Muzici şi piese de sfârşit de săptămână

Arad

LANSARE. Luna Amară îşi prezintă vineri cel mai nou album în ABC (Piaţa Avram Iancu nr.16) de la ora 21.00. „Aproape” este seria de şapte piese pe care trupa le-a înregistrat în regim semi-acustic.

MUZICĂ. În club Flex (Str. Unirii nr. 5,Arad) vin cei de la Travka pentru un concert care începe azi de la ora 19.00.

MUZICĂ. Italienii din trupa Rockstar Frame au fost definiţi ca „noii Guns N’Roses cu voce feminină criminală”. Arădenii pot să îi asculte duminică de la ora 21.00 în NervArad (Splaiul General Praporgescu, F.N. în Complex Perla).

Bacău

MUZICĂ. Turneul Dire Straits Experience ajunge mâine, sâmbătă, 10 decembrie, pe scena Teatrului „Radu Beligan” de la ora 19.00. Chris White şi Chris Whitten, colaboratori ai trupei britanice, aduc cu ei muzicieni de top în acest spectacol.

TEATRU. Duminică este programată premiera montării „Maidanez” de Vali Bolat în Disel Pub (Str. Pictor Aman nr.94) de la ora 20.00. Valentin Branişte este protagonistul spectacolului semnat de Bolat. Intrarea este 10 lei.

Baia Mare

TEATRU. Sorin Poamă joacă în „Mendebilul”, un one man show realizat după nuvela omonimă de Mircea Cărtărescu. Reprezentaţia are loc în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” (Bulevardul Independenţei Nr. 4B, Baia Mare), sâmbătă, de la ora 12.00.

Bistriţa

TEATRU. Claudiu Bleonţ şi Magda Catone sunt protagoniştii comediei „Un bărbat şi mai multe femei”de Leonid Zotin, care se joacă vineri (azi) la Centrul Cultural Dacia (Bulevardul Decebal nr. 3-5, Bistrita) de la ora 19.00. Biletele au preţuri cuprinse între 40 şi 60 de lei.

Botoşani

CLASIC. Uvertura operei „Cosi fan tute” de W.A. Mozart, Simfonia a III-a de Fr.Schubert şi Concertul pentru pian şi orchestră nr.5 în mi b major- „Imperial” de L.van Beethoven sunt în programul Concertului Simfonic dirijat de Liviu Condriuc vineri de la 18.30, la Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani. Solist este pianistul Viniciu Moroianu.

Braşov

MUZICĂ. Concert The Dire Straits Experience cântă la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov, azi de la ora 19.00. În deschidere urcă pe scenă Trupa Coco.

CLASIC. Opera din Braşov prezintă duminică de la 18.30 opereta Liliacul de J. Strauss cu Cristina Radu, Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi), Lăcrămioara Schuller, Liviu Iftene, Adrian Mărcan, Asineta Răducan, Mugurel Oancea, Cristina Rotundu, Dan Popescu, Lorand Cristian şi Marcel Zănescu. Regizoarea Alice Barb îi are ca invitaţi în spectacol pe soprana Daniela Vlădescu şi pe tenorul Robert Nagy. Biletele au preţuri cuprinse între 20 şi 30 de lei.

Bucureşti

MUZICĂ. Vineri este seară Alexandru Andrieş în barul Unteatru de la ora 21.00. Cantautorul este pe scenă alături de Maria Ioana Mîntulescu.

CLASIC. Astă seară, de la 19:00, Sala mare a Ateneului român găzduieşte concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” dirijate de Theo Wolters. În program sunt anunţate lucrări de Gioachino Rossini (Uvertura Othello), Radu Paladi (Concertul pentru vioară şi orchestră) şi Nikolai Rimski-Korsakov (Șeherezada). Florin Paul este solist.

CLASIC. Sâmbătă, 10 decembrie de la ora 19:00 Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu deschide seria concertelor dedicate sărbătorilor de iarnă Studioul de Concerte „Mihail Jora” din Str. General Berthelot nr.60-64).

Cluj Napoca

SPECTACOL. Evgheni Pluşenko & Edvin Marton sunt însoţiţi de Vienna Strauss Orchestra pentru un nou spectacol pe patinoarul amenajat în Sala Polivalentă (Strada Uzinei Electrice). Azi, de la ora 20.00, „Show-ul de clasă mondială este unic prin perfecţiunea, pasiunea şi strălucirea cu care patinatorii se dedică momentului artistic, acompaniaţi de către inconfundabila Vienna Strauss Orchestra şi de sunetele magnifice ale viorii Stradivarius”, promit organizatorii.

CLASIC. Vineri se deschide Festivalul Mozart la Colegiul Academic de la ora 19.00 prin concertul Ochestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” sub bagheta lui Noam Zur. Dana Borşan este solista Concertului „Jeunehomme”. Din program mai fac parte Simfonia nr.25 în sol minor şi Simfonia nr.40 în sol minor. Festivalul continuă cu spectacole zilnice până pe 16 decembrie.

Constanţa

MUZICĂ. Seara de 9 decembrie este dedicată muzicii aromâne şi greceşti în interpretarea formaţiei Samarina alături de Nikolaos Papadopoulos şi Leonidas Mitro la Breeze Centru (Str. Ștefan cel Mare nr.2) de la ora 23.00. Biletele costă 25 de lei.

Iaşi

La Palas Mall atrium se sărbătoreşte duminică Ziua Internaţională a Tangoului. De la ora 17.00, Orquestra Feliz şi şcoala Tango Feliz aşteaptă ieşenii la concert şi demonstraţii live.

Sibiu

TEATRU. „Felii” (foto de Mihaela Marin), spectacolul pe textul Liei Bugnar care i-a adus actriţei Ofelia Popii premiul pentru „Cea mai bună actriţă în rol principal” se joacă duminică, de la ora 19.00 la Teatrul Radu Stanca.

Timişoara

CLASIC. Filarmonica Banatul este condusă de Deyan Pavlov la Sala Capitol dinTimişoara. Andreea Olariu, la pian, este solista programului din care fac parte Concertul pentru pian şi orchestră nr.1 în re minor, op.15 de J.Brahms şi Simfonia nr.8 în sol major de A.Dvorak.

Am trecut cu vederea un eveniment cultural din oraşul dumneavoastră şi consideraţi că trebuie să afle de el cititorii cotidianul.ro? Nu vă abţineţi, postaţi la comentarii ceea ce credeţi că ne-a scăpat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.