Navalnîi, somat să revină în Rusia

Serviciul rus al Penitenciarelor l-a acuzat că încalcă termenii sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare, deoarece nu poate fi verificat de autorităţile judiciare

De (R.C.)
Navalnîi, somat să revină în Rusia

Serviciul rus al Penitenciarelor l-a acuzat că încalcă termenii sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare, deoarece nu poate fi verificat de autorităţile judiciare

Serviciul rus al Penitenciarelor l-a somat pe disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în Germania după atacul neurotoxic din august, să revină până marţi în Rusia, în caz contrar riscând să fie arestat pentru încălcarea termenilor unei sentinţe cu suspendare.

Serviciul rus al Penitenciarelor a acuzat că Aleksei Navalnîi încalcă termenii sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare, deoarece nu poate fi verificat de autorităţile judiciare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlui judiciar expiră pe 30 decembrie, iar Navalnîi ar trebui să se prezinte la o secţie judiciară.

„Persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de instanţă, sustrăgându-se supravegherii de către Inspectoratul Penal”, anunţă Serviciul rus al Penitenciarelor, citat de agenţia Reuters.

Aleksei Navalnîi, aflat în Germania, afirmă că a primit somaţie de a se prezenta la o secţie judiciară din Moscova până marţi dimineaţă.

Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a liderului opoziţiei ruse, afirmă că este imposibil ca Navalnîi să revină la Moscova până marţi. „Este absolut imposibil să ajungă mâine la Inspectoratul Penal din Moscova. Dar Serviciului Penitenciarelor îi pasă de logică!? Li s-a dat un ordin şi îl îndeplinesc”, a acuzat Kira Yarmysh.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău, pe 20 august, într-un avion care zbura între oraşele Tomsk şi Moscova, după ce a băut un ceai în aeroport, înaintea decolării. Piloţii avionului au decis aterizarea de urgenţă în oraşul Omsk, unde disidentul rus a primit primele îngrijiri medicale. Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit. Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost transferat în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Aleksei Navalnîi şi-a revenit la câteva săptămâni după atac. Rusia a negat orice implicare în incident.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Te pomenesti ca vrea Putin sa-l promoveze. Va infiinta pentru el o noua ambasada. Ambasador insarcinat cu afaceri in lumea de apoi.

  2. @Dr. Mengele : Navalnâi sufera de-o boala auto-imuna (de tip diabet). Raul fiind în propriul lui sistem imunitar, defect. Bine stiind asta, individul o ia la goana de pe-un AEROPORT în Rusia, în loc sa-si fi urmat tratamentul, asa ca bine-nteles ca i se face rau în avion, dupa ce bause, în plus, si cine stie ce (un ceai?), DULCE. Individ de rea-credinta, hot ordinar, însa, dpdv al calitatilor de „lider”, si-nca „disident”, analfabet în care, si-ai dreptate, serviciile vestice de spionaj (între care … Germania lui North Stream 2) n-au cum sa-si justifice „investitiile” enorme. Halal de membrii serviciilor vestice de spionaj, care de ani de zile stiau, si ele, la fel lui Soros, ca Navalnâi = de rea-credinta. Ca folosea asa-zisul „fond de investitii împotriva … coruptiei” creat de vestici (între care, Soros), cu bani vestici, în propriul folos. Adevarul fiind ca tipul voia sa fuga … de însisi „protectorii” lui vestici actuali, pe care-i înselase si-i înseala, si-i furase si-i fura. Numai ca, prost ca noaptea, nimereste în gura … lupului (vestic), care, precum se vede, n-are nici el informatii la zi-n privinta industriei de armament a Rusiei: toate rezervele de noviciok de ani de zile fiind distruse, si sub control extern, în Rusia. Celebra „arma chimica” nemaifabricându-se. Nici nu mai e nevoie de ea: rusii au arme hipersonice si cu laser, pe care SUA înca nu le fabrica. Si când le-or fabrica, o fi prea târziu pentru ele. Bani cheltuiti de pomana. Si pe Navalnâi, si pe Nemtzov (tradat de chiar prostituata ucraineanca în compania careia se plimba când a fost împuscat), si pe-un armament desuet.

