Luptele din Ucraina s-au intensificat până la nivelul de dinainte de armistițiul încheiat în cadrul acordurilor de la Minsk și chiar „dincolo” de acesta, a declarat joi generalul american Philip Breedlove, comandant militar al NATO, citat de AFP.
„Situația pe linia frontului nu este bună. Luptele s-au intensificat la nivelul de dinainte de acorduri (…) și în unele cazuri chiar dincolo de acesta”, a declarat oficialul la Bruxelles după reuniunea comitetului militar al Alianței.
Breedlove a indicat că în anumite zone separatiștii „au avansat linia de contact spre vest”. Acesta a refuzat să confirme cifra avansată miercuri de președintele ucrainean Petro Poroșenko, conform căruia 9.000 de militari ruși au fost desfășurați în estul Ucrainei.
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR) a precizat însă că NATO a detectat semne ale prezenței „unor sisteme de apărare antiaeriană” și „sisteme militare electronice care au însoțit trupele rusești în trecut”. „Vedem acum același tip de echipament în estul Ucrainei”, a spus Breedlove.
Luptele violente au fost reluate de câteva zile în Ucraina.
Treisprezece persoane au fost ucise joi dimineaţă la Doneţk, după ce un troleibuz a fost lovit de un obuz într-un cartier al oraşului care până în prezent a fost ferit de lupte, a declarat un reprezentant al primăriei pentru AFP. Ministrul ucrainean al Apărării a acuzat separatiştii proruşi că s-ar afla la originea bombardamentului.