Peste 15 nave militare ale Flotei Ruse de la Marea Neagră și peste zece nave din cadrul Flotei de la Marea Caspică au ieșit în larg pentru realizarea unei „inspecții inopinate” în scopul verificării gradului de pregătire de luptă a forțelor armate ale Federației Ruse, informează vineri agențiile de presă TASS și RIA Novosti, potrivit Agerpres.
În realizarea obiectivelor din cadrul manevrelor de la Marea Neagră și Marea Caspică sunt implicați peste 4.000 de militari și circa 300 de unități de tehnică militară ale celor două Flote.
De asemenea, baza militară rusă din Osetia de Sud, care participă la această verificare, a fost plasată în stare maximă de luptă, a anunțat serviciul de presă al districtului militar Sud, precizând că pe poligon au ieșit aproape 1.000 de militari.