„Navele fantomă” care pot strica sărbătorile de iarnă în Europa şi America

În cazul în care oficialii din mai multe state ale lumii nu vor lua rapid măsuri, sărbătorile de iarnă din 2016 vor veni cu creşteri de preţuri, din cauza stocurilor limitate. Vârful aisbergului în această criză este compania de transport oceanic Hanjin Shipping. Este o companie sud-coreeană, a şaptea din lume ca mărime în acest domeniu, iar ea este falimentară.

Din momentul în care a aplicat pentru procedura de faliment, zeci de nave ale companiei care transportă peste jumătate de milion de containere, nu au mai avut permisiunea de a intra în porturile de destinaţie. Beneficiarii se văd şi ei în situaţia de a nu-şi putea onora comenzile. Unele dintre navele Hanjin au fost sechestrate de creditorii companiei.

Potrivit Bloomberg, nu mai puţin de 85 de nave cargo transportând marfă în valoare de 14 miliarde de dolari sunt în acest moment blocate în zonele de coastă ale lumii, pentru că porturile din SUA, Asia şi Europa nu le permit accesul, ba chiar s-au înregistrat cazuri în care navele au fost obligate să părăsească porturile. Teama administraţiilor portuare este că Hanjin nu va plăti taxele portuare şi combustibilul sau că pe încărcătură se va pune sechestru, iar asta va dăuna activităţii din porturi.

Echipajele navelor încep deja să sufere, navele fiind la ancoră în largul porturilor. “De regulă, avem alimente şi apă pentru circa două săptămâni”, spune capitanul unei nave cargo care se află în Marea Chinei de Sud. “Însă după 12 zile pe mare totul se reduce – mâncarea, apa, combustibilul”. Căpitanul a spus că introdus raţii de apă şi că aerul condiţionat este folosit rar, pentru a economisi combustibil. “Căldura ne înnebuneşte”, spune el pentru Bloomberg, adăugând că a fost nevoit să se oprească departe de portul de destinaţie, pentru că a fost înştiinţat că nava va fi confiscată de creditori.

95% din bunurile comercializate în lume sunt transportate pe ocean, iar Hanjin are o cotă de 3,2% din acest comerţ global. Presa economică americană scrie că situaţia este mai gravă decât pare, întrucât navele Hanjin transportă în această perioadă produsele ce vor fi comercializate în economiile dezvoltate în perioada Crăciunului, când cererea va atinge un vârf.

Una dintre cele mai afectate conmpanii este Samsung Electronics, care a raportat că are blocate produse în valoare de 38 de milioane de dolari pe “navele fantomă” ale Hanjin şi că are în vedere închirierea a 16 avioane cargo pentru a onora comenzile din SUA.

Piaţa transportului oceanic a fost bulversată puternic de falimentul Hanjin. În doar o săptămână, preţul transportului un container a crescut cu 56% în cazul tuturor marilor companii, ajungând la 4.400 de dolari pe ruta Asia-SUA. Experţii în domeniu estimează că această perioadă cu preţuri foarte mari va dura 30-45 de zile.

Toţi ochii beneficiarilor mărfurilor blocate pe oceane şi ai membrilor zecilor de echipaje de pe vase se îndreaptă către guvernul sud-coreean. Executivul de la Seul estimează că Hanjin are nevoie de circa 600 de milioane de dolari pentru a acoperi costurile combustibilului neplătit până acum. Cel mai urgent ar fi un împrumut la o dobândă mică din partea statului pentru plata a 100 de milioane de dolari administratorilor porturilor în care sunt reţinute acum navele Hanjin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.