Turiştii care preferă o ieşire în natură sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, în localitatea hunedoreană Sălaşu de Sus, unde mii de narcise sălbatice au înflorit într-o poiană situată la poalele Masivului Retezat, informează Agerpres.
Autorităţile locale au decis că momentul este prielnic pentru promovarea zonei şi vor organiza, duminică, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Narciselor, singura zi din an în care vizitatorii Poienii Narciselor pot culege câte un buchet de flori fără să rişte sancţiuni din partea Primăriei.
”După ploile din ultimele zile, mii de narcise sunt înflorite în poiana situată între Sălaşu de Sus şi Nucşoara. Festivalul Narciselor este o sărbătoare specială, tradiţională, pentru comunitatea locală şi, de aceea, toţi cei care ne vizitează pot aduna câte un buchet mic de flori pe care să-l ducă acasă, în amintirea unei zile petrecute în zona noastră”, a declarat, vineri, primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica.
Poiana Narciselor de la Sălaşu de Sus se întinde pe o suprafaţă de aproape 20 de hectare, accesul spre acest obiectiv turistic fiind posibil cu maşina, pe un drum asfaltat.