Fostul premier a anunţat că va candida la preşedinţia PSD la congresul de peste două săptămâni.”Unii colegi au crezut că istoria partidului începe în 2005!”, a spus Năstase în discursul care îi anunţa candidatura. "În aceste zile am primit foarte multe mesaje. Mulţi prieteni mi-au cerut un răspuns. Da Voi candida la şefia PSD. Obiectivul meu este foarte simplu, să redevenim cel mai puternic partid din România. Nu am o miză personală, nu îmi doresc să mai fiu ministru, prim-ministru. Nu-mi doresc să candidez din nou la preşedinţie. Peste cinci ani lumea se va schimba, să vedem ce candidat va propune Traian Băsescu, la evoluţiile din zona liberală. Va trebui să aşezăm o echipă tânără în block-start-uri. Eu ştiu să formez echipe", a spus fostul premier Adrian Năstase, în şedinţa Consiliului Naţioanal al PSD.
Năstase: "Traian Băsescu ne vrea un fel de partid chihuaua"
"Avem nevoie de o democraţie reală, nu de una condusă de geambaşi de voturi. Am pierdut în mare măsură pentru că a existat o derută evidentă în ceea ce priveşte strategiile noastre, pentru că ne-am uitat prea mult la televizor, încercând să le transformăm pe Alina Mungiu, pe Andreea Pora în militante în ale partidului", a mai spus fostul premier.
Adrian Năstase a reamintit tuturor că PSD se află în opoziţie pentru a doua oară consecutiv şi că este al doilea partid al ţării. Pentru ca tendinţa să nu continue, fostul premier spune că trebuiesc luate măsuri drastice. Totodată, competiţia cu PDL nu este singura pe care partidul ar trebui să o ia in considerare. "Trebuie să luăm în considerare şi PNL-ul", spune Năstase.
În final, candidatul la şefia partidului PSD a făcut aluzie şi la Mircea Geoană: "Nu am înţeles amneziile unor colegi cu privire la performanţele noastre la guvernare, unii au făcut parte din acest guvern. Îmi cer scuze pentru nedelicateţea momentului când am fuzionat cu PSDR şi nu le-am acordat statutul şi respectul cuvenit. Unii colegi au crezut că istoria partidului începe în 2005. Dincolo de aceste chestiuni, în perioada asta lungă în care am reflectat la greşelile pe care le-am făcut au fost discuţiile cu voi. A fost o greşeală să susţinem Parlamentul unicameral, formula de uninominal. În aceşti ani am pierdut aproape 300 de consilieri locali, 600 de primari, avem o hemoragie în grupurile parlamentare. Avem nevoie de un semnal de forţă.", a încheiat Adrian Năstase.