Ne-au dat pe mîna serviciilor secrete!

„Toată aprecierea pentru reforma adevărată din ultimii 8 ani realizată de George Maior la SRI! Nu e bine ca SRI să revină sub control politic!“, a spus Victor Ponta pe 27.01.2015. De ce a scăpat Victor Ponta o asemenea enormitate? Pentru că se grăbea să facă un elogiu nașului său, George Maior.

Nășitul lui este o chestiune strict personală, deși uneori mulți folosesc operațiunea pentru a se lipi unde le pîlpîie interesul. Dar cînd un om politic face o asemenea afirmație, fie nu gîndește, fie este o parte interesată (agățată), fie avem de-a face cu un nivel de responsabilitate puțin peste genunchiul broaștei.

Nu mă preocupă trecutul secret al fostului premier Ponta. Un ins mult mai amestecat în relația cu serviciile, Traian Băsescu, l-a puricat la biografie. Problema noastră este alta. Că un om de la care țara a avut așteptări în materie de responsabilitate a putut să spună o asemenea enormitate. Într-un fel, prin modul său de a gîndi, ne-a predat pe toți pe mîna serviciilor secrete. Lui să-i fie bine. Lui să nu-i facă probleme etc. Același lucru îl putem constata la Liviu Dragnea.

Dragnea, fie la putere, fie în opoziție, n-a trecut niciodată de marginea exprimării mătăsoase, de tip „mă scuzați, aveți o scamă!“. Indiferent că a fost vorba despre demonstrații, despre directorul Raiffeisen Bank venit cu angajații în Piața Victoriei, Dragnea n-a vorbit decît neutru, deferent și aproape indiferent. Nu vă speriați. Nici premierul Grindeanu nu a procedat altfel. Și dacă ne întoarcem în timp, la precedentele echipe ale PSD, constatăm același lucru.

Pesediștii în general n-au fost niciodată împotriva serviciilor secrete. Și nici anticomuniști adevărați. Mai bine la tai limba, decît să-i vezi strigînd pentru libertățile cetățenești. Toți au preluat exprimările fără muchii ale lui Ion Iliescu și Victor Hrebenciuc. O să rîdeți, dar la acest capitol se vede cel mai bine originea comună (aceeași grupă sanguină) a PD-iștilor lui Băsescu și Videanu. Cine găsește o diferență între cei pomeniți mai sus și capii topitului (în PNL) Partid Democrat să ne spună și nouă.

Videanu a fost la fel de lunecos ca și Viorică. Sau ca și Trăienel. Parcă ar fi fost încorporați și pregătiți la aceeași Grădiștea. Spre marea noastră surpriză, liberalii, chiar dacă seniorii au făcut și un stagiu prin pușcării, n-au depășit niciodată limita unei atitudini reverențioase, chiar slugarnice. Dacă îl exceptăm pe Călin Popescu Tăriceanu (singurul politician român care s-a pus de-a curmezișul serviciilor secrete și a cerut respectarea libertăților cetățenești), ceilalți parcă ar descinde din PSD sau s-ar fi îmbolnăvit de un băsism cumplit. Încercați să descifrați o singură propoziție tranșantă la Cristian Bușoi sau la Mihai Voicu. Cînd vorbesc ei, parcă ar trage de capăt o frînghie trecută prin vaselină, iar la capătul celălalt s-ar afla un tractor cu șenilele blocate.

Prăbușirea PNL-ului în sondaje de aici vine. De la scăldatul oricărui adevăr dureros, de la ignorarea oricărui drept cetățenesc călcat în picioare, de la cîntatul în strună președintelui sau serviciilor secrete. Același limbaj l-au avut și Alina Gorghiu, și Bogdan Olteanu cînd își construia transatlanticul, la fel vorbește și Athanasiu-Cugir și la fel se poartă Ludovic Orban.

Care să fie explicația acestei politici lunecoase a tuturor față de o forță care s-a întins peste țară, peste instituții, peste libertăți, peste activitatea economică? Explicațiile sunt greu de dat. Gîndiți-vă că de la Emil Constantinescu n-am prea avut nici un președinte cu adevărat liber în fața serviciilor secrete.

Traian Băsescu a fost doar cea mai mare victorie a acestora. Iar acum suntem în situația de a-l privi pe Klaus Iohannis ca pe un proiect secret al aceleiași zone militarizate din România.

Cel care ne-a amăgit cu un alt fel de politică nu este decît continuatorul lui Traian Băsescu în politica față de serviciile secrete. Și-a pus omul și nu s-a socotit dator să miște un deget pentru libertățile cetățenești.

S-a grăbit să fie de acord cu ce i-au cerut partenerii externi, să nu le deranjeze proporțiile, bugetele și implicările. Nu s-a chinuit nici măcar să afle numărul ofițerilor acoperiți plasați în instituțiile publice (deși, din cîte știm, Eduard Hellvig l-ar fi informat, iar reacția sa ar fi fost cea mai altfel din toate cele absurde și socotite altfel. Cică i-ar fi spus să se descurce!).

Ce interese ascund politicienii români sau ce speranțe deșarte speră să le fie iertate atunci cînd ajung să le împlinească? De ce nici un partid nu pune problema evoluției monstruoase a puterii și influenței serviciilor secrete din România, cu mult peste cele europene? De ce Klaus …

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală