nu au anunțuri importante de făcut, se aude doar muzică. În curând ar putea fi transmise și ședințele de Consiliu Local.

„Am zis să fie un cadru ambiental frumos și vom da anunțurile de strictă necesitate. Spre exemplu, anumite anunțuri în legătură cu hotărârile de consiliu local. Lumea cred că e sătulă de politică, oricum la noi ședințele de consiliu local nu sunt ca în alte părți, animate cu dezbateri mari. Noi încercăm să fim mai calmi și să luăm cele mai bune măsuri pentru oraș, în armonie. Programul este cât e lumină afară, să nu deranjăm, de la 07.30, până la 19.00, în perioada sărbătorilor o să fie puțin mai mult, pentru că mai vine lumea prin parc. A costat 12.000 de lei, cu TVA. Putem să transmitem anunțuri, avem o stație la primărie, dar nu o să vorbim toată ziua la microfon. Eu cred că e un lucru bun. Am avut de mult în intenție, până la urmă nu cred că este o investiție atât de costisitoare. La sate nu avem deocamdată, e mai greu”, a mai declarat, Dănuț Birău, primarul orașului Târgu-Cărbunești.

Oamenii sunt încântați de noua investiție, dar ar vrea și muzică populară.

„Este ceva de relaxare. Eu, spre exemplu, aș dori să fie și câteva ore de muzică populară. Este plăcut să aștepți microbuzul și să te relaxezi, ascultând muzică. Prima dată nu știam de unde vine, apoi am văzut boxa pe stâlp. Cred că este o idee bună”, spune un localnic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.