  3. @Vlad
    Ce ne pasa noua de problemele Rusiei? Rusia este dusmanul nostru declarat de la cele mai inalte nivele politice. SUA este aliata Romaniei in fata vesnicei expansiuni rusesti. Deci nu va mai lamentati pentru soarta Rusiei, ei au tot ce le trebuie ca sa traiasca in belsug dar sunt rai, rapace si lenesi, prefera sa-si spolieze vecinii pe carei invadeaza rand pe rand de sute de ani. Cititi testamentul lui Petru cel Mare si veti intelege axa politicii perfide a Rusiei.

  4. Cu un tradator mort, scandalul s-ar fi estompat repede, dar cu unul care, chipurile, ar fi fost otravit, scandalul se poate intinde, atat timp cat doresc cei care l-au initiat. Nordstream 2, e cauza, iar Rusia trebuie denigrata in fel si chip. In felul acesta, consumatorii europeni vor plati cu zambetul pe buze un pret mai ridicat pentru lpg american. Money talks!

  5. @Dr. Mengele
    Raspunsul la framatarile tale este simplu: militarii au baze de date bine puse la punct pentru armele chimice. Civilii nu au acces la asa ceva. Deci numai medicii militari pot detecta natura unor otravuri.

  6. @Didos
    Nu se mai foloseste metoda asta in Rusia. E mult mai practica si mai la indemana caderea in gol. Se mai sinucide omul, ce sa-i faci?

  7. DICTATURA ESTE MULT AVANSATA IN RUSIA. NU SE COMPARA CU CEA CHINEZA CARE ARE TINTE SOCIALE………….

  8. Este normal ca Navalnîi sa fie rechemat la ordinul lui Putin pentru a i se face rapelul la vaccinul cu Noviciok, pentru ca sa aiba efect permanent.

  9. În cazul lui Navalnâi există mai multe chestiuni dubioase. De exemplu, de ce Navalnâi a fost internat în Germania într-un spital militar și nu într-unul civil, în spitalul unei universități de prestigiu, cu un corp medical integru, de care Germania nu duce lipsă? De ce rezultatele analizelor medicale din Germania nu sunt puse și la dispoziția medicilor ruși? Astfel, Rusia este „somată” să se pronunțe asupra unei probleme pe care nu o cunoaște în mod documentat. Date fiind aceste împrejurări și multe altele, pare mult mai plauzibilă o altă ipoteză. Navalnâi, la fel ca și Iuscenko sau Saakașvili, a trăit câțiva ani în Statele Unite, sub acoperirea de student la Yale University, fiind foarte probabil recrutat și trimis cu o anumită misiune în Rusia. După revenirea în Rusia, Navalnâi a fost inventat, cu fonduri occidentale, ca „opozant” al lui Putin, un opozant de sub 1% în intențiile de vot. SUA & Occidentul au băgat în el milioane de dolari, dar degeaba, nu au reușit să destabilizeze Rusia. Putin și serviciile ruse nu au putut avea absolut nici un interes ca Navalnâi să fie transformat în victimă de răsunet internațional, deci nu le poate fi atribuită lor tentativa de asasinat. Prin urmare este mult mai probabil ca o tentativă de otrăvire neletală să vină chiar din partea celor care l-au inventat și au cheltuit degeaba cu el. Serviciile din SUA și-au dat seama că un Navalnâi mort face mai mult decât un Navalnâi viu, respectiv că un Navalnâi transformat în victima unei tentative de asasinat, tratat într-un spital din Occident, are un impact mult mai mare decât un Navalnâi care poate să umble liber prin Rusia, fără să îl bage nimeni în seamă.

  10. Pai , sa se intoarca la mama Rusia , unde sa fie pedepsit, cu „suspendare”, cu o funie de o grinda !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